Mioriţa diplomatică

Posted on 24/07/2011 by

2


Bineinteles, ca pe plaiurile mioritei, orice furtuna intr-un pahar cu apa devine tsunami si analizele pro sau contra pozitioneaza taberele beligerante impreuna cu argumente mai mult sau mai putin serioase, in majoritatea lor proband o profunda neintelegere a lumii in care traim si un discernamant aproape infantil.

Orice dictionar sau enciclopedie veti deschide o sa gasiti in definitia “diplomatiei” faptul ca nicidecum nu este vorba de o meserie ci de o “arta”. Definitia enciclopedica ar fi: “Diplomaţia este arta şi practica de a purta negocieri între reprezentanţi împuterniciţi ai unor naţiuni sau grupuri diverse”. Aceasta definitie nu anuleaza faptul ca cei care se ocupa de aceasta arta trebuie sa fie artizani de o calitate direct proportionala cu potenta statului pe care il reprezinta. Cu cat statul este mai slab cu atat artizanul reprezentativ trebuie sa fie mai profesionist si mai eficient. Nu ma folosesc de sintagma stat mic sau mare pentru ca aceasta sintagma, de fapt, nu a a fost reala niciodata. Olanda este un stat mic si totusi Olanda are o influenta politica mult mai mare decat  cei 42 de mii de kilometrii patrati, iar Israelul isi poate permite sa jongleze cat doreste desi are 22 de mii de kilometri patrati si numai 7 milioane de locuitori. Un lucru comun intre cele doua state, pe care omul de pe strada le-ar numi mici, sunt  obiectivele diplomatice ale statelor respective. Ambele state au strategii care implica obiective trasate pe niste perioade de timp care deseneaza decenii din istoria tarilor si popoarelor respective.

Tarile cu un potential mai mare, fie ele puteri globale sau regionale, au in afara obiectivelor si traditii diplomatice, care la randul lor fac parte din relatiile pe care le au intre ele, cu state considerate egale lor sau cu state mai potente sau mai putin potente decat ele. “Quai d’Orsay” se comporta identic, indiferent cine este Presedintele Frantei, mesajele sunt identice, limbajul la fel si bineinteles obiectivele de lunga durata. Ceea ce se transforma cand administratiile se schimba sunt numai tacticile – rar sau de loc – si   strategiile. Putini Presedinti ai Frantei au reusit sa introduca elemente noi in politica externa a Frantei de dupa cel de al doilea Razboi Mondial, ultimul a fost socialistul François Mitterrand.   De fapt Jacques Chirac si amicul Sarkozy sunt buni implementanti ai doctrinei Mitterrand, desi ambii sunt “cvasi Gaulle-isti,” mai mult sau mai putin.

Cu nemtii lucrurile stau putin diferit. Acolo a existat dupa ultimul razboi o restructurare mentala care a produs si produce unele schimbari strategice. Ultima pe care o voi numi “strategia revenirii”, inaugurata de Helmut Kohl, cel mai mare cancelar pe care l-a avut Germania dupa Konrad Adenauer, este  pilonul deschiderii spre Est si al unei intelegeri diferite a relatiilor Nord-Atlantice.  Cancelarul actual, dna Merkel, este doar implementanta acestor politici, mult mai accentuate azi, decat evolutia lenta a ultimului deceniu, in special din cauza evenimentelor generate de criza economica pe care o parcurgem. Bineinteles diplomatia germana si cea franceza au ambele vulerabilitati, care din nefericire au fost enigme pentru decidentii romani care s-au pierdut la primele semnale transmise de la Berlin si de la Paris, mult inaintea finalului interimar al “afacerii Schengen.”

Romania nu poate sa aiba o diplomatie eficienta atata timp cat la fel ca in majoritatea domeniilor politice si administrative nimic nu poate fi mai departe de viitoarele alegeri. Lipsa unei coloane vertebrale de slujbasi ai statului (civil servants), care slujesc statul indiferent de aparitia sau disparitia politicienilor si carierelor efemere, este principala cauza a neimplinirilor noastre diplomatice. Inexistenta acestei coloane vertebrale, independenta de  partizanatul  coalitiilor de guvernamant, este simtita pronuntat in Ministerul de Externe al Romaniei, poate mult mai mult decat in alte domenii.

