În Europa: 16 Septembrie 2011 – Sergio despre Angela: “una culona inchiavabile”

Posted on 16/09/2011 by

1


Titluri: Bursele Internationale 15 Septembrie 2011; Monedele din Est îşi pierd din putere sub presiunea crizei; Angela Merkel, în “viziunea” lui Silvio Berlusconi: “una culona inchiavabile” – o sintagmă prea obscenă pentru a fi tradusă; Libia: “One, two, three, viva Sarkozy”; Schengen: Olanda ar putea utiliza dreptul de veto împotriva aderării României; Nabucco versus South Stream.

Bursele Internationale 15-16 Septembrie 2011. New York Stock Exchange a incheiat sedinta de tranzactionare de joi in crestere, sustinut de vestile bune furnizate de bancile centrale din cadrul sistemului financiar european: Dow Jones castigat 1.66%, iar Nasdaq 1,34%, relateaza AFP.  Potrivit cifrelor finale, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut 186.45 puncte la 11,433.18 in puncte, iar Nasdaq, dominat de tehnologie, de la 34.52 puncte la 2607.07 de puncte. Indicele S & P 500 a fost 1,72% (20.43 puncte) la 1209.11 de puncte. Randamentul Trezoreriei pe 10 ani a crescut la 2.085%, fata de 2.011%, cotatia de miercuri, iar cel pe 30 de ani la 3.351%, fata de 3.305%. Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urcat ieri, după ce Germania şi Franţa au dat asigurări că Grecia va rămâne în zona euro. Indicele ATHEX al pieţei din Atena a crescut cu 1,1%, la 866,89 puncte, CAC 40 al celei din Paris – cu 3, 27%, DAX al Bursei din Frankfurt – cu 3,15%. Banca Centrala Europeana (BCE) impreuna cu alte banci centrale importante din intreaga lume vor coopera pentru a oferi bancilor comerciale imprumuturi in dolari pe trei luni, pentru a preveni inghetarea pietelor financiare din cauza crizei datoriilor suverane din Europa, potrivit Reuters. BCE a anuntat joi ca va efectua trei operatiuni in perioada octombrie-decembrie pentru a oferi bancilor fondurile de care au nevoie, cu scopul de a preveni orice criza de finantare la sfarsit de an. Hotnews si The Wall Street Journal

Monedele din Est îşi pierd din putere sub presiunea crizei. Monedele statelor est-europene s-au numărat printre cei mai slabi performeri de pe piaţa valutară în această săptămână, în condiţiile în care îngrijorările legate de economia mondială şi de situaţia din Europa au determinat investitorii să vândă monedele şi obligaţiunile ţărilor emergente, scrie MarketWatch. Temerile privind problema datoriilor din zona euro şi perspectiva încetinirii economiilor europene apasă pe monedele est-europene de câteva luni, iar vânzarea acestor active a continuat şi săptămâna aceasta. Forintul ungar a continuat să piardă teren din cauza îngrijorărilor provocate de planul guvernului de a-i ajuta pe cei care au credite în valută. Planul ar trece pierderile cauzate de diferenţele de curs valutar de la gospodării în seama băncilor creditoare. În acea zi temerile investitorilor s-au agravat după publicarea unor date care indică o evoluţie îngrijorătoare a inflaţiei în lumea emergentă. Tot miercuri aversiunea faţă de risc a jucătorilor de pe pieţele financiare a crescut după retrogradarea ratingurilor băncilor franceze Societe Generale şi Crédit Agricole, ceea ce a menţinut monedele din Est pe tendinţa de depreciere. Forintul s-a depreciat cu 1,1% în faţa monedei unice europene, la 286,77 forinţi pe euro. Zlotul polonez s-a depreciat cu 1%, până la 4,3716 unităţi/euro, minimul ultimelor 26 de luni. Ziarul Financiar.

Angela Merkel, în “viziunea” lui Silvio Berlusconi: “una culona inchiavabile” – o sintagmă prea obscenă pentru a fi tradusă. Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a făcut o glumă cu caracter sexual despre aspectul fizic al cancelarului german Angela Merkel, conform stenogramelor interceptărilor telefonice realizate de justiţia italiană într-un caz în care este implicat şeful Executivului de la Roma, scrie The Sun. Afirmaţiile lui Silvio Berlusconi, care la sfârşitul lunii septembrie va împlini 75 de ani, se refereau la sex şi la aspectul fizic al Angelei Merkel. Jurnaliştii de la The Sun au considerat că gluma este prea obscenă pentru a fi prezentată într-un “ziar de familie”. Chiar dacă stenograma convorbirii nu a fost publicată, se pare că Berlusconi a folosit o expresie extrem de obscenă referitoare la aspectul fizic al Angelei Merkel.  Însă Daily Mail şi site-ul TheDailyBeast.com au redat fragmente din gluma premierului italian, care ar fi spus că Angela Merkel este “an un****able fat ****”. Silvio Berlusconi este vizat în prezent de patru procese, inclusiv de unul privind relaţii sexuale cu o damă de companie minoră. Conform publicaţiei Bild, deputatul conservator italian Rocco Buttiglione a comentat în Parlament această situaţie: “Dacă sunt adevărate zvonurile că primul-ministru a vorbit despre Merkel într-un mod inacceptabil, care nu poate fi reprodus, situaţia ar fi dramatică”. Premierul italian este cunoscut pentru limbajul destul de liber de care dă dovadă, în trecut numind Italia drept “o ţară de rahat”. Despre preşedintele american Barack Obama nu s-a sfiit să spună că este puţin “mai bronzat”. Ziarul Financiar.

