O criză pe limba lui Sarkozy

Posted on 06/12/2011 by

2


Am ales trei expresii frantuzesti, ca un fel de omagiu adus limbii franceze si daca doriti, un fel de reflectie a vremurilor pe care le traim.

Prima expresie, profund adecvata timpurilor noastre, este “après nous le déluge”, pe romaneste “dupa noi potopul”. Asociatiile minore (mioritice) sau majore (globale) le poate face oricine, dupa voie sau nevoie. Expresia este atribuita lui Ludovic al XV-lea al Franţei. Nu se stie exact in ce caz a rostit-o, a fost insa o profetie care s-a implinit. Cel care a implinit profetia a fost insa urmasul lui Ludovic al XVI-lea, care dupa cum toata lumea stie, si-a pierdut capul, pentru ca lumea nu a vrut sa manace cozonaci si painea nu era de gasit.

Ludovic al XV-lea a avut norocul pe care nu-l au astazi europenii. Francezii, cetatenii lui,  au fost guvernati foarte bine de un om talentat (din nefericire uitat de istorie), Cardinalul Fleury, prim ministru al Franţei în perioada 1726 – 1743. După pierderi umane şi financiare suferite la sfârşitul domniei lui Ludovic al XIV-lea, conducerea lui Fleury este considerată de istorici ca o perioadă de “recuperare” (istoricii francezi vorbesc de un guvern “réparateur”). Este greu de determinat cât a contribuit regele la deciziile guvernului Fleury, însă Ludovic l-a sprijinit cu siguranţă pe Fleury împotriva intrigilor de la Curte şi a conspiraţiilor curtenilor. Începând cu moartea lui Fleury in 1743, regele a condus singur, fără un prim-ministru.

El a citat de mai multe ori povetele lui Ludovic al XIV-lea: ” Ascultă oamenii, cere sfatul Consiliului, dar decide singur.” Deşi el a fost, fără îndoială, mai inteligent decât străbunicul său, lui Ludovic al XV-lea îi lipsea încrederea în sine. Corespondenţa sa politică dezvăluie profunde cunoştinţe pentru treburi publice, precum şi soliditatea judecăţii sale. Cu toate acestea, regelui i-a fost de multe ori frică să ia decizii ferme, temându-se că ar putea greşi. Cat de asemanator unor lideri europeni ai zilelor nostre.

A doua expresie este “cul-de-sac”. In romaneste poate fi tradus la propriu ca   “fundul sacului” sau la figurat ca “fundatura”. Chiar nu are importanta cum traducem! Simplu, s-a ajuns la o fundatura din cauza ca s-a cam ajuns si la fundul sacului.  In clipa cand uiti ca pentru a manca trebuie sa muncesti si cand o jumatate din populatie traieste prin munca altei jumatati, “fericirea“ nu poate dura o vesnicie si pana la urma lucrurile se termina foarte urat. O lume populista condusa de oameni prosti nu poate asigura ceea ce nu poate exista, bunastare fara efort. Deci se ajunge intr-o fundatura si implicit la “fundul sacului”. Aici se pune intotdeauna problema daca acea capra a vecinului crapa din ce mai mananca vecinul! Prostii nu stiu ca in zilele noastre “capra vecinului” este si a noastra. Deci fundatura!

Dupa fundatura avem a treia expresie  frantuzeasca, débâcle, care inseamna  colaps sau daca doriti fiasco.  Un proiect care trebuia sa reuseasca devine un proiect care  se prabuseste, pentru simplul motiv ca nimeni nu vrea sau nu poate sa-l salveze. “Capra vecinului a fost globalizata! Pe malul de Est al Atlanticului, la fel ca pe malul de Vest al Atlanticului, decidentii disputa pretul furtunului cand casa arde. In Europa o birocratie palida nu poate decide nimic de frica electoratelor lor si in America o adminstratie catastrofala se cearta cu o gasca de opozitie, fiecare aparandu-si prezumtivul electorat. La noi, ca in America si Europa impreuna, asa am dorit, nu?

Advertisements
Posted in: Eseu, Europa 2011, Franta, UE