Săptămâna Presei Europene / 30 Iulie – 5 August 2011

Posted on 07/08/2011 by

3


Franta. “Musulmanii sunt mai practicanţi decât acum douăzeci de ani”, titrează La Croix, cu ocazia primei zile de post a Ramadanului, citând rezultatele unei anchete care demonstrează că 71 % din musulmanii din Franţa postesc toată luna. “Păstrarea postului de Ramadan este în creştere printre adepţi, cu 10 puncte mai mult decât în 1989, dată a primei anchete de acest gen realizate în Franţa. Este un semn, mai general, al creşterii acestei practici religioase în sânul populaţiei musulmane franceze”, explică acest cotidian catolic. Cei cu vârste între 18-24 fac parte dintre cei mai fideli practicanţi ai postului (73 %), dar şi în frecventarea locurilor de rugăciune, relatează La Croix, care descrie o comunitate musulmană franceză “tânără” (din 3.5 milioane de musulmani, 62 % au mai puţin de 35 de ani) şi au tendinţe de stânga, în mod tradiţional. “Însă dezbaterea recentă asupra identităţii franceze a accentuat tendinţa, musulmanii având sentimentul că erau, mai mult sau mai puţin, direct vizaţi de această dezbatere”, explică. pentru cotidian directorul adjunct al Institutului de sondaje Ifop.

Spania. KO în picioare, cu răsuflarea tăiată şi vulnerabilă oricărei noi lovituri. În această stare va intra economia spaniolă în ultima sută de metri a guvernului lui José Luis Rodríguez Zapatero. Liderul socialist încearcă de luni de zile o schimbare radicală în politica economică, în speranţa de a putea inversa tendinţa crizei. Dar cifrele se încăpăţânează şi arată că, în cel mai bun caz, efectele acestui uragan reformator vor întârzia considerabil. Şi oricum nu vor fi sesizabile în timpul acestei legislaturi. Doar cu trei ore înainte de anunţul lui Zapatero al organizării de alegeri anticipate [stabilite pentru 20 noiembrie], am aflat cifra care  rezumă situaţia : 4.8 milioane de şomeri. În timpul guvernului Zapatero, economia i-a permis să atingă paradisul cu degetul, înainte de a se fi scufundat  în infernul celei mai grave recesiuni cunoscute vreodată de Spania, de la Războiul Civil încoace. În ajunul alegerilor din 2008, executivul socialist putea pretinde a avea cea mai mică rată a şomajului de la sfârşitul lui Franco (8% la sfârşitul anului 2007), conturi publice excedentare, o creştere robustă şi stabilă care a permis Spaniei să evolueze în “Liga Campionilor” a economiei mondiale. Cu un venit pe cap de locuitor mai mare decât cel al Italiei, convergenţa cu Franţa şi Germania, fruntaşii Europei, devenise o realitate pentru Zapatero. Această viziune idilică a economiei spaniole nu a ţinut nici măcar un mandat complet. Criza financiară globală a făcut ferfeniţă mirajul. Iar când apele tsunami-ului din 2008 s-au retras, Spania arăta cu totul altfel : ţara în care şomajul a crescut cel mai rapid, cea care avea cele mai multe dificultăţi să iasă din  recesiune, una dintre cele în care deficitul creştea cel mai rapid şi cel mai spectaculos… Dacă, înainte, mica lume de experţi anglo-saxoni (analişti, speculatori, presa specializată), care face ce vrea cu pieţele, lăuda “miracolul economic spaniol”, nu le-a trebuit mult apoi să arunce Spania în cocină cu PIGS-ii [Portugalia, Italia, Grecia, Spania]. Această viziune idilică a economiei spaniole nu a ţinut nici măcar un mandat complet. Criza financiară globală a făcut ferfeniţă mirajul. Iar când apele tsunami-ului din 2008 s-au retras, Spania arăta cu totul altfel : ţara în care şomajul a crescut cel mai rapid, cea care avea cele mai multe dificultăţi să iasă din  recesiune, una dintre cele în care deficitul creştea cel mai rapid şi cel mai spectaculos… Dacă, înainte, mica lume de experţi anglo-saxoni (analişti, speculatori, presa specializată), care face ce vrea cu pieţele, lăuda “miracolul economic spaniol”, nu le-a trebuit mult apoi să arunce Spania în cocină cu PIGS-ii [Portugalia, Italia, Grecia, Spania]. El Pais.

