Ştiri Europene – 8 februarie / “rolul european al Germaniei”

Posted on 08/02/2012 by

0


Şoc pentru economia germană. Producţia industrială a avut în decembrie cea mai mare scădere din ultimii trei ani. Producţia industrială din Germania a înregistrat în decembrie cea mai mare scădere începând din ianuarie 2009, a anunţat, marţi, Ministerul Economiei de la Berlin, iar datele s-au situat cu mult sub aşteptările analiştilor, transmite Reuters.  Totuşi, evoluţia pozitivă a portofoliului de comenzi, care a crescut peste aşteptări în decembrie, şi încrederea mai ridicată semnalează că perioada dificilă a celei mai mari economii europene se apropie de final, potrivit Ministerului Economiei. Producţia industrială a coborât cu 2,9% în decembrie, după ce a stagnat în noiembrie, şi a ratat chiar şi cea mai pesimistă estimare a economiştilor consultaţi de Reuters. Prognozele acestora au variat între o scădere de 2,5% şi un avans de 1,1%. Iniţial, Ministerul Economiei anunţase că producţia industrială din noiembrie a coborât cu 0,6%. Scăderea anunţată de autorităţi pentru decembrie este cea mai mare începând cu ianuarie 2009, când producţia industrială s-a contractat cu 7,1%. Din cauza datelor pe decembrie, producţia industