În Europa: 22 Decembrie 2011 – “ tăvălugul agenţiilor de rating ”

Posted on 22/12/2011 by

2


Titluri: Criza nu ţine cont de sărbători; Cum a ajuns Fidesz să concureze Jobbik; Francezii intră în noul an cu un nod în gât; Tensiuni franco-turce pe fondul unei legi privind genocidul armean; Alexei, primul om care îi dă fiori lui Putin.

Criza nu ţine cont de sărbători : Agenţiile de rating oferă cadou Europei noi ameninţări. De sărbători, economiile europene se pregătesc pentru un nou sezon de reduceri – de ratinguri. Crăciunul nu va fi unul liniştit la Paris, Londra şi Berlin după ce marile agenţii de ratinguri au anunţat că au în vizor calificativele Franţei, Marii Britanii şi Fondului european de stabilitate financiară (FESF). “Duşul rece” primit de marile economii ale Europei provoacă un nou val de incertitudine, împinge în sus costurile de finanţare ale guvernelor şi alimentează volatilitatea pieţelor financiare. “Agenţiile cauzează multă incertitudine în rândul investitorilor şi nu ştim dacă ratingurile ţărilor vor fi retrogradate cu o treaptă sau cu două trepte. Dacă au de gând să o facă, măcar să ne anunţe până la sfârşitul anului”, a afirmat un director sindical, citat de Wall Street Journal. Cel mai expus pare ratingul Franţei, a cărui perspectivă a fost revizuită de agenţia de rating Fitch de la “stabilă”, la “negativă”. Totodată, omologii de la Standard & Poor’s au plasat economia Franţei sub supraveghere şi au avertizat că iau în calcul o retrogradare a ratingului ţării. “Menţinem ratingul AAA al Franţei dar avertizăm că există o şansă mai mare de 50% ca el să fie retrogradat în următorii doi ani”, se arată într-un comunicat al Fitch. “Preţiosul talisman financiar” îi permite Franţei să se împrumute din pieţe în condiţii favorabile pentru a-şi finanţa deficitele bugetare, iar retrogradarea s-ar concretiza în costuri suplimentare de 5 mld. euro pe an pentru stat, conform estimărilor ministrului francez al bugetului Valerie Pecresse, scrie Les Echos. “Menţinerea ratingului “AAA” al Franţei ţine de un miracol în care vreau să cred”, spune Jean-Pierre Jouyet, directorul Autorităţii pentru reglementarea pieţelor financiare din Franţa, citat de La Tribune. Fitch nu se opreşte însă la Franţa şi ameninţă că “acelaşi lucru (o retrogradare a ratingului – n.red) s-ar putea întâmpla şi cu calificativul FESF, fondul de salvare al zonei euro, dacă nu vor fi consolidate mecanismele de creditare”. Ratingul maxim “AAA” al FESF depinde în mare măsură de calificativele Franţei şi Germaniei deoarece cele două state furnizează FESF cele mai importante garanţii şi supragaranţii, în valoare de 369,6 mld. euro, adică peste 80% din capitalul total al fondului. Nici Marea Britanie nu a scăpat de “tăvălugul” agenţiilor de rating. Agenţia Moody’s plasat sub observaţie o economie britanică vulnerabilă la criza datoriilor suverane din Europa, dar expusă şi unor “importante riscuri pe plan intern”. Mai multe in Ziarul Financiar.

Cum a ajuns Fidesz să concureze Jobbik.  Competiţia cu extrema dreaptă a dus la transformarea discursului Fidesz, dintr-un partid conservator de dreapta într-unul ce manifestă un populism social puternic, un naţionalism concretizat prin simbolică şi acţiune legislativă şi un euro-scepticism pronunţat. Liderul Fidesz, Orban Viktor, este un politician mai carismatic şi mai populist decât liderul Jobbik, Vona Gabor, spune Aron Szele, cercetător la Center for EU Enlargement Studies, Central European University din Budapesta într-un interviu pentru FP România[…]Partidele politice europene şi establishment-ul politic sunt într-un proces de transformare în ultimele decenii. Cazul ce ilustreaza cel mai bine această mutaţie este cel al partidelor liberale şi de stânga – în mare măsură şi a celor centriste -, aflate într-o poziţie dominantă în viaţa politică a statelor vest-europene de după 1945.[…] Pe de altă parte, percepţia populară a început să le vadă ca fiind grupări din ce în ce mai depărtate de adevăratele probleme ale oamenilor de rând (politicianism). La această pierdere de suport popular a componentelor vieţii politice „tradiţionale” au contribuit o serie de factori sociali şi culturali, ce formează un trend general în lumea postbelică[…]În condiţiile lichefierii stângii, fenomen ce s-a întamplat şi în anii ‘30, şi în prezent, discursul politic este format exclusiv în cadrele ideatico-politice ale dreptei. Din această cauză, şi opoziţia îşi va structura argumentaţia în sens naţionalist. Este deci naturală o emergenţă, în scurt timp, a unui fenomen de extremă dreaptă, omologul conservatorismului etnicist dominant. În anii ‘30-‘40, în Ungaria aceasta a fost (printre altele) Partidul Crucilor cu Săgeţi, în ziua de azi este Mişcarea Pentru o Ungarie Mai Dreaptă (Jobbik). Articolul integral in Adevarul.

