Săptămâna Presei Europene / 21 – 26 August 2011

Posted on 28/08/2011 by

4


Germania. “o încărcătură explozivă”. Euro-obligaţiunile” sunt “o încărcătură explozivă”, potrivit Handelsblatt, pentru care bonurile de trezorerie europene invocate pe ici pe colo prin Europa ca un remediu pentru criza datoriei suverane o pun pe Angela Merkel într-o poziţie dificilă faţă de partenerii săi europeni şi de aliaţii săi la guvernare. Cotidianul economic povesteşte că ea a exclus în mod definitiv introducerea de “euroobligaţiuni” în timpul unei reuniuni a partidului său (CDU), afirmând că “nu sunt răspunsul potrivit la criza din Europa”. Ea a vrut astfel să pună capăt unei dezbateri care zguduie clasa politică germană, şi care creează numeroase mişcări în sânul coaliţiei între CDU, care este împărţită, şi liberalii din FDP, ce se opun clar “euroobligaţiunilor”. O opinie împărtăşită de mai bine de trei sferturi dintre germani, cum subliniază un sondaj citat de Handelsblatt, care se îndoieşte totuşi că Angela Merkel va urma până la capăt “voinţa poporului”, Germaniei “lipsindu-i aliaţi la nivel european, şi mai ales Franţa”, în acest domeniu.

Franta. “Nici o acuzaţie împotriva lui DSK”, titrează Aujourd’hui en France, după ce procurorul statului New York, Cyrus Vance, i-a anunţat lui Nafissatou Diallo “că toate acuzaţiile împotriva presupusului ei agresor sunt abandonate”. Dominique Strauss-Kahn, fost director al FMI, fusese acuzat de a fi agresat sexual femeia de serviciu în 14 mai trecut, într-un hotel din New York. “Îndoielile asupra credibilităţii afirmaţiilor lui Nafissatou Diallo nu îi dau mari şanse de a beneficia de unanimitatea celor doisprezece juraţi în cazul în care ar avea loc un proces”, subliniază cotidianul, care aminteşte că descoperirea “minciunilor” din plângerea către procuror dusese la răsturnarea situaţiei în 1 iulie, generând punerea în libertate supravegheată a lui “DSK”. Decizia procurorului va fi definitivată în cadrul unei audienţe, în 23 august. În acest caz, Strauss-Kahn “va fi liber să părăsească imediat solul american”. Aceasta nu înseamnă încă că va fi dezvinovăţit, afirmă în continuare cotidianul, “căci sfârşitul urmăririi penale nu pune punct afacerii din Statele Unite, căci procedura din domeniul civil continuă”.

Belgia. “Eutanasiem mereu mai mult”, titrează Le Soir pe prima pagină: “Din 2002, şi de la intrarea în vigoare în Belgia a legii care o depenalizează parţial, nu s-a recurs niciodată atât de mult ca acum la eutanasie”, explică acest cotidian, care a consultat cifrele Comisiei federale de control. La mai mult de 85 de cazuri declarate lunar de la începutul anului, limita de 1000 de decese prin eutanasie ar trebui să fie depăşită în 2011, faţă de 954 în 2010. Pacienţii cei mai atinşi sunt bărbaţii şi au vârste cuprinse între 60-79 de ani. În 8 cazuri din 10 este vorba de persoane atinse de un cancer. “Este bizar”, dezvăluie Le Soir, “84 % din eutanasiile declarate sunt făcute în limba olandeză, ceea ce înseamnă că medicii francofoni declară sau practică de fapt mai puţine eutanasii”. Comisia de control nu decide, dar se interoghează “asupra diferenţelor dintre informaţia din public sau cea din domeniul medical, asupra atitudinilor socio-culturale diferite, a diferenţelor dintre practicile medicale la crepuscul de viaţă”, informează cotidianul.

Austria. “Cursa pentru petrolul libian” e în plină desfăşurare, constată Die Presse. Cotidianul vienez explică faptul că, pentru a se asigura viitoarele contracte se înmulţesc contactele cu rebelii. În timp ce opozanţii lui Gaddafi vor “să pedepsească companiile chinezeşti pentru lipsa de acţiune” a guvernului lor, ziarul citează un şef de companie germană care nu se teme de consecinţele abţinerii Berlinului în timpul votului ONU pentru autorizarea intervenţiei internaţionale: “Cancelarul a reparat toate acestea”. Handelsblatt consideră din contră, că poziţia Germaniei în cursa pentru “comoara petrolului libian” este ameninţată. Pentru cotidianul economic german, Turcia, care tocmai a propus un ajutor de 300 de milioane de dolari rebelilor, este “câştigătoarea etapei”. Italia, “care a construit puţurile de extracţie din Libia”, se află într-o poziţie bună, dar Nicolas Sarkozy “nu va accepta” să cedeze locul firmelor italiene. Companiile germane nu vor obţine “partea uşoară”, continuă Handelsblatt, căci guvernul german “a ratat startul industriei germane” în această cursă.

