Europa nu crede în lacrimi

Posted on 19/06/2011 by

8


Ipocrizia sau neputinta sau probabil ambele pun mari semne de intrebare asupra politicii externe europene. Refuzul europenilor de a interveni în revoltele din Siria, aşa cum au făcut-o în Libia, ar putea fi foarte bine pus pe seama lipsei de vointa politica. Represiunea regimului Bashir Assad asupra protestatarilor din Siria, totuşi, nu este mai umană sau acceptabilă decât ceea ce Gaddafi a făcut şi continuă să facă în încercarea de a înnăbuşi revoltele propriilor protestatari.

Raţiunea de a nu încerca oprirea tancurilor siriene de la masacrarea demonstranţilor nu are scuze pentru Uniunea Europeană, care în timpul ultimei crize a eşuat încă o dată cu adevărat şi a fost chiar incapabilă să facă şi puţinul pe care l-ar fi putut face, într-un timp rezonabil, cu propriile resurse.

Cum este posibil ca cele mai puternice sancţiuni împotriva celor mai proeminenţi membri ai regimului sirian să fi fost aplicate abia pe 10 mai şi ca şeful regimului, preşedintele Bashar al-Assad, să nu fie pe listă? Cum este posibil ca Uniunea să ofere aprobarea unui embargo al armelor împotriva Siriei abia luni (9 mai), la aproape două luni de la izbucnirea protestelor?

Ambele acţiuni pot fi considerate doar acte de complezenţă. Dar de ce nu au venit măcar mai curând, pentru a trimite acel “semnal clar şi ferm” despre care tot vorbesc politicienii europeni? Ceea ce reiese, ca de obicei, este doar neputinţa.

Paradoxal, o explicaţie poate fi încăpăţânarea, aşa numita construire a unei diplomaţii europene comune. Până acum, totuşi, singura influenţă a acestei diplomaţii comune asupra visului Uniunii de a-şi face simţite capacităţile militare pe scena internaţională a fost una negativă.

Deciziile sunt luate la fel ca înainte: statele membre importante ajung la o înţelegere între ele. Pentru a nu părea atât de jenantă, o nouă rundă de deliberări trebuie să se reia, doar din politeţe şi astfel sunt implicaţi şeful de Politică Externă a UE, Lady Ashton şi grupul ei. Nu e de mirare că Bruxelles face chiar mai puţine ca înainte.

Singura concluzie in aceasta situatie este ca probabil Europa nu mai crede in propriile ei idealuri, deci implicit cinismul si ipocrizia au invins!