Penuria unei generatii

Posted on 05/02/2012 by

1


Cum se măsoară penuria? Sunt două feluri de sărăcie, cea moderată sau relativă (cam 60% din media veniturilor din țară) și cea severă (cam 40%).

“Majoritatea săracilor se situează tot mai departe de acest prag. Săracii au devenit și mai săraci, dar este de asemenea adevărat că în cantinele sociale vin oameni care nu au mers niciodată acolo. Rata sărăciei a crescut mai ales la copii – unu din patru se găsește în situație de sărăcie în Spania -, și destul de mult la imigranți și tineri.” Paul Mari-Klose, de la CSIC (Consiliul superior de cercetare științifică).

“Vorbim de situații de privare, de a nu putea ajunge la sfârșit de lună, sau de a mânca de mai puțin de două ori pe săptămână carne. Dar în Spania, ca și în Grecia, Portugalia sau Italia, nu a crescut atât de mult extinderea sărăciei cât severitatea acesteia, și concentrarea ei în anumite grupuri. În timpul expansiunii economice, mulți tineri s-au emancipat precar, iar acum se găsesc în situații limită. În Islanda a existat o creștere spectaculoasă a sărăciei afectând mai ales copiii”, adaugă Mari-Klose.

Potrivit statisticilor Eurostat despre sărăcie și excluziune, criza apropie țări precum Portugalia, Irlanda, Grecia și Spania, ca și țări recent intrate în UE dar și pături sociale tot mai importante din populația statelor mai solide, ca și modele ale statului bunăstării care se degradează, precum Islanda după falimentul sistemului său bancar.

Dar media europeană ascunde diferențe ridicate. Bulgaria (46,2%) și România (43,1%) aproape o dublează, potrivit Eurostat. În cealaltă extremă se găsesc Republica Cehă (14%), Olanda (15,1%) și Suedia (15,9%). Spania ocupă un loc intermediar, cu 23,4%. Dar să te găsești la mijloc înseamnă că treci neobservat: riscul structural (în 2007, aproape de 20%), deficitul de protecție socială și record al șomajului (22,8%) arată un viitor deloc de invidiat.

Celor trei nuclee expuse cel mai mult, în mod tradițional, sărăciei – copii și vârstnici, femei și imigranți, adică, vârsta, sexul și etnia ca factori de intensificare – s-au alăturat o grămadă de cetățeni fără etichetă într-un context al tăierilor de cheltuieli sociale, ceea ce mărește efectele crizei: Sunt “persoane cu o slujbă precară, cărora le este greu să ajungă la sfârșit de lună și care în plus nu au ajutor; oameni între 30 și 45 de ani, cu sau fără responsabilități familiale, și fără subvenții pentru că au totuși un venit, care sunt obligați să se întoarcă să trăiască alături de părinți dacă vor să poată plăti ipoteca în continuare”, susține Joan Subirats, de la Universitatea Autónoma din Barcelona. “Celelalte sectoare sunt mai supravegheate, dar aceste clase medii-de jos nu erau în centrul atenției”, adaugă el.

Foamea a devenit o realitate

Starea de inaniție aproape, în mai multe straturi ale societății europene nu este doar o problemă cu caracter social; are de asemenea o proiectare politică evidentă: în fiecare zi există mai mulți cetățeni la marginile sistemului.

Chiar dacă majoritatea experților consultați avertizează în privința tentației de a face din “noii săraci” singurele victime ale crizei, și subliniază deteriorarea sectoarelor sărăcite înainte, ceea ce nu se poate nega este că, după trei cincinale de vaci de muls și noi bogați, criza a stratificat un segment al populației care, până în 2007, avea necesitățile primare acoperite.

Dar în coșmarul noilor săraci se găsesc mult mai mulți factori. Între membrii cei mai recenți ai UE, principala povară este deficitul structural moștenit; majoritatea sunt regimuri fost comuniste retransformate din mers, în mod forțat, cum ar fi Letonia (37,4% risc de sărăcie și excluziune); Lituania, Ungaria, Bulgaria și România.

Sursa: El País, Spania – fragmente preluate din articolul integral publicat pe PressEurop.

Advertisements