2012 – Europa la început de an

Posted on 31/12/2011 by

7


Anul politic European 2012, începe aşa cum s-a încheiat 2011, cu un summit de criză. Pe 30 ianuarie, şefii de stat şi de guvern ai UE se întrunesc la Bruxelles în primul lor summit din 2012. Astfel de întalniri  sunt programate lunar până la rezolvarea crizei datoriilor. Problemele ramna aceleasi – datoriile grecilor, fondul european de salvare si bineînteles, ameninţarea agenţiilor de rating de reducere a bonităţii statelor membre.  Un alt subiect important ar fi si acordul de uniune fiscală. Sub administrarea atenta a cancelarei germane Angela Merkel şi a preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy urmează a fi elaborat acordul de uniune fiscală, din care Marea Britanie nu va face parte. Acordul urmează să intre în vigoare în cursul anului 2012.

Reducerea datoriilor Greciei ar fi trebuit adoptată încă până la finele lui 2011. Decizia a fost însă amânată deoarece negocierile cu băncile se dovedesc foarte anevoioase. Amânate au fost şi alegerile anticipate din Grecia, anume până la sfârşitul lunii aprilie. Atena va trebui să poarte negocieri cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, pe tema unui nou pachet de slavare, în valoare de 108 miliarde de euro.

O alta mare problema  pentru UE, în 2012, o va constitui adoptarea bugetului pe 2014 – 2020. Negocierile vor trebui încheiate până la finele lui 2012. State contributoare au respins deja un prim proiect de buget. Comisia Europeană propusese cheltuieli bugetare de 972 de miliarde de euro, dar Germania şi ceilalţi “mari contributori” vor reducerea acestora cu 120 de miliarde. Discuţii aprinse şi negocieri dure se anunţă deja cu Londra pe tema anulării controversatului “rabat britanic”.

Banca Centrală europeană va juca rolul principal în 2012 în ceea ce priveşte gestionarea crizei datoriilor, fiind capabilă să intervină rapid asupra pieţelor financiare. În prezent, BCE depune eforturi pentru a stabiliza sistemul bancar european. Conform declaratiilor preşedintelui BCE, Mario Draghi, instituţia pregăteşte un plan de măsuri în cazul în care agenţiile de rating reduc bonitatea statelor din zona euro, ceea ce ar implica reducerea bonităţii fondului european de salvare.

Europa va avea in 2012 doua alegeri prezidenţiale în Franta si Rusia. Tot in 2012 si America va trece acelasi proces de alegere (sau realegere) a presedintelui Statelor Unite. Destinul preşedintelui Sarkozy este dependent de menţinerea sau nu a bonităţii Franţei. Dacă Franţa pierde ratingul de top “triplu A”, atunci aceasta va însemna un eşec al politicii financiare  promovate de  Sarkozy şi ar periclita, rămânerea sa, pentru un nou mandat, la cârma Frantei.

Va urez cu drag – La Multi Ani de pace, sanatate si bunastare!

Nota: Din data de 2 Inuarie 2012, acest blog va deveni un blog accesat numai de memebrii comunitatii Politeia. Cei interesati de a fi membri si a putea accesa continutul acestui blog sunt rugati sa trimita un mail la adresa aboutread@gmail.com pentru a primi invitatie. Din nefericire, numarul membrilor este limitat de platforma wordpress, deci nu toata lumea va putea accesa continutul acestui blog.  In timp vom vedea cum voi putea sa maresc numarul de membrii.

Advertisements