Francezii intră în noul an cu un nod în gât.  Spectrul recesiunii, şomaj record, perspectiva pierderii notei maxime, iată care este ambianţa economică în acest final de an în Franţa. În plus, francezii au aflat că anul viitor statul va trebui să împrumute pe piaţa financiară 178 de miliarde de euro. Deşi francezii sunt preocupaţi în aceste zile de cumpărăturile de Crăciun, iar unii dintre ei încearcă să uite de cotidian plecând în vacanţă, anul se încheie într-o atmosferă glacială pentru economie. Unii politicieni subliniază faptul că anul acesta, statul a împrumutat şi mai mulţi bani, mai precis 184 de miliarde de euro. Bugetul pe anul viitor este supus deci unui regim de slăbire. Dar nu se ştie deocamdată cu ce rată a dobânzilor va obţine Franţa banii de care are nevoie în 2012, pentru că în perspectiva scăderii acelui faimos triplu A, de care era atât de mândră, s-ar putea să plătească mai scump. Pe ansamblul zonei euro vor fi împrumutaţi anul viitor 800 de miliarde de euro, ne informează suplimentul economic al ziarului Le Figaro. Germania rămâne ţara care are nevoie de cele mai mari împrumuturi, pe locul al doilea situându-se Italia şi pe locul al treilea Franţa. Sume colosale vor continua deci să fie vehiculate între pieţele financiare şi zona euro, pentru că, mai arată ziarul citat, pe 2012 şi 2013 împrumuturile estimative se ridică la 1.700 de miliarde de euro. Anul care se apropie este considerat ca fiind unul al tuturor pericolelor, atât pentru Franţa, cât şi pentru zona euro. Printre cifrele proaste care sunt anunţate la Paris în acest sfârşit de an se află şi cele care ţin de deficitul comercial: în raport cu restul lumii, Franţa afişează un deficit record de 75 de miliarde de euro. Iar printre frazele cele mai pesimiste merită reţinută aceasta, pronunţată de Jean-Pierre Jouyet, preşedintele autorităţii pieţelor financiare: “ar trebui un miracol ca Franţa să-şi poată menţine triplul A”. RFI

Tensiuni franco-turce pe fondul unei legi privind genocidul armean. Franţa şi Turcia riscă o ruptură diplomatică pe fondul examinării, joi, a unei legi destinate să penalizeze negarea genocidului armean de către deputaţii francezi. Ankara a avertizat Parisul că va recurge la represalii politice şi economice dacă legea este adoptată. În Franţa, unii istorici consideră “contraproductiv” acest tip de lege. Un an de închisoare şi 45.000 de euro amendă, iată ce riscă în viitor orice persoană care s-ar apuca să nege existenţa genocidului armean, dacă legea va fi aprobată mâine. Acest dosar este unul extrem de exploziv pentru că Turcia, deşi recunoaşte că în anii primului război mondial au fost ucişi în jur de 500.000 de armeni, nu acceptă termenul de genocid. Armenii cer însă de multă vreme ca această tragedie naţională să fie identificată prin termenul de genocid, cu atât mai mult cu cât istoricii armeni consideră că numărul victimelor a fost de 1, 5 milioane. Ankara este iritată în cel mai înalt grad de faptul că Franţa se amestecă acum în istoria ei, dar mai ales îl acuză pe preşedintele Nicolas Sarkozy că a iniţiat acest proiect de lege sub presiunea comunităţii armene din Franţa, care numără în jur de jumătate de milion de persoane. În general însă Ankara nu îl consideră pe Nicolas Sarkozy ca un prieten al Turciei, dat fiind că de la venirea sa la putere, Franţa n-a încetat să afirme că turcii nu sunt pregătiţi pentru o eventuală integrare europeană şi că oricum locul lor nu ar fi în sânul Uniunii Europene. Integral in RFI.

Alexei, primul om care îi dă fiori lui Putin: „Rusia Unită este un partid de escroci şi hoţi“.Eliberat din închisoare după 15 zile de arest pentru participarea la o demonstraţie neautorizată, bloggerul Alexei Navalni este una dintre personalităţile care ar putea uni forţele anti-Putin în jurul său – în ciuda demagogiei sale naţionaliste. Deşi Alexei Navalni este unul dintre cei care au făcut posibilă cea mai mare demonstraţie antiguvernamentală din Rusia din ultimii 20 de ani, care a avut loc în 10 decembrie şi la care au participat peste 40.000 de oameni, bloggerul nu a putut lua parte la ea: pe 5 decembrie a fost arestat sub acuzaţia că ar fi obstrucţionat traficul – prin participarea la o demonstraţie care avusese loc fără autorizaţia poliţiei. La următoarea demonstraţie, care va avea loc sâmbătă, Navalni va fi însă prezent – şi organizatorii speră că numărul protestatarilor va creşte, deoarece mulţi vor dori să îl vadă şi audă pe bloggerul furios, după cum relatează cotidianul american Wall Street Journal, care consideră că „scurta perioadă petrecută în închisoare a catapultat statutul lui Navalni de la cel al unei personalităţi a internetului la cel de lider politic”. Expresia „partid de escroci şi hoţi”, folosită de Navalni într-una dintre postările sale pentru a descrie partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a devenit un slogan al manifestanţilor, scris pe multe ziduri din Moscova. Până de curând, scrie cotidianul american The New York Times, „numele lui Navalni era necunoscut majorităţii celor care nu folosesc computerul – deoarece nu era niciodată menţionat pe posturile de radio sau televiziune de stat”, însă folosirea internetului pentru organizarea demonstraţiilor recente l-a adus pe Navalni în atenţia publicului larg – iar o postare apărută recent pe contul de Twitter al preşedintelui Dimitri Medvedev, care conţinea mai multe injurii la adresa bloggerului, nu a făcut decât să sporească faima acestuia. Integral in Romania Libera.

Advertisements
Tagged: