Anemia Occidentului

Posted on 19/07/2011 by

9


Fara nici un dubiu, Occidentul contemporan este condus de cei mai nepregatiti lideri din perioada de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial. Pepinierele  partidelor politice au produs fructe alterate, incapabile sa-si conduca popoarele spre o pace si bunastare care se vedeau acum un deceniu nu numai posibile ci si foarte probabile.

Majoritatea liderilor occidentali sunt politicieni de meserie, care chiar daca au invatat o alta profesiune sau au studii academice intr-o profesie liberala au exersat-o extrem de putin, poate chiar deloc. Putinele exceptii sunt exact acelea care confirma regula.  Deci acesti oameni, care raspund de soarta milioanelor de oameni ai popoarelor lor, sunt de fapt oameni care nu au excelat in nimic, niciodata. Singura cariera pe care o au este politica pe care o profezeaza, de cele mai multe ori populist si oportunist.

Slabiciunea majora a lumii ocidentale consta in  faptul ca slabiciunea profesionala si de multe ori morala a liderilor lor antrenează consecinţe, care adunate in timp, s-au transformat intr-o grava criza de  conducere in vremurile cele mai grele prin care trece aceasta parte a mapamondului. Bineinteles ca populismul si desele campanii electorale au creat o simbioza malefica intr-o conducere politica, incapabila de rezista santajului electoral, comis aproape automat de un electorat, care doreste cat mai mult pentru minimum efort, de multe ori fara nici un efort.

Este mai mult decat clar ca America sufera de o anemie politica, economica si financiara cum nu s-a intalnit in istoria americana de la inceputurile ei. SUA au primit o lovitura grea cand pentru prima data S&P, o firma de rating economic americana a coborat coeficentii de incredere in bugetul SUA si implicit in economia americana si ameninta cu degradarea pe care a detinut-o Statele Unite  intotdeauna – AAA.

Din nefericire, conducatorii Europeni nu au putut compensa golul sau anemia administratiei Obama si s-au aratat asa cum sunt – slabi si neprofesionisti, neputand deveni un sprijin de incredere al statelor Uniunii Europene.

Lumea arata rau si nu prea se intrezaresc nici solutiile si nici oamenii care sa le aplice. Lipsa de fermitate si de curaj politic poate schimba aceasta clasa politica incapabila intr-una si mai populista,  mai  extremista si xenofoba.  Fiecare zi ce trece ne arata o lume mai sumbra decat cea incheiata!