Săptămâna Presei Europene / 19 – 23 Septembrie 2011

Posted on 25/09/2011 by

1


Italia. “S&P reduce ratingul Italiei”, titrează Il Sole 24 Ore, după ce agenţia de rating americană a coborât fără somaţie ratingul datoriei italiene de la A+ la A. Motivele invocate de Standard&Poor’s sunt slabele perspective de creştere a economiei italiene şi “fragilitatea” executivului condus de Silvio Berlusconi, care, fiind subiectul unor noi anchete pentru abuz în privinţa ascultărilor telefonice şi prostituţie şi având în vedere enormele dificultăţi pentru a obţine aprobarea planului de austeritate considerat insuficient, nu pare să fie capabil să reacţioneze prompt la eventualele noi urgenţe, explică ziarul economic milanez.

Această degradare este “o petardă pentru guvernul nostru”, observă de altfel Il Sole, potrivit căruia, pierderea credibilităţii politice şi ezitările strategiei de politică economică ale Italiei distrug sănătatea unei economii ale cărei fundamente sunt mai bune decât cele ale multor ţări europene. “Rămânem în zona A, care caracterizează o datorie încă solidă pentru investitori.” Dar după această degradare, cotidianul se întreabă “până la ce punct va fi mai dificil şi mai ales mai scump să obţinem lichidităţile necesare pentru a ne refinanţa datoriile”.

Franta. Imprumuturi toxice. Libération şi-a procurat o listă a împrumuturilor toxice vândute de Dexia Crédit local (DCL), “instituţia bancară care a ruinat 5 000 de oraşe” franceze. Între 1995 şi 2009, această instituţie franco-belgiană a împrumutat în jur de 25 de miliarde de euro marilor oraşe şi micilor localităţi sub forma unor împrumuturi numite “structurate”, bazate pe evoluţia comparată a francului elveţian, a euro, a yenului şi a dolarului. “Capcane mortale”, scrie Libération: aceştia oferă rate ale dobânzii foarte joase în primii ani, dar “intrăm într-o lume a nebunilor, unde orice eveniment mondial având repercursiuni economice poate să crească rambursările unui oraş francez”. Astăzi, cele 5 500 de comunităţi locale trebuie să plătească o dobândă de aproape 4 miliarde de euro. Aceste împrumuturi fiind riscante şi pentru cel care le gestionează, Dexia a vrut să aibă acoperire de la marile bănci internaţionale cumpărând “swaps structurate”, contracte de schimb pentru a-şi echilibra poziţia. “Dintr-o dată, montajul pus în practică este în totalitate în avantajul marilor bănci. (…) Şi dacă ele speculează bine, jackpot-ul vine şi el”, explică ziarul. “JP Morgan a acumulat astfel 712 milioane de euro din beneficii, Royal Bank of Scotland 676 de milioane şi Goldman Sachs 507 milioane”. Libération comentează: “Dacă există un domeniu în care trebuie să deplângem că imaginaţia a preluat puterea, fără să vrea să-şi asume responsabilităţile, acesta este cel financiar: cetăţenii din aceste zone vor trebui să plătească timp de douăzeci de ani creativitatea nebună a grăbiţilor din bănci. Cunoaştem totuşi urmarea: mai multe impozite, mai puţine cheltuieli şi îngheţarea investiţiilor”.

Germania-Turcia. “Prietenul înstrăinat al Europei”, titrează Frankfurter Rundschau cu ocazia vizitei preşedintelui turc în Germania. Cotidianul profită pentru a face un bilanţ al stadiului relaţiilor turco-europene: degeaba surâd preşedinţii Abdullah Gül şi Christian Wulff, “fanii Turciei sunt rari în Europa”, estimează “Rundschau”, pentru care “discursul despre o aderare a Turciei la UE rămâne ipocrit şi marcat de un dublu limbaj”. În mod oficial Bruxelles doreşte într-adevăr să vadă Ankara devenind membru cu drepturi depline, dar în realitate, Germania, Franţa şi Austria îşi “ţin ambele picioare pe frână”. Astfel, cele două sferturi din cele 35 de capitole asupra cărora se poartă negocierile aşteaptă încă să fie deschise. În ciuda unui atentat cu bombă care lovise în aceeaşi zi Ankara (3 morţi), Gül şi-a permis, la Berlin, să-i amintească lui Wulff că principiul “pacta sunt servanda” – trebuie să respectăm acordurile – se aplică şi Turciei. Dacă negocierile cu UE vor eşua, notează cotidianul în editorialul său, “noul tigru al Bosforului”, cea de-a şaisprezecea putere economică mondială, ar putea foarte bine, din frustrare, să abandoneze ea însăşi dosarul european. Pentru La Repubblica, la Berlin, Ankara “a spus deja adio Europei”: “niciodată ca astăzi, Europa şi Asia nu par atât de îndepărtate”, scrie cotidianul roman, deoarece “Turcia, sătulă să aştepte la poarta Europei, a afirmat ieri că pentru prima dată, prin intermediul şefului său de stat, islamistul moderat Abdullah Gül că ‘vom accepta să nu fim un membru al Uniunii Europene dacă locuitorii unui singur stat din ţările sale nu ne vor dori şi vor considera Turcia o povară’”.

