Pe urmele Vikingilor de la nord spre sud

Posted on 21/09/2011 by

2


Suedia: Una dintre surprizele acestor alegeri europene a venit din Scandinavia. Cu 7,1 % din voturi, Partidul Piraţilor îşi face intrarea în Parlamentul Suedez. Obiectivul său : legalizarea partajării fişierelor pe Internet, poziţionându-se totodată ca un apărător al drepturilor tuturor cetăţenilor.

Programul partidului s-a schimbat mult de la prima versiune schiţată de Rick Falkvinge pe un şerveţel la McDonald. Pe de o parte, totul s-a petrecut în deplină transparenţă pe Internet, şi toată lumea putea participa. Pe de altă parte, partidul suferea de o lipsă de structură, şi unii membri l-au acuzat pe Rick Falkvinge de a fi autocrat.

Noul program nu mai cere eliminarea drepturilor de autor, dar propune un compromis: durata de protecţie a operelor artistice să fie redusă la 5 ani, precum şi libera partajare a fişierelor non-comerciale. Cel mai important pentru ei rămâne critica societăţii “poliţiste”. ” “Este mai bine să ai câţiva infractori în libertate decât să încalci libertăţile a milioane de oameni”, spune Rick Falkvinge.

Piraţii au intenţia să joace un rol de partid pivot în Parlamentul European şi să negocieze cu verzii sau  cu liberalii dacă sunt aleşi. Grupul care îndeplineşte cel mai bine cerinţele lor vor primi voturile lor pentru toate celelalte subiecte pentru care partidul nu a luat o poziţie. La dreapta, Partidul pirat este acuzat de a fi de stânga. La stânga, este acuzat de a fi de dreapta. Rick Falkvinge nu-şi ascunde antecedentele în tinerii Moderaţi, chiar dacă spune că era printre ei mai mult pentru a face chefuri decât politică. “Moderaţii nu sunt suficienţi de capitalişti pe gustul meu. Ei sunt socialişti-liberali un pic stângaci”, spune Rick Falkvinge. “Eu mă definesc ca fiind ultracapitalist şi aşa am ajuns să fiu interesat de aceste probleme.”

Partidul se bazează pe ideea că împărţirea stânga-dreapta este depăşită. Astăzi necesitatea este în lupta pentru drepturile cetăţenilor – prioritatea absolută a Partidului pirat. “Este mult mai important decât sistemul de sănătate, educaţie, protecţie socială, decât nuclearul, politica de apărare şi de toate aceste prostii cu care ne împroaşcă de 40 de ani încoace”, loveşte Rick Falkvinge. Si omul crede în ce spune. Istoricul şi bloggerul Rasmus Fleischer, cofondator al Partidului Pirat, este convins de asta. “El vede cu adevărat Partidul pirat ca o mişcare istorică comparabilă cu mişcarea muncitoare sau ecologică  sau homosexuală. Nu sunt doar cuvinte, el crede cu adevărat.”

Deja, cunoaştem prima consecinţă a “efectului pirat” în alegerile europene din 2009 în Suedia: partidul a atras asupra lui atenţia acordată de obicei partidului naţionalist al Democraţilor suedezi (extremă dreapta). În mod evident, legea presei zice că nu este loc decât pentru un singur partid perturbator. “Personal, găsesc că este plăcut”, spune Rick Falkvinge. “Suntem antiteza unui partid politic care are o viziune înfricoşătoare a omului. Cuvintele “diversitate” şi “deschidere” apar în prima frază a programului nostru, ceea ce nu este, evident, cazul Democraţilor suedezi.”

Pentru Rick Falkvinge, scopul este de a salva Suedia. Şi de a purta o vendetă personală împotriva acelor politicieni care refuză să înţeleagă. Sursa: Fokus, fragmente in traducere din PressEurop

La Berlin lucrurile nu au stat mai diferit. “Piraţii” berlinezi cer mai multă transparenţă şi democraţie directă, şi aproape fiecare al zecelea alegător berlinez le-a dat votul. Partidul Piraţilor nu mai este un partid pentru tocilarii obsedaţi de Internet, ci reprezintă cereri ale unui segment extins al societăţii. Baza programului Partidului Piraţilor din Berlin o constituie puncte precum gratuitatea transportului public de proximitate şi dreptul la un venit minim garantat, pentru care comentatorii i-au catalogat pe piraţi în noaptea votului drept “radicali de stânga”. Modul de a se îmbrăca cu hanorace al unor membri ai formaţiunii vrea să întărească o asemenea impresie. Valorile de bază ale piraţilor nu pot fi însă încadrate în conformitate cu clivajul clasic dreapta-stânga.