Serbia. “Kosovo [mai întâi], Europa mai apoi”: astfel rezumă Danas declaraţiile Angelei Merkel din timpul întâlnirii cu Boris Tadic, din 23 august, la Belgrad. Cancelarul german a amintit preşedintelui sârb că aderarea Serbiei la UE este subordonată dialogului cu Pristina ce a avansat în mod concret, cât şi dezmembrării structurilor de stat paralele sârbe în fosta provincie sârbă şi eliminării obstacolelor acţiunii misiunii europene de poliţie şi justiţie (Eulex). Tadic a replicat că “politica ultimatumului, adică Kosovo sau Europa, nu este conformă cu valorile europene” şi a amintit că ”dialogul cu Pristina este prioritatea politicii sârbe”, scrie Danas. Confratele său Blic subliniază că Belgrad nu se aştepta la o atitudine atât de fermă a cancelarului german, şi se întreabă cine, din guvern sau comunitatea internaţională, i-a înşelat pe sârbi, povestindu-le “că Kosovo şi UE erau două subiecte separate, adică adeziunea la UE nu va fi condiţionată de pierderea Kosovo”. Dinspre partea germană, Frankfurter Rundschau aminteşte că “în problemele de adeziune care privesc Balcanii, dacă dăm crezare Comisiei Europene, totul îşi urmează drumul. Fiecare pas este sărbătorit cu o rigiditate tehnocratică”. Dar “cei care au trăit sub comunism simt din instinct că nu anunţurile formale contează, ci avansările în fond. Nimic surprinzător atunci că în Balcani lumea se întreabă: ‘Chiar ne vor?: Şi la ce preţ?’”

Paris. Austeritate. Pe prima pagină din La Tribune, vedem “Bugetul de după vacanţă: o notă de plată de 11 miliarde de euro”, la o zi după prezentarea de către guvern a planului de austeritate pentru 2012. Proiectul mai presupune o creştere a impozitelor de 10 miliarde de euro. “Sunt vizaţi bogaţii, dar şi firmele, cei care au depozite şi consumatorii”, rezumă astfel cotidianul economic. Planul “are două funcţii: calmarea pieţelor, în plină criză a datoriei, arătând că guvernul […] va căuta reţetele necesare pentru scăderea defictului”. O altă funcţie, aminteşte La Tribune, este de a “arăta că este momentul solidarităţii faţă de dificultăţile financiare din Franţa, nu pentru a-i încuraja pe bogaţi să se îmbogăţească”. Este chiar contrariul: cele 16 mari averi franceze, printre care Liliane Bettencourt (L’Oréal) sau Christophe de Margerie (Total), au publicat pe 23 august o petiţie în săptămânalul Le Nouvel Observateur pentru a cere guvernului să le taxeze mai mult, pentru a ajuta la ştergerea datoriei franceze. “Este interesant că toţi cei care ameninţau cu exilul fiscal acum apără creşterea impozitelor”, scrie La Tribune în editorialul său. “Totuşi, această taxare [de 3% pentru veniturile celor bogaţi] rămâne simbolică, pentru că nu va aduce decât vreo 200 de milioane de euro din cele 11 miliarde din planul global.”

Italia. Reconstructia Libiei. Nici nu s-au terminat încă luptele de la Tripoli că “lupta dintre Italia şi Franţa” a început deja, titrează La Stampa. Încă de la începutul operaţiunilor militare, pregătite şi purtate de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, pe când şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, în numele prieteniei cu regimul lui Gaddafi, dădea din colţ în colţ, “am înţeles că războiul împotriva Colonelului se va transforma într-un alt tip de conflict”, scrie cotidianul din Torino.  “Un război economic, cu un nou adversar: evident, Italia. În timp ce Roma participa împotriva voinţei la operaţiuni, Paris – şi Londra pe alături – accelerau. Visau la împărţirea Libiei în provincii autonome şi la repartiţia manei petrolului cu intrarea pe teren a campionilor lor naţionali, Total şi BP. Acum că bătălia este – aproape – terminată, a doua fază a operaţiunilor poate începe: reconstrucţia, o afacere de mai multe miliarde de euro pentru a reface drumurile, porturile, instalaţiile industriale, oraşe întregi”. La Stampa subliniază că “Paris conduce din nou jocul. Iar Roma va urma mişcarea. Elysée organizează o conferinţă care va pune bazele noii Libii democratice, în timp ce şeful noului guvern libian, Mahmoud Jibril, a fost la Paris în 25 august pentru a discuta datele şi conţinutul, limitandu-se la a face doar o scurtă etapă la Roma, pe drumul spre casă”.

Elvetia. “Elveţia obligată să dea nume fiscului american”, titrează Le Temps, care explică faptul că autorităţile de la Washington au “reunit informaţii sensibile care le determină să acuze băncile elveţiene că i-au ajutat pe clienţii americani să nu-şi declare averea plasată în Elveţia”. La doi ani după afacerea UBS, care forţase Elveţia să livreze 5000 de nume ale clienţilor fiscului american, “Washington reclamă din nou nume ale clienţilor. Pentru a da un exemplu. Pentru a-i face să renunţe pe fraudatori şi să arate că Elveţia nu mai este un refugiu fiscal sigur”. “Pentru negociatorii elveţieni, este deja clar că întrebarea nu mai este să ştim dacă ţara va trebui să se plieze pe această exigenţă, ci cum”, constată cotidianul genovez, care notează că “Statele Unite au anunţat deja că ‘o soluţie globală’ precum cea stabilită între Germania şi Marea Britanie ne le interesa”. La câteva săptămâni după Germania, Marea Britanie a semnat într-adevăr un acord cu Berna referitor la averile britanice plasate în Elveţia. “Acest acord va permite Londrei să taxeze conturile deţinute de cetăţenii britanici în conturi secrete deschise în Confederaţia Helvetică”, explică Les Echos. Pentru cotidianul francez, “garantizând anonimatul deţinătorilor de conturi”, Elveţia “a salvat esenţialul din secretul său bancar.” Şi, în fapt, ea “a ajuns să fisureze unitatea europeană în materie de luptă împotriva evaziunii fiscale.”

Advertisements