Olanda. Populism! A doua zi după acordul asupra ridicării plafonului datoriei americane, De Volkskrant consideră că “populiştii iau crizele ca ostateci”. Cotidianul olandez notează că în doar două săptămâni, conducătorii de pe cele două părţi ale Atlanticului “par să fi evitat falimentul celei de a şaptesprezecea (Grecia) şi a primei economii (America) a lumii”, însă în realitate soluţiile alese dovedesc că au acţionat cu toţii în funcţie de propriile lor interese. “Planul grecesc de salvare este un labirint în care nici măcar specialiştii finanţelor nu se mai regăsec. Planul american de austeritate este un tub gol care arată bine ceea ce nu s-a decis (creşterea impozitelor) însă lasă la mijloc ceea ce se va întâmpla cu adevărat”.  “Conducătorii europeni au ajutat Grecia, dar refuză să aducă fondul de salvare la un plafon care ar permite şi altor ţări să profite de el. Politicienii din Washington au ridicat plafonul creditului, dar refuză să reducă structural datoria statului, printr-o creştere a impozitelor”. Pentru a face pe placul alegătorilor, puterile de la Bruxelles şi de la Washington ar trebui să fie stăpânite. Potrivit lui De Volkskrant, acest aspect este datorat “temerii crescânde a populiştilor care, în anumite ţări (Olanda, Finlanda) au luat ostatec guvernele şi care, în alte ţări, ameninţă să o facă într-un viitor apropiat”. Cotidianul regretă că, în vederea viitoarelor alegeri, Barack Obama, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy ignoră “ocazii istorice cum ar fi integrarea accelerată a Europei şi un mai mare rol pentru guvernul federal” în detrimentul “concesiilor politice cu populişti cum ar fi Marine Le Pen, Bild-Zeitung şi Tea Party”.

Italia. “Berlusconi: ţara este solidă” – iată cum rezumă La Stampa foarte aşteptatul discurs al şefului guvernului italian în Parlament, discurs presupus să calmeze pieţele financiare asupra seriosului plan de asuteritate de 48 de miliarde de euro, votat în iulie. Prea evaziv, chiar plictisitor, Il Cavaliere nu a convins investitorii, mai îngrijoraţi cu fiecare zi care trece ca datoria italiană să nu fie în curând incontrolabilă. “O decepţie, un scenariu repetat de o mie de ori. Cei care aşteptau ujn răspuns la evoluţia cotidiană şi îngrijorătoare a crizei cu siguranţă nu l-au găsit”, comentează La Stampa. Editorialistul Massimo Gramellini semnează efectiv necrologul politic al lui Berlusconi, “un Cavaler fără benzină” care “nu mai seduce şi nu mai indignează pe nimeni. Unde i-a dispărut şarmul?” “Berlusconi ar fi făcut mai bine să tacă, discursurile goale sunt mai rele decât tăcerea”, răspunde economistul Tito Boeri în La Repubblica. Cât despre Corriere della Sera, cotidianul consideră că “acest guvern fără idei” a trimis contestaţilor “speculatori” “cel mai prost mesaj cu putinţă”.

