Cămătarii miliardelor

Posted on 01/09/2011 by

9


Cand am citit in selectia PressEurop articolul pe care intentionez sa il prezint astazi nu mi-a venit sa cred ceea ce citesc. Greu de conceput un articol vitriolic la nivelul articolului publicat de Foreign Policy, care este subsidiar al cunoscutului The Washington Post. Nu stiu daca este vorba intr-adevar despre un razboi de presa americano-european, asa cum aflam din “Actualitatile Europene”, pe care le-am publicat astazi (vezi declaratiile dnei Laurence Parisot, preşedintele celei mai influente uniuni a industriaşilor francezi – MEDEF)

Nu pot sa ma abtin sa nu confirm multe din cele afirmate de autorul articolului, tanarul jurnalist Eric Pape, care scrie si pentru  Newsweek cu o verva de invidiat  – vezi rubrica The Daily Beast, pe care o citesc cu placere si care seamana interesant de mult cu articolele de barfa pe care le semneaza amicul meu de la Reporter Virtual, Spartakus, articole care ma tin la curent zilnic cu statutul silicoanelor mioritice.

Foarte interesante sunt comentariile furioase pe care Foreign Policy nu le-a cenzurat si le-a publicat in totalitate, in versiunea originala a articolului. Merita a fi citite la fel de mult ca articolul. Bineinteles ca nu am reprodus tot articolul pe care il puteti citi integral in romana, pe situl PressEurop, desi cu mai putina aroma decat cel original in engleza.

În poala Luxemburgului  (The Lap of Luxembourgery)

In chiar inima Europei există o naţiune găunoasă de la rădăcină. Renumită ca fiind un secret rai bancar, unde se zvoneşte că liderul nord-corean Kim Jong Il ar fi pitit câteva miliarde de dolari, economia sa este în strânsă legătură cu mofturile capricioasei pieţei monetare internaţionale. Datoria externă pe cap de locuitor a ţării este de 84 de ori mai ridicată decât cea a îndatoratelor State Unite ale Americii (aproximativ 3,76 milioane de dolari, echivalentul a 3,31 milioane de euro pentru fiecare bărbat, femeie și copil). Democraţia este doar o glumă, puterea fiind deținută de un şef de stat care nu este ales democratic ci, conform tradiţiei, moşteneşte tronul şi în plus are puterea de a dizolva Parlamentul sau, mai mult, de a numi membri acestuia.  Nefericiţii cetăţenii ai statului sunt îngrijoraţi de fiabilitatea fragilei lor ţărişoare în care, nu este nici un secret, 44 de procente din populaţie o reprezintă străinii şi alte 25 de procente inundă ţara zilnic, venind la serviciu.

Deci, unde este această parte ruşinoasă a Uniunii Europene (UE), acest cancer al continentului? Grecia? Zona balcanică? Nu chiar. De necrezut, dar este chiar Marele Ducat de Luxemburg, cu o populaţie de 503 000 locuitori, un micuţ pistrui pe harta lumii, situat între Belgia, Franţa şi Germania. Bineînţeles, bicicliştii şi alpiniştii pot vedea această tărişoară idilică ca pe un paradis al naturii, cu dealuri verzi şi păşuni luxuriante. Bancherii pot fi la rândul lor uimiţi de bunăstarea spectaculoasă afişată. Luxemburg se laudă cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor – 108 832 dolari în anul 2010. Dar ceva nu este în regulă. Posomorâţii luxemburghezi, a căror rată de fericire este cea mai scăzută din Europa (împărţind acelaşi loc cu Sudan, o ţară devastată de război), cumpără cea mai mare cantitate de ţigări şi alcool şi au o influenţă ecologică negativă asupra mediului înconjurător mai mare decât a oricărei alte ţări. Mai presus de toate, motto-ul naţional al ţării este ”Vrem să rămânem ceea ce suntem!”

Trebuia să aflu: este oare posibil ca acest mic ducat petrecăreţ să aibă un secret, ascuns forţelor întunericului care dezbină Europa în zilele noastre?

Lipsă de interes pentru orice altceva decât bani –  Aflat pe Rue de la Boucherie, una dintre cele mai în vogă străzi ale oraşului medieval,  m-am aventurat într-un bistrou elegant din care se auzeau ritmuri antrenante – tipul de local, aveam să aflu de la ospătar, în care bancherii se adună în week-end să dea pe gât cantităţi impresionante de băuturi alcoolice.  Panagiotis Meidanis, un chelner de 18 ani cu o freză ciudată, mi-a explicat că o sticlă de whisky se vinde aici la jumătate din preţul cu care se comercializează în ţara lui de baştină, Grecia, unde localnicii câştigă doar o fracţiune din venitul luxemburghezilor, mai ales în prezent. ”Mereu, în nopţile sfârşitului de săptămână, când se apropie ora închiderii, consumatorii vor mai mult și mai mult, dar, nu ştiu cum, niciodată nu iese cu scandal”, spune Meidanis despre clienţii lui.

Dar ce ştie el? Trebuia să găsesc un adevărat luxemburghez. L-am întâlnit pe Georges Hausemer, care a publicat una dintre cele mai remarcabile (și rare) nuvele în limba tradiţională luxemburgheză. Această creație, “Iwwer Waasser” (Above Water) publicată de Georges Hausemer în 1998, este povestea unei căsătorii nereuşite din lumea bancară, descrisă de autor ca un ”portret în miniatură” al societăţii luxemburgheze. Dar când l-am întrebat dacă suma de 3,76 milioane de dolari, partea ce-i revine din totalul datoriei externe a Luxemburgului, îi crează insomnii, mi-a răspuns: ”Este adevărat aşa ceva? Nimeni nu vorbeşte despre asta aici. Suntem puţin în derivă.” Mi-a vorbit despre năvala limbilor ”străine” – franceza este folosită în mod oficial, în timp ce germana şi engleza sunt mai utilizate în mediul de afaceri – şi influenţele interculturale. În cele din urmă, spune el, este o ţară a comerţului şi a afacerilor bancare, ”care-şi pierde interesul pentru orice altceva”.

Pentru o mai bună înţelegere a motivului existenţial al Luxemburgului modern, l-am abordat pe Igor, angajat al unei bănci, îmbrăcat extrem de elegant, în vârstă de 30 și ceva de ani, care a consimţit să vorbească cu mine doar cu condiția de a nu-i divulga numele de familie sau cel al firmei pentru care lucrează. El mi-a povestit despre Sturm und drang (furtună şi imbold) – rezultatul crizei financiare din 2008 care s-a abătut peste sărmana lui ţară. El s-a lamentat cum că piaţa imobiliară locală rămâne în continuare sub nivelul de vârf şi că, mult mai rău, guvernul a introdus o creştere a taxelor pe venit ca răspuns la criza financiară. ”Cu cât s-au majorat taxele?” am întrebat îngrozit. ”O, doar un mic procentaj”, a răspuns el. (Pentru nivelele superioare de salarizare taxele au crescut cu 1%.)

De ce trebuie îndurată o asemenea suferinţă? ”Calitatea vieţii de aici”, a spus Igor, furişându-se în maşina lui sport argintie. ”Trebuie să fie de cea mai bună posibilă calitate – în mod special ţinând cont de ajutorul primit din partea statului.”

Puteti citi tot articolul tradus in limba romana –  vitriol curat. Intr-un fel meritat. Avem in cateva zile meci de calificare in Luxemburg – merita sa-i enervam.

Link la traducerea integrala a articolului pe PressEurop si a originalului, plus comentarii in Foreign Policy – merita citit!

Advertisements