Numeroşii fraţi ai lui Lehman

Majoritatea noastra cunostem zicala “pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”. Niciodata aceasta zicala nu a fost mai potrivita decat in zilele de astazi. Fara indoiala si criza actuala a fost generata de acel “pacat primordial” din 2008, pe care unii nu l-au inteles, altii l-au inteles mai putin si altii si-au vazut de treaba fara sa discute problemele unde trebuiau aceste probleme sa fie discutate.

Caderile economice sunt intotdeauna generate de impotenta si lipsa de de viziune politica. A fost adevarat acum aproape 2000 de ani, este la fel de adevarat astazi. Degradarea Americii nu  reprezintă o realitate economica, ci este  in primul rand o degradare a politicilor economice ale americanilor.

Ceea ce s-a intamplat este rasplata lipsei de intelegere a administratiei americane la ceea ce a reprezentat prabusirea institutiei financiare Lehman Bros. “Afacerea Lehman” nu a fost numele bolii, ci numai simptomul infestarii globale.

Lipsa unui  raspuns rapid si eficient, – care trebuia sa preia cel putin temporar toate bancile aflate in dificultate in patrimoniul statului, recapitalizarea celor cu sanse de supravietuire si inchiderea cu orice pret a acelora care nu se puteau sustine intr-o perioada relativ scurta sau medie si revinderea lor dupa insanatosire, – a dus la contaminarea de care nu putem scapa astazi.

Ragazul de aproape un an si jumatate  (2010-11) nu a fost o lecuire, ci numai o recesiune a bolii de care sufera sistemul bancar international. Urgenţa cu care băncile centrale nationale, federale sau confederative au primit  toate lichidităţile cerute pentru a evita prăbuşirea generală este acum pedepsita crunt. Guvernele care au sărit în ajutorul tuturor instituţiilor lor bancare pentru a-si “salva” bancile se află acum într-o situaţie proastă deoarece şi-au sacrificat bugetele pentru a-i salva pe bancheri.

Teoria  propagata veninos cu ajutorul mediei, economistilor ambulanti, care predicau ceea ce erau platiti sa predice si lobiurilor politice, platite generos, a indus permanent ideea că băncile nu trebuie atinse, pentru ca vai,  lumea va ajunge la faliment. Povestea “pericolului moral” (garanţia micilor deponenţi) a fost inventata. A urmat putin dupa aia creerea scutului artificial  “Too big to fail”, sintagma de aparare, prin care  băncile au dobândit dreptul la un şantaj permanent al guvernelor şi un drept de a fi sustinute permanent din bugetele statelor de apartenenta.

Americanii, indiferent cat de prosti ar fi, au făcut totusi puţina curăţenie, forţând băncile să se recapitalizeze. Zeci de bănci au fost închise sau preluate de altcineva. “Perfidul Albion”, ca intotdeauna, si-a rezolvat problemele unilateral si fara prea multa galagie, facand  ceea ce trebuia sa faca – şi-a naţionalizat principalele bănci. Da, domnilor si doamnelor, marile banci britanice au astazi ca actionari principali pe guvernantii Majestatii Sale Elisabeta a II-a.

Francezii, mai cu moţ (ca de obicei), au facut colosala prostie sa-l numeasca pe Michel Pébereau, directorul general al BNP Paribas, responsabil pentru întocmirea planului francez de salvare a băncilor. Intr-un cuvant – a pus motanul sa pazeasca smantana. Asta a condus  la situatia de astazi, in care probabil statul francez va trebui (foarte curand) sa nationalizeze de facto cateva dintre bancile lor principale.

Statele occidentale au doua optiuni: sa se salveze, desfiintand  “fratia lui Lehman” sau sa crape, salvandu-i pe ei.  Unde sunt hotararile de la summit-urile G-20 de la sfârşitul anului 2008 si începutul anului 2009, in care s-a hotarat desfiintarea  paradisurilor fiscale?  Nimic, nici voba de a fi aplicate. Unde sunt hotararile de a limita CDS-urile (Credit Default Swap) si a vânzărilor în lipsă (short-selling) asupra datoriilor suverane? Nimic! ABSOLUT NIMIC!

Dereglările sistemului financiar si derapajele lui, inclusiv cele penale, pot fi corectate numai daca ele vor fi stapanite de statele lor si nu viceversa. Porcaria numita “libera circulaţie a capitalurilor” trebuie stapanita, cel putin pana la momentul cand dereglările sistemului financiar si derapajele vor fi cunoscute si stapanite. Alternativa ar fi dezastruoasa.

Tagged: Analize, Criza Economica, Europa 2011, Griza Globala, PIIGS, SUA

Posted in: Analize, Criza Globala, Editorial, Europa 2011, SUA