De la Europa celor egali la Europa celor puternici

Posted on 02/07/2011 by

4


Avand in vedere ca Romania este pozitionata pe “Axa Londra-Washington” si  de asemenea facem parte din Organizatia Internationala a Francofoniei, desi majoritatea celor care citesc materiale in limbi straine o fac  in engleza, nu prea citim sau nu suntem atenti la ceea ce se intampla pe la nemti. Nu stiu cum se face dar Germania nu se afla pe nici o axa formala sau informala a politicii romanesti.  Dna Merkel a venit in Romania  pentru o vizita scurta in care a fost onorata la Cluj si a cerut platile pe care Guvernul Boc nu se prea grabeste sa le plateasca firmelor germane care vand marfa romanilor. Cateva “politeturi” si cam atat!

Din cand in cand, cei care ajung din intamplare sau din interes pe blogul nostru sau pe portalul romanesc al lui  “Deutsche Welle” au ocazia sa citeasca o revista a presei minimalista si bazata pe ceea ce redactorii DW cred ca cititorul roman ar putea fi interesat sa cunoasca.  De obicei, traducerile sunt decente, desi fragmentele redate nu oglindesc intotdeauna ceea ce autorul articolului a dorit sa transmita. Daca ne face fericiti sau nu, Germania a ajuns puterea predominanta a Europei. Ca au facut-o cu ajutorul statelor europene si ale Statelor Unite chiar nu mai are importanta, faptele sunt consumate.

Politica externa a Germaniei si apropierea ei de vecinul nostru cel mai cumsecade din rasarit sunt vazute extrem de circumspect de majoritatea romanilor (minus cei scoliti acolo si convinsi de beneficiile enorme ale prieteniei Romano-Ruse). Avem de ce sa privim cu circumspectie aceste relatii, din nefericire nu prea avem ce face in cazul respectiv.  Germania are ce sa vanda Rusiei si rusii au cu ce sa plateasca. Nimeni nu tine minte ca ceea ce am avut noi au luat nemtii lui Hitler si rusii lui Stalin. Cine are timp si spatiu pentru istorie in Realpolitik-ul vremurilor noastre?

Ca sa ne intoarcem la oile noastre, am fost sesizat de un articol mentionat in  ultima revista a presei de la “Deutsche Welle”. Articolul publicat in “Die Welt”, sub titulatura destul de agresiva – “Merkel will deutsche Führung in Europa”, adica mai pe romaneste “Merkel doreste o conducere germana a Europei”, descrie ceea ce cred liderii germani ca ar trebui sa se intample in Europa, avand in vedere forta economica a noii Germanii. Declaraţia doamnei Merkel a fost făcută în cadrul unui summit economic organizat de influenta gazetă germană sus-menţionată, la care au participat 60 de manageri de top din Germania, cancelarul Angela Merkel şi miniştrii cabinetului de la Berlin. Printre subiectele cele mai importante dezbătute cu ocazia acestei întâlniri se numără criza monedei europene, creşterea economică a Germaniei, dar şi crearea de noi locuri de muncă, scrie Die Welt.

Cancelarul Merkel crede că principala misiune a UE în 2011 trebuie să fie susţinerea statelor mai slabe, astfel încât acestea să devină mai competitive. Daca este sa o citam, suna exact cam asa:

Germania are tot interesul ca statele europene, profund îndatorate în aceste moment, să depăşească momentul de criză şi să revină pe linia prosperităţii. Peste 50 la sută din exporturile noastre merg în Europa, motiv pentru care Germania vrea o Europă solidă” – are dreptate dna Merkel, daca imprumuti bani trebuie sa ai grija ca cei care au imprumutat sa aiba si cum plati ceea ce au luat.

Mult mai transant a fost insa ministrul german al Apărării,  care a declarat că Germania, în calitatea ei de cel mai solid stat din Europa, n-ar trebui să se teamă să preia roluri de conducere pe continentul european, “atât în domeniul social, cât şi în cel militar.” Hopa! Avem un alt “mare licurici”. Nu stiu daca zu Guttenberg chiar si-a dorit ca lucrurile pe care le-a spus sa fie intelese asa cum le-au inteles jurnalistii de la “Die Welt” , in orice caz, intr-o lume in care Pactul Ribbentrop-Molotov nu a fost abolit,   lucrurile nu se aud prea bine.

Intr-un cuvant, cred ca Romania ar trebui sa vada cum poate pastori mai eficient “turma de licurici” inainte de a da vina pe altii din cauza esecurilor noastre!

Note si citate:

Die Welt ; Deutsche Welle; Politeia.Net