Fiecare Preşedinte cu “Gate-ul” lui – Obama are Solyndra-Gate

Posted on 08/10/2011 by

1


Unul dintre stâlpii politicii administraţiei Obama pentru crearea de noi locuri de muncă a fost, în 2009, un program guvernamental menit să dezvolte industria „verde” din Statele Unite. Programul, aflat în subordinea Ministerului Energiei, oferea garanţii bancare pentru firme care operau în domeniul energiilor regenerative – în speţă cea solară şi cea eoliană. 38,6 miliarde dolari au fost puse la dispoziţie pentru crearea sau păstrarea a 65.000 de locuri de muncă. Până acum, arată un calcul intern al ministerului, făcut public de cotidianul Washington Post, deşi a fost alocată aproape jumătate din suma totală, numai 3.545 de oameni au fost angajaţi permanent ca urmare a acestui program, iar alţi 7.391 au lucrat temporar în construcţii legate de noile proiecte.

Poate cazul Solyndra nu ar face o asemenea vâlvă la Washington dacă cel mai important investitor al companiei nu ar fi miliardarul George Kaiser – care a fost totodată şi unul dintre principalii sponsori financiari ai campaniei pentru preşedinţie a lui Barack Obama, din 2008, conform cotidianului german Süddeutsche Zeitung.

Un alt sponsor al candidaturii lui Obama, Steve Spinner, este de asemenea implicat în cazul Solyndra; după alegeri, Spinner, care a contribuit cu o sumă între 200.000 şi 500.000 de dolari la campania din 2008, a primit un post la Ministerul Energiei şi a fost unul dintre responsabilii pentru monitorizarea garan-ţiilor guvernamentale pentru proiecte de  energie „verde”. Deşi Spinner nu a participat la decizia privind acordarea împrumutului pentru Solyndra, pe motiv că biroul de avocatură al soţiei sale reprezenta compania, influenţa sa politică ar fi putut fi un factor decisiv pentru grăbirea procesului.

Un reprezentant al Casei Albe ar fi făcut presiuni Departamentului Energiei pentru a obţine un împrumut de 535 de milioane de dolari pentru compania Solyndra, deşi soţia acestuia lucra pentru producătorul de panouri solare, conform unor emailuri făcute public vineri şi citate de Reuters. Documentele se adaugă unei anchete desfăşurate de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) privind intrarea în faliment a Solyndra.

Emailurile arată o “relaţie neliniştitor de apropiată” între Casa Albă, donatori şi investitori bogaţi în conexiune cu Solyndra, este de părere un congresman republican.

Steven Spinner, consilier la Departamentul Energiei, a trimis mai multe emailuri prin care reuşit să obţină fonduri pentru compania energetică. Aceste acţiuni au avut loc într-o perioadă în care soţia acestuia, Allison Spinner era partener la firma de avocatură Wilson Sonsini Goodrich & Rosati, care reprezenta compania Solyndra.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Energiei Damien LaVera a declarat vineri că Spinner ar fi trebuie “să supravegheze şi să monitorizeze cererile de fonduri făcute de către companii”, nepermiţându-i-se însă să ia decizii cu privire la împrumuturi şi condiţiile acordării acestora.

Surse:

Romania Libera
Ziarul financiar
The Washington Post
Reuters – aici, aici si aici.