Fara a incerca sa diminuez sau sa jignesc sute de oameni onesti, care lucreaza in serviciul diplomatic romanesc, este extrem de facil sa constati nivelul rudimentar al diplomatiei romanesti. Suficient sa vezi rezultatele si/sau sa vizitezi ambasadele Romaniei in multe state occidentale ca sa intelegi acest simplu fapt.

Serviciul diplomatic romanesc, intr-un fel sau altul, a devenit din ‘89 incoace un “serviciu de pripas,” alcatuit din indezirabili politici, dar cu influenta de multe feluri, fosti politicieni fara “loc de munca”, dar cu pile sus-puse si datornici ai tuturor sistemelor politice care s-au perindat in Romania tranzitiei. Numitorul comun al majoritatii este lipsa competentelor necesare, slugarnicia si dezinteresul.

Romania de dupa aderarea la Uniunea Europeana a ramas “in pana” de obiective. Pentru majoritatea politicienilor aderarea a fost obiectivul final, nimic mai departe, nimic in plus. Socul aderarii a fost absorbit de nesimtirea, tupeul si incompetenta clasei politice. Inca o data aparentele servite au luat locul substantei necesare progresului si adaptarii. Minciunile sfruntate servite partenerilor si aparent “inghitite” de acestia au dat impresia ca “merge si asa”. Cand s-a vazut ca nu merge, ne-am trezit strigand ca nu este onest sa nu fim tratati ca parteneri. Ce fel de partener doreste sa fie inselat de fiecare data cand obligatii contractuale nu sunt indeplinite? Tu cititorule, ti-ai dori un astfel de partener?

Romania a platit un pret scump pentru aderarea la Uniunea Europeana, intr-un cuvant am platit biletul de intrare “full price”! Cei care trebuiau sa contabilizeze acest pret si sa-l faca suportabil nu au stiut cum  sau nu au dorit sa o faca. Majoritatea celor care au trebuit sa aduca foloasele aderarii  au taiat cupoane, calculand procentele din ponoasele pretului platit. Ar fi interesant de stiut cat dintre personalul ambasadei Romaniei de la Berlin vorbesc limba germana, sau cati din cei care slujesc la ambasada din Paris limba franceza si bineineles la ce nivel?  Veti avea surprize de proportii afland, credeti-ma.

Diplomatia “ciobaneasca” are de multe ori rezultate bune cand “ciobanul” este suficient de “cioban” si are si o bata lunga. Uitati-va la Muammar al-Gaddafi  sau la Ahmadinejad – ei au reusit in “diplomatia ciobaneasca,” probabil ca noua nu ne prea merge si ar fi bine sa nu mai incercam sa o exersam.

Nu cred ca mai avem de spus multe in legatura cu “spatiul Schengen” cred ca de aceasta data lucrurile au fost spuse de altii, putem insa sa incercam sa intelegem ceea ce nu facem noi bine, nu ca vom putea rezolva problemele prea repede. Fortele refractare unei normalitati si statului de drept sunt inca prea puternice si poporul mult prea amortit pentru ca schimbarea sa fie facila si rapida.

La noi se cere intotdeauna “capul lui Moţoc,” bineinteles la nivelul teoriilor pentru ca practic Romania de dupa ’89 este tara in care nimeni nu este vinovat niciodata si ca intotdeauna se vor servi publicului niste responsabilitati in format SRL, avand in vedere ca noi suntem, daca ne dorim sau nu, – o  societate cu răspundere limitată. Mi-as dori poate de aceasta data sa nu ne mai dorim “capul lui Moţoc” ci sa ne dorim capete mai bune decat “capul lui Moţoc.”

Articolul a fost publicat integral pe “Curs de Guvernare” pe 7 Inuarie 2011

Advertisements