Libia: “One, two, three, viva Sarkozy”. Preşedintele Nicolas Sarkozy s-a dus joi în Libia împreună cu premierul britanic David Cameron, o vizită scurtă dar încărcată de simboluri. Prima etapă a vizitei a fost chiar capitala, Tripoli, de unde cei doi lideri s-au deplasat la Benghazi, oraşul de unde a izbucnit revolat împotriva lui Gadhafi. Această vizită era anunţată, asteptată, ea făcea parte din scenariul sărbătoririi victoriei împotriva fostului dictator si este un eveniment istoric chiar dacă fostul dictator n-a fost încă nici prins si nici ucis si de fapt nici nu se stie pe unde se ascunde. De altfel, la Tripoli, Nicolas Sarkozy a evitat declaratiile foarte triumfaliste si a tinut să sublinieze că Muammar Gadhafi rămîne un pericol. “Mai rămîne un lucru de terminat”, a spus seful statului francez, cuvinte reluate de Agentia France Presse. Să-l auzim însă pe Nicolas Sarkozy vorbind la Tripoli: “Angajamentul nostru alturi de poporul libian nu s-a încheiat. Atîta vreme cît pacea va fi încă amenintată, Franta va fi alături de voi. In altă oridene de idei, domnul Gadhafi trebuie să fie arestat, iar toti cei sunt inculpati de jurisdictia internatională trebuie să răspundă de faptele lor.” Este pentru prima dată, joi, de la intrarea rebelilor în Tripoli, pe 23 august, că lideri străini pun piciodul în capitala libiană. Nicolas Sarkozy si David Cameron au mai preciat că Alianta Atlantică va continua să intervină în Libia pentru protectia civililor, si aceasta pînă cînd toate cuiburile de rezistentă pro-Gadhafi vor fi suprimate. RFI.

Schengen: Olanda ar putea utiliza dreptul de veto împotriva aderării României. Presa olandeza arată că Haga şi-ar putea utiliza dreptul de veto pentru a împiedica aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen. Afirmaţia a fost făcută, joi 15 septembrie, de ministrul imigraţiei  în faţa Parlamentului olandez. Gerd Leers, ministrul imigraţiei şi al azilului, i-a asigurat pe deputaţii olandezi că cele două ţări nu vor adera acum la spaţiul Schengen. Clasa politică olandeză este în marea ei majoritate foarte nemulţumită de performanţele Bucureştiului şi ale Sofiei privind lupta împotriva corupţiei. O decizie privind o eventuală aderare în doua etape a celor două ţări la spaţiul liberei circulaţii ar trebui luată pe 22 septembrie la Bruxelles. Poziţia Olandei la această reuniune va fi stabilită vineri în şedinţă de guvern la Haga, dar ministrul Leers a ţinut deja să spună lucrurilor pe nume. Conform celor afirmate în plenara parlamentului olandez, ţara ar putea merge pâna la a-şi utiliza dreptul de veto pentru că o decizie să nu poata fi luată acum. România şi Bulgaria, activ susţinute de preşedinţia poloneză a UE, au reuşit treptat să modifice poziţia intransigentă a Franţei şi a Germaniei. În privinţa Olandei lucrurile sint însă complicate întrucât de poziţia pe care o va lua ministrul Leers la reuniunea din 22 septembrie depinde soarta coaliţiei olandeze de guvernare. Aceasta se bazează pe un acord care stipulează că România şi Bulgaria vor trebui să realizeze progrese « durabile » şi « ireversibile » în lupta împotriva corupţiei înainte de a integra Spaţiul Schengen. RFI

Nabucco versus South Stream. Un nou gazoduct urmează a transporta gaz din Rusia spre Europa de Sud-Est, evitând tranzitul prin Ucraina. Compania germană Wintershall participă la proiectul pentru care fostul cancelar Gerhard Schröder s-a angajat în mod substanţial.  Din perspectiva Moscovei, planurile arată minunat. Concernul energetic rus Gazprom, controlat de Kremlin, va construi împreună cu partenerii europeni două gazoducte. Primul, North Stream, va transporta gaz din Rusia prin Marea Baltică direct în Germania, de unde va fi transferat şi câtorva ţări vecine, printre care Olanda şi Marea Britanie.Al doilea gazoduct, South Stream, va transporta gaz tot din Rusia prin Marea Neagră până în Bulgaria unde conducta se va scinda transferând pe de o parte gaz spre nord, în Serbia, Ungaria, Slovenia şi Austria iar pe de altă parte spre sud, în Grecia şi Italia. Împreună, cele două gazoducte vor contribui semnificativ la noua politică energetică europeană. Din perspectiva Bruxellesului, planurile Gazprom sunt privite cu scepticism. Prima conductă, North Stream, este aceptată la nivel european ca o “parte a infrastructurii energetice”, precum o defineşte comisarul european pentru energie, Günther Oettinger. A doua conductă însă, South Stream, este considerată a fi un act de sabotaj al Rusiei care încearcă să împiedice planurile Uniunii Europene de a constui un gazoduct care să aducă resursa mult râvnită direct din Marea Caspică. În acea zonă, mai ales în Azerbaidjan şi Turkmenistan se află, potrivit experţilor, cele mai mari rezerve naturale de gaz iar autorităţile de la Bruxelles vor să obţină acces direct la ele. Una din posibilele căi de transport ar fi gazoductul Nabucco, prin intermediul căruia gazul din Marea Caspică ar ajunge în Bulgaria, România, Ungaria şi Austria – deci cam aceleaşi ţări prin care va trece prezumtiv şi South Stream. Mai multe in Deutsche Welle

Advertisements