“Liber”, “deschis”, dar mai ales “transparent’ sunt devizele care marchează programul mişcării piraţilor, de când aceasta a luat fiinţă în Suedia în urmă cu cinci ani, ca reacţie împotriva legislaţiei în vigoare în materie de drepturi de autor. Unul dintre textele de bază ale mişcării a devenit “Declaraţia de independenţă a spaţiului cibernetic”, redactată în 1996 de John Perry Barlow, compozitorul formaţiei Grateful Dead şi fondator al Electronic Frontier Foundation. Împotriva reglementării Internetului de către stat, el a apelat la numele marilor liberali Thomas Jefferson, John Stuart Mill, Alexis de Tocqueville sau Louis Brandeis.

“Măsurile tot mai duşmănoase şi coloniale ne pun în situaţia foştilor apărători ai libertăţii şi autodeterminării, pe care autorităţile unor puteri îndepărtate şi neştiutoare au trebuit să le respingă”, se arată în Declaraţie. Şi: “Noi ne scriem propriul contract social. Modul nostru de a guverna se va dezvolta în conformitate cu condiţiile lumii noastre, nu cu a voastră. Lumea noastră este diferită”.

Aceste idei libertariene sunt profund înrădăcinate în America. Dintr-un puternic accent pus pe libertatea individului derivă un scepticism extrem faţă de stat şi de guvernare, care nu sunt legitimate decât prin participare directă. În Germania, aceste idei erau monopolul unui mic curent liberal. Dar libertarianismul este în SUA o mişcare compozită, de care aparţin atât adepţii lui Ayn Rand, profeta unui capitalism radical egoist, cât şi socialişti libertarieni, care se orientează în funcţie de gânditorii anarhişti ai penultimei schimbări de secol.

Nu avem voie să exagerăm aceste rădăcini teoretice. Loialitatea faţă de doctrină nu este în niciun caz o virtute în cazul piraţilor. Printre noii deputaţi ai Berlinului sunt şi unii care se entuziasmează pentru ideile lui Karl Marx. Liderul piraţilor la nivelul Bund-ului a fost înainte membru al CDU.

Elementul libertarian al piraţilor este accentul pe care-l pun pe o formă de democraţie cât mai directă. Parlamentarii trebuie să reprezinte voinţa explicit articulată a alegătorilor lor, care este schimbătoare, şi în funcţie de instrumentele folosite. Convingerea că pot găsi cu mijloacele Internetului soluţii mai bune pentru fiecare caz în parte îi ancorează puternic în cyber-libertarianismul lui Barlow.

Faptul că această mişcare este atât de votată are de-a face cu faptul că între timp o întreagă generaţie a fost socializată după legile Internetului. Cine n-a avut nevoie de o autorizaţie de construcţie sau de alte acte pentru deschiderea unei afaceri on-line nu va vedea sensul reglementării birocratice. Cine a învăţat că poate urmări fiecare euro cheltuit de guvern doar printr-un click de mouse nu va înţelege de ce instituţiile publice invocă cu orice prilej secretul de serviciu.

Unii membri ai partidelor mainstream încă simt Internetul ca pe o ameninţare şi vor să-l supună legilor lumii offline, aşa cum s-a văzut după atentatul din Norvegia. Dar o parte considerabilă a alegătorilor vrea în mod clar să parcurgă mai degrabă drumul invers; şi îşi va construi spaţiul de libertate şi-n afara reţelei.

În epoca post-Wikileaks toate acestea sunt bine receptate într-un oraş în care o majoritate populară a forţat Senatul să facă publice contractele de privatizare a Societăţii de apă din Berlin. Sursa: Süddeutsche Zeitung, fragmente in traducere din PressEurop