Piaţa liberă a ideilor

Posted on 30/01/2012 by

0


În timp ce criza financiară continuă să facă pagube în Vest, ideologia dominantă a liberalismului triumfător al pieţei libere intră în colaps. Dar ce tendinţe politice noi apar şi ce se va întâmpla? Vechiul moare şi noul nu se poate naşte: în interval vor apărea un mare număr de simptome variate şi morbide.

Vechi certitudini despre marşul înainte al pieţelor intră în colaps. Dar nicio nouă teorie nu şi-a stabilit “hegemonia” ideologică pentru a folosi conceptul care l-a făcut faimos pe Gramsci. Unele idei adună totuşi o forţă nouă.

Cele patru noi tendinţe, cele mai puternice pe care le pot zări sunt, în termeni generali: populsimul de dreapta, social democraţia keynesiană, libertarianismul kayekian şi anticapitalismul/socialist.

Fiecare dintre aceste noi tendinţe este o reacţie împotriva ideilor dominante dintre 1978-2008. Pe atunci, pentru toate diferenţele convenţionale între comuniştii din China, capitaliştii din New York şi stânga moderată din Europa, acordurile lor erau mai impresionante decât argumentele lor. Liderii politici din toată lumea vorbeau aceeaşi limbă despre încurajarea comerţului liber şi despre globalizare.

Creşterea inegalităţii a fost îmbrăţişată ca un preţ de plătit pentru o creştere mai rapidă. Deng Xiaoping a dat tonul când a declarat: “Să te îmbogăţeşti este glorios.” Ronald Reagan sau Margaret Thatcher nu ar fi putut să o spună mai bine.

În Europa de după criză, totuşi, populismul de dreapta este în creştere – de la Partidul Libertăţii în Olanda la Frontul Naţional în Franţa şi la Liga Nordului în Italia. Populiştii sunt anti-globalizare, anti-UE şi anti-imigraţie – firul comun fiind că toate aceste forţe sunt simţite ca ostile intereselor naţiunii. Ostilitatea faţă de Islam leagă dreapta populistă a Europei de mişcarea Tea Party din SUA.

Există o suprapunere între populişti şi adepţii libertarianismului hayekian – dar cele două mişcări au obsesii diferite. În SUA, Ron Paul, nonconformistul republican, poartă stindardul libertarianismului. Îşi aminteşte cu nostalgie cum a luat cina cu însuşi Friedrich Hayek şi cum a privit o denunţare impresionantă a socialismului de Ludwig von Mises, un alt economist al Şcolii Austriece. Asta explică remarcă altfel derutantă, după alegerile primare din Iowa, când a spus: “Aştept ziua în care să putem spune că suntem toţi austrieci acum”.

De unde vine criza

Libertarienii sunt neobişnuiţi pentru că argumentează că actuala criză este cauzată nu de un exces de capitalism, ci de prea multă intervenţie a statului. Cât priveşte Şcoala Austriacă, “leacul” keynesian pentru criza capitalismului este mai rău decât boala.

Dl Paul este cel mai pur avocat al unei convingeri puternice a dreptei americane potrivit căreia SUA sunt afectate de un stat atotputernic. Nevoia de a readuce guvernul înapoi în secolul al optsprezecelea nu este una comună în Europa. Dar suspiciunea lui Paul legată de băncile centrale care ar ameninţa să devalorizeze moneda are un ecou puternic în Germania – unde dreapta hayekiană este ororizată de operaţiunile Băncii Centrale Europene, şi de salvările naţiunilor aflate în faliment.

Această tendinţă ideologică nu este limitată Vestului. Într-un articol recent, Simon Cox de la The Economist argumentează că dezbaterile politice din China despre rolul statului în creşterea economiei îi opun de asemenea pe hayekieni faţă de keynesieni.

În Vest, oponenţii cei mai ostili ai hayekienilor sunt social-democraţii keynesieni. Crezul lor potrivit cărui cheltuielile mai mari decât veniturile ar reprezenta cheia pentru a stimula economia merge mână în mână cu un apel pentru un stat mai activ şi extins.

În Europa, unde sunt puţine posibilităţi pentru cheltuieli mai mari ale statului, social-democraţii cer o mai bună reglementare a finanţelor la nivel înalt, o reluare a politicilor pentru industrie şi punerea accentului pe combaterea inegalităţilor.

În timp ce eforturile de a-l eticheta pe Barack Obama drept un “socialist” sunt stupide, este drept să-l etichetăm drept un social-democrat. Preşedintele SUA nu respinge capitalismul, dar încearcă să-i niveleze vârfurile printr-un stat mai activ care promite un sistem de sănătate pentru toţi şi taxare în funcţie de venit. Faptul că inegalitatea a devenit o preocupare globală din China până în Chile, şi din India până în Egipt, sugerează că este o nouă tendinţă care a devenit globală.

La ce poate duce şomajul

Eşecul stângii extremiste de a creşte în timpul crizei arată cât de profund a fost discreditat comunismul de colapsul sistemului sovietic. Dar şomajul masiv din Europa poate încă produce condiţii pentru renaşterea unei mişcări anti-capitalism.

Cele două partide de stânga au în prezent 18 procente în sondaje. Grupurile diverse care fac campanie sub stindardul mişcării Occupy Wall Street conţin nişte adevăraţi socialişti. Iar China are o puternică mişcare de “nouă stângă” care sprijină maoismul. Evenimentele vor arăta care dintre aceste tendinţe ideologice dă tonul pentru noua eră. Cei mai mulţi oameni vor fi afectaţi de propriile circumstanţe, şi de ştiri.

În condiţii normale, aş semna poate pentru tendinţa social democrată. The Tea Party nu este preferatul meu. Dar mi-am petrecut sfârşitul de săptămână citind în ziare despre tot mai incredibilele cifre care trebuie cheltuite pentru salvările băncilor şi ţărilor din Europa. Apoi am dat pagina pentru a citi cererile de mai mult protecţionism şi regularizare în UE. Pentru relaxare, am mers să văd Doamna de Fier – noul film despre Margaret Thatcher. Întreaga experienţă m-a făcut să mă simt în mod ciudat austriac.

Fragmente dintr-un articol original de Gideon Rachman autorul unui excelent blog afiliat ziarului Financial Times

Advertisements