Violul Europei

Posted on 04/11/2011 by

0


Citind presa internationala ai impresia ca Europa trece inca o data printr-un viol (pentru cei care nu cunosc legenda,  aveti aici un sumar ). Aceasta batrana doamna, Europa, care a cunoscut varsari de sange si abuzuri cum putine au existat in istoria omenirii, traieste din nou o perioada proasta. Nascuta din ororile celui de al doilea razboi mondial, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO ), predecesoarea uniunii a fost viziunea a doi giganti ai spiritului umanist, Robert Schuman, fost Premier si ministru de externe al Frantei si Karl Arnold, fost presedinte al Bundersratului German, prim-ministrul Renaniei de Nord-Westfalia si loctiitor al Presedintelui Germaniei pana la alegerea lui Theodor Heuss. Din nefericire, viziunea umanista a celor doi se gaseste astazi intr-o criza fara precedent. Nu sunt euro-sceptic, sunt insa un euro-realist, vad cu prudenta si responsabilitate ceea ce se intampla astazi si gasesc cu amaraciune ca statul national va invinge entitatea suprastatala. Lucrurile s-au facut mult prea repede si mult prea nechibzuit.

Poti integra state, nu poti integra caractere. Poti crea idei, nu le poti impune. Poti sa educi oameni, nu poti sa-i constrangi prin idealuri care le sunt straine. Traim intr-o lume care s-a transformat superficial, activitatea umana arata altfel, mentalitatile nu sunt diferite de cele al secolului trecut. Europa este condusa de birocrati la fel de ineficienti ca cei din unele state membre. Sunt tari care isi pot permite dualismul birocratic si sunt tari care nu au de ce sa-l accepte. Nu vad de ce cetateanul performant al unui stat care produce plus-valoare trebuie sa-l finanteze pe cetateanul neperformant al unui stat care consuma fara sa produca.

Greseala primordiala este in primul rand moneda-unica. Euro a creat  imposibilitatea unei reglari nationale. Euro este tragedia actuala a Europei. Tarile cu economii deficitare din zona Euro, de exemplu Grecia, Spania sau Portugalia, nu-si pot devaloriza moneda pentru a face mai atractive exporturile si nici nu-si pot reduce preturile in statiunile lor maritime deoarece valoarea euro este dirijata de Germania, o mare si competitiva economie industriala. Grecia are si o alta mare problema, diferenta dintre dolarul american care-i ofera majoritatea incasarilor si euro european care-i genereaza toate cheltuielile. Citeste continuarea pe Curs de Guvernare.

Advertisements