Germania. BMW mărturiseşte că a colaborat cu naziştii. Una dintre cele mai puternice dinastii de întreprinzători germani îşi datorează averile regimului nazist. Însă familia Quandt, proprietară a BMW, a fost în permanenţă discretă asupra acestei perioade, spre deosebire de întreprinderi ca Deutsche Bank, Alianz sau Volkswagen. Astăzi, moştenitorii constructorului de automobile “îşi înfruntă trecutul”, titrează Financial Times Deutschland. O fac “târziu, foarte târziu, însă conştient”, consideră cotidianul economic, în timp ce în presă a apărut un studiu care dovedeşte că întreprinderile familiei Quandt, principal furnizor de arme pentru Hitler, au participat la arianizarea populaţiei şi au utilizat mai mult de 50 000 muncitori cu forţa, dintre care câteva mii proveneau din câmpurile de concentrare. În 2007, după difuzarea unui document televizat care critica rolul clanului în timpul regimului nazist, Quandt a însărcinat un istoric cu studierea şi accesul la arhivele familiei, care de acum înainte sunt publice.

Italia. “FMI: Europa, la proces”, titrează La Stampa. “Adunarea anuală a FMI se deschide astăzi, 23 septembrie, cu UE pe banca acuzaţilor”. Instituţia se reuneşte în momentul în care pieţele cad din nou ca urmare a publicării de noi previziuni economice care lasă să se prevadă o recesiune a economiei mondiale. Şefa FMI, Christine Lagarde a cerut ţărilor din zona euro “să pună imediat în aplicare acordurile summitului din 21 iulie, pentru că timpul este crucial”. Secretarul de stat al Trezoreriei americane, Tim Geithner a avertizat şi el că “împiedicarea unui faliment grecesc este mai importantă decât susţinerea creşterii europene”. “Situaţia poate fi descrisă într-un singur cuvânt: panică”, scrie economistul Mario Deaglio în cotidianul italian. “Niciuna dintre politicile adoptate în 2009 de ambele părţi ale Atlanticului nu a funcţionat. (…) Lucrul pe care cetăţenii din ţările atinse de criză ar trebui să-l ceară responsabililor lor politici este să se elibereze de tirania insidioasă a pieţelor internaţionale”, şi să oblige băncile să separe “circuitele speculative ale creditului ordinar”.

Olanda. Vremea fascistilor. După două zile de dezbateri agitate în Adunarea Naţională, De Volkskrant constată că Geert “Wilders minează autoritatea lui Mark Rutte”, primul ministru liberal. “Printr-o serie continuă de provocări adresate opoziţiei, grecilor, islamului şi primului ministru însuşi, şeful PVV a suscitat cea mai mare indignare a prietenilor şi duşmanilor săi”, povesteşte cotidianul. Wilders l-a calificat, de exemplu, pe Job Cohen, şeful opoziţiei din Partidul Muncitoresc, drept “caniş al guvernului”, moscheele sunt numite “palate ale urii” iar grecii, “escroci”.

Mark Rutte s-a declarat “extrem de exasperat” de modul în care afirmaţiile lui Wilders au dominat dezbaterea pe bugetul 2012, “în timp ce suntem în plină criză [economică]”. Cât despre opoziţie, ea estimează că Wilders “pune în joc reputaţia Olandei”. În privinţa interesatului, el consideră aceste critici drept “ipocrite”, pentru că de ani de zile este tratat drept “extremist, rasist şi xenofob” în sânul Parlamentului.  “Guvernul minoritar ar trebui să-şi pună întrebarea pentru a afla dacă poate şi trebuie continuată cooperarea politică [coaliţia minoritară împreună cu sprijinul parlamentar al PVV]”, estimează Trouw. De Volkskrant, îi cere lui Rutte să dovedească “o conducere morală puternică pentru ca eticheta comportamentului lui Wilders să nu i se lipească, lui, sau guvernului său”.

Advertisements