Tea-Party – când politicul coboară în stradă

Posted on 09/08/2011 by

1


M-am ocupat de aceasta miscare politica inaintea alegerilor mid-term pentru Senatul si Camera Reprezentantilor din 2 noiembrie 2010 (vezi postarea pe Contributors) . Tea-Party este o miscare populara (unii spun populista) extrem de comentata in mass-media americana, cu multi suporteri, dar si mai multi detractori, parerea mea ca aceasta miscare  merita toata admiratia si multe dintre acuzele aduse.

Miscarea “Tea Party” nu are o conducere centrala si este de fapt o federatie de organizatii locale, care are  astazi cam 40 de mii de militanti si mai mult de 300-350 de mii de sustinatori (dublu decat am mentionat in articolul de acum 10 luni). In 2009 au organizat cateva sute de demonstratii pe teritoriul Statelor Unite, in 2010  numarul demonstratiilor au fost la nivelul miilor.  2011 a fost un an mai slab, dar inca nu s-a terminat. Cred ca vom asista in curand la o noua reizbucnire a activitatilor acestei miscari.

Majoritatea membrilor miscarii “Tea Party” sunt membrii sau simpatizanti ai aripei conservatoare a partidului Republican din Statele Unite. Detinand opinii libertariene, membrii miscarii s-au revoltat impotriva legislatiei de relansare sustinuta de administratia Obama  si militeaza impotriva risipei guvernamentale, dificitul federal si, in general, impotriva asa numitelor masuri de relansare economice, care nu prea reusesc sa relanseze economia americana.

Pana astazi miscarea si-a “construit” un arsenal politic bazat pe aproximativ 200 de politicieni la nivel national, toti republicani. Un grup de cam 20 de parlamentari, propusi si sustinuti de Tea-Party, au condus “rebeliunea”, care a produs impasul care a generat recentele dispute pe seama plafonului de indatorare. Politicienii cei mai cunoscuti (la nivel american), care sustin si sunt sutinuti de Tea-Party, sunt: Michele Bachmann, Sarah Palin, Dick Armey. Ron Paul este considerat teoreticianul intelectual al acestei miscari.

Membrii “Tea Party” actioneaza politic incearcand sa promoveze un nou “Contract pentru America”, compus din 10 puncte programatice:

1. Controlarea constitutionala a oricarei initiative legislative.
2. Stoparea initiativelor ecologiste, care conduc la reducerea locurilor de munca si disparitia unor intreprinderi americane prin relocarea lor in afara Statelor Unite.
3. Aprobarea bugetelor federale numai in cazul cand acestea sunt echilibrate, fara a adanci deficitele existente astazi.
4. Simplificarea sistemului de taxe.
5. Controlul tuturor agentiilor federale si aprobarea constitutionalitatii lor.
6. Limitarea cheltuielilor guvernamentale la nivelul incasarilor. Abrogarea legislatiei “serviciilor medicale”,  care a fost votata in 23 martie a.c.
7. Abrogarea legislatiei “serviciilor medicale”,  care a fost votata in 23 martie a.c.
8. Autorizarea si finantarea initiativelor  energetice pentru o mai mare independenta energetica.
9. Abrogarea fondurilor alocate pentru “proiecte prioritare” (emarks) pana la echilibrarea bugetului federal.
10. Reduceri de  taxe pentru relansarea economiei americane.

Majoritatea politologilor vad in aceasta miscare un fenomen numit “grass-roots” pe care eu il inteleg ca o entitate  politica construita bottom-up (de jos-in sus), care incepe procesul politic de la comunitatile locale pana la nivelul central (national). Eu as adauga la aceasta interpretare, de multe ori eronata, a americanismului sau ceea ce americanii cred ca sunt valorile americane ancorate in Constitutia Statelor Unite.

Din nefericire, Tea-Party, sau cel putin multi din membrii acestei miscari, nu considera “necesare” unele amendamente la aceasta Constitutie si /sau unele hotarari ale Curtii Supreme ale Statelor Unite.

La nivel international, conform unei analize interesante a lui Walter Mead (The Whites of Their Eyes: The Tea Party’s Revolution and the Battle Over American History)  considera ca tendinta majoritara a membrilor miscarii este ancorata in traditia populismului jaksonian (Andrew Jackson, al VII-lea Presedinte al SUA), care ar inseamna razboi total pentru o cauza dreapta (exceptionalismul american), dar preferabile intotdeauna “actiuni armate limitate pentru a atinge obiective limitate”. Atitudinea constatata de Mead o vedem clar in discursul Sarei Palin. Din alt punct de vedere, doctrina “paulista” (de la Ron Paul) se bazeaza pe ideile jeffersoniene  (Thomas Jefferson, al III-lea Presedinte al Statelor Unite), promovand un fel de neo-izolationism – intr-o fraza mai putin academica “fiecare cu ogorul lui, ai o problema – discutam”. Ambele tabere au in comun un singur lucru – lipsa de apreciere fata de “internationalismul progresist” (de citit de stanga).  Ultimele sondaje efectuate de Gallup demonstreaza ca structura miscarii este foarte apropiata de structura Partidului Conservator American.  (aveti sursa)

Cateva concluzii legate de aceasta miscare:

1. Tea-Party este o miscare conservatoare de dreapta, departe de fascism si de acuzele aduse de media liberala (in majoritatea ei ) americana.
2. Multe din interpretarile date Constitutiei Americane sunt pline de lacune, ne luand in considerare hotararile constitutionale ale Curtii Supreme.
3. Multe din ideile promovate de aceasta miscare sunt corecte, sensibile si de luat in seama pentru ca reflecta doleantele multor cetateni, inclusiv ale mele.
4. Alte idei si opinii ale miscarii sunt arhaice si puerile, neluand in considerare pluralismul american si faptul ca America nu se poate intoarce aproape un secol in trecutul ei.
5. Antipatia clara,  vizibila si de multe ori distorsionata si manipulativa  a unor elite americane, in majoritatea lor cu opinii de stanga, poate genera conflicte in care stanga-americana va avea de suferit mult mai mult decat dreapta ei.
6. Rasismul si fobiile etnice de care este acuzata miscarea nu-si gasesc sprijinul in realitate, avand in vedere ca cel mai popular politician al miscarii este Herman Cain (politician de culoare), care a fost sustinut de 22% din participantii comitetului de sustinere a candidatilor la Presedintia SUA in alegerile din 2012. Urmatorii au fost Tim Pawlenty (16%), Ron Paul (15%) si Sarah Palin (10%). (Vezi sursa)
7. Exista pericolul scindarii Partidului Conservator, personal inclin sa cred ca este minor. Istoria politica americana ne invata ca precedenta schisma (Theodore Roosevelt in 1912) din politica americana s-a petrecut din cauza unor miscari mai minore decat Tea-Party.

Advertisements