Copiii cu cine raman?

Posted on 24/10/2011 by

1


Cuplul Merkozy nu se mai intelege. Cel putin asta arata o simpla analiza a intalnirilor de weekend. Walkiria Angela nu-l mai agreaza pe Nicoleon – aproape fact!  Angela şi BCE s-au opus vehement posibilitatii unei finanţări nelimitate din partea BCE către ţările cu probleme întrucât aceasta ar constitui o încălcare a tratatelor UE, care interzic BCE să finanţeze datoria publică a statelor membre. Nicolas, în ciuda sprijinului Spaniei şi a unei majorităţi dintre ţările zonei euro, a fost forţat să cedeze în fata blocului format din Germania, Olanda, Finlanda şi BCE.

Cred ca Liberation a reusit sa redea sentimentele francezilor legate de acest culplu ciudat, de la care toti spera minuni, care nu au de unde sa apara. Scrie cotidianul:

“În acest vechi cuplu franco-german, unul îl domină acum clar pe celălalt. Dar nu este o noutate : euro a fost conceput de la început pe baza mărcii germane şi a unei culturi specifice a monedei, marcate de drama hiperinflaţiei din 1930 şi falimentul politicii. Dar această dominanţă fusese temperată de puterea şi tupeul acestei aventuri colective de monedă unică. Sub violenţa crizei financiare, masca a căzut. În ochii nemţilor, locul, opinia şi influenţa Franţei au fost degradate. Soluţiile preconizate de către Palatul Elysée, într-o încercare de a rezolva criza monedei euro – oricât de pertinente ar fi – se impun cu atât mai greu. Oricât de activ ar fi preşedintele francez, lipit de cancelar în toate ocaziile, credibilitatea noastră financiară a fost serios afectată.

Personal cred ca Nicoleon are o singura sansa de scapare … sa piarda alegerile. Pana atunci exista doua intrebari – prima ar fi –  ce se intampla daca se desparte cuplul? A doua,  cu cine raman copiii? Cu nenea Cameron, probabil!

Advertisements
Posted in: Comentariu, Economie