Desparţiri în Uniune

Posted on 22/06/2011 by

5


Istoria ne arata ca statele nu sunt eterne, în timp ce popoarele, limbile şi tradiţiile popoarelor  au viaţa mult mai lunga. Secolul al XIX-lea a cristalizat notiunea de “stat national”. In secolul al XX-lea, dupa cataclismul Primului Razboi Mondial si sfarsitul marilor imperii Europene, s-au format noi state nationale, spulberate de cel de al II-lea Razboi Mondial. Dupa caderea imperiului sovietic, federatiile care au trait sub “umbrela” baionetelor Moscovei au disparut – unele prin partajarea amiabila (Cehoslovacia), altele cu multe varsari de sange (Iugoslavia).

Problemele cu care se confrunta Uniunea Europeana au slabit influenta ei ca centru de gravitatie si au sporit tendintele centrifugale, accentuand incercari de atomizare a unor vechi federatii etnice si teritoriale. Exemplul cel mai recent este fara indoiala Belgia, care a obtinut acum 10 zile recordul mondial de a nu avea guvern de un an (vezi articolul meu “Belgia: Un an fără guvern şi e chiar bine!”).

Chiar şi cei mai abili mediatori în găsirea unui compromis nu au putut să dezlege nodul gordian belgian si sa găseasca un acord in care sa stipuleze cooperarea puterilor statului central şi a părţilor flamande sau valone ale ţării. Impasul a devenit total, nu doar specialiştii, ci şi cetăţenii cei mai optimisti se întreabă de ce se mai organizează alegeri dacă aleşii sunt incapabili să formeze un executiv operaţional.

Perspectiva de a vedea două noi state în interiorul regiunii administrative centrale a Europei, cum ar zice românul – in inima targului,  devine din ce în ce mai probabila. Ruptura “sentimentala” in sanul populatiei belgiene, intre nordul flamand si sudul valon (francofon), considerat de flamanzi ca întreţinuţ, dar ignorat, a devenit mult prea puternic si este speculat accentuat de cei care doresc o despartire intre nordul Flamand si sudul Valon.

Divergentele dintre aceste regiuni sunt atat de adanci ca nici macar Monarhia Belgiana nu mai poate lega rupturile dinte cele doua regiuni ale Belgiei.  Flamanzii, ca si slovacii la vremea lor, se simt nedreptatiti. Slovacii se simţeau trataţi ca cetăţeni de rangul doi, cehii susţineau mereu că trebuiau să plătească pentru ceilalţi, exact ceea ce sustin astazi Flamanzii, numai ca ei stiu ca ei platesc pentru Valoni. Spre deosebire de Flamanzi şi Valoni, locuitorii Cehoslovaciei vorbeau mai mult sau mai puţin aceeaşi limbă, deci situaţia belgiană este si mai profunda.

“Separarea de catifea” a cehilor de slovaci a fost benefica pana la urma ambelor parti. Astazi vedem doua state prietene, ambele prospere. Poate asta se va intampla si in Belgia, poate nu. Un singur lucru este sigur – Uniunea Europeana pe zi ce trece sa inceteaza sa fie un element unificator.

Advertisements