“ Germania. Sindromul Merkel”, titrează Cicero, care publică un dosar voluminos cu articole împotriva cancelarului german. Cu titluri ca “Fantoma din cancelarie”, “Pierderea credibilităţii”, “Cine guvernează pierde” sau “Salvaţi statul nostru de drept”, mesajul revistei din Berlin este foarte clar: după  şase ani în funcţiune şi un al treilea mandat în perspectivă, nemţii tot nu au priceput cine este cu adevărat şeful guvernului lor, şi nici ce vrea să facă de fapt. “Metoda Merkel, care consistă în a dedramatiza şi a depolitiza problemele cu adevărat dramatice şi politice – climatul, sectorul nuclear, Afganistan, pieţele financiare incontrolabile, criza monezii unice – nu mai e suficientă pentru a guverna”. Cicero, care consideră că un al treilea mandat ar fi prea de tot, prevesteşte luni negre pentru Merkel: “Răgazul dat de jurnalişti acestei prime femei-cancelar a durat aproape şase ani. Mulţi cronicari au tratat-o cu delicateţe, criticând afectuos şi cu multă înţelegere democraţia sa de suprafaţă, fără nicio viziune. De acum s-a terminat”.

Spania. BCE in fata furtunii. La Vanguardia consideră că există o “Euro-urgenţă”, după cum titrează acest cotidian, în urma conferinţei de presă a guvernatorului Băncii Centrale Europene (BCE), Jean Claude-Trichet, care ar fi trebuit să calmeze pieţele, şi care a fost considerată “dezamăgitoare”. Faţă de “lipsa de hotărâre şi absenţa unanimităţii” în sânul BCE în privinţa cumpărării masive a titlurilor datoriei Spaniei şi a Italiei, ţări care se află în vizorul speculatorilor, pieţele au reacţionat negativ, provocând o nouă prăbuşire a burselor europene. Conform cotidianului din Barcelona, Trichet a abordat totuşi “o problemă de fond: guvernaţa monedei euro necesită un sistem politic şi instituţional mai agil şi mai eficient”. La Vanguardia denunţă întârzierea celor 17 Parlamente naţionale din zona euro în aprobarea acordurilor ultimului summit al UE, ceea ce a lăsat BCE “singură în faţa pericolului”. Rezultatul acestui “braţ de fier instituţional avut probabil deja consecinţe economice grave”, adaugă cotidianul, care consideră că “UE trebuie să reacţioneze imediat pentru a controla periculosul climat de neîncredere”, pentru că euro se regăseşte “din nou într-un impas”.

Franta. Oare FMI aduce ghinion francezilor? După demisia directorului său general, Dominique Strauss-Kahn, în luna mai, ca urmare a arestării sale pentru agresiune sexuală, este rândul succesorului în post, Christine Lagarde, de a se afla între chingi.Fostul ministru francez al Finanţelor este în inima unei anchete judiciare asupra rolului avut în rezolvarea unui litigiu care punea faţă în faţă o bancă naţionalizată în faliment, Credit lyonnais, şi omul de afaceri Bernard Tapie. Lagarde este bănuită de a fi abuzat de funcţia deţinută pentru a însărcina în 2008 judecători arbritari – deci privaţi – de a regla afacerea, care dura din 1993. Aceştia au decis în favoarea lui Tapie, ordonând statului să-l despăgubească cu suma de 390 de milioane de euro. “Lagarde are picioarele în Tapie”, titrează astfel Libération [joc de cuvinte, ‘tapis’ însemnând covor], care aminteşte astfel “proximitatea sa cu şeful statului”, Nicolas Sarkozy. Pentru cotidianul de stânga, directoarea FMI “se găseşte, fragilizată, într-o instituţie care cere din partea conducătorilor săi un comportament etic, integritate, imparţialitate şi discreţie”. Mai prudent, ziarul de dreapta, Le Figaro, cere în editorialul său “să ne ţinem la distanţă de orice excitare mediatică”, şi aminteşte că “o instrucţie rămâne o procedură judiciară foarte normală”. La rândul său, cotidianul catolic La Croix consideră că “noua situaţie din Paris nu o va ajuta [pe Christine Lagarde]. Nici la Washington şi nici în rezolvarea crizelor internaţionale”.

Advertisements