Nu citeşte nimeni istorie la Bruxelles?

Fragmente dintr-un articol publicat de The Guardian (Europe is turning back to national identity – and it’s exhilarating) sub semnatura lui Simon Jenkins. Autorul este jurnalist şi scriitor. Scrie un editorial de două ori pe săptămână pentru The Guardian şi săptămânal pentru The Sunday Times, şi are o emisiune la radio pentru BBC. Anterior, a scris editoriale pentru The Times şi pentru The London Evening Standard, fiind director editorial pentru ambele ziare.

Un raport recent a arătat că UE plăteşte aproape un milliard de euro fermierilor greci. Continuă să arunce şi mai mulţi peşti morţi în mare decât scoate. Continuă să-şi construiască un minunat palat de 280 de milioane de lire sterline la Bruxelles [320 milioane de euro]. Locul este obscen.

Pentru că a fi “pro-european” este mai degrabă un cult al credinţei decât o politică, adepţii săi nu îndrăznesc să ridice niciun deget în semn de protest în timp ce sunt ultragiaţi. Nu e pentru prima oară în istoria Europei când un superstat centralizat urmăreşte continentul cu o suită de împăciuitori care nu critică dar sunt şi incapabili să înţeleagă ceva, preocupaţi cum sunt de propriile salarii babane.

Lobby-ul pentru euro imploră acum Germania să-şi încordeze muşchii. Cere germanilor să le spună grecilor să termine cu cheltuielile şi să concedieze lucrători, şi că politicienii ignoranţi ar trebui să fie scoşi de la putere şi supuşi uniunii fiscale.

Înţelegerea de după război a fost menită să elibereze ţările mici din Europa de acest tip de tratament, să elibereze diferitele lor istorii, culturi şi identităţi de secole de victimizare din partea marilor puteri. Simbolul unei asemenea independenţe este dreptul de a-şi putea stabili singuri propriile taxe, să-şi determine programele de securitate socială şi să-şi valorizeze propria monedă. Nu era nicio nevoie pentru euro. Chiar şi în anii de boom economic, cea mai bună estimare arată că asta a ajutat comerţul cu 10-15%, dar salvarea sa va şterge acest avans.

Pachetele pentru salvarea euro acum în discuţie amintesc în mod straniu de reparaţiile atât de grele impuse Germaniei după al Doilea Război Mondial. Poate că e “just”, dar sărăcirea forţată a grecilor, portughezilor şi italienilor pentru a onora valoarea datoriilor germane şi franceze poate fi atât de apropiată de incitarea la revoluţie pe cât este posibil în politica modernă. Nu citeşte nimeni istorie la Bruxelles? Acesta este un adevărat moment de reorganizare în istoria Europei, când un autoritar şi centralizat Imperiu Roman, care crescuse mare şi arogant sugând de la popor, şi-a depăşit puterile şi trebuie să înfrunte o criză a legitimităţii.

Europa este în mod clar la un punct de cotitură, întorcându-se împotriva mişcării ce vroia un singur stat european cu moneda sa ce restricţionează, cu fluxurile sale de imigranţi din motive economice şi valurile de subvenţii, cu crizele sale de lungă durată şi umilinţa guvernelor democratice. Se întoarce la identitatea naţională şi UE nu poate face nimic pentru a opri acest lucru. (În limba romana de PressEurop)

Tagged: Criza Economica, Economie, Europa 2011, Germania, Grecia, UE, Zona Euro

Posted in: Brussels-Bruxelles, Comentariu, Economie, Germania, Grecia, UE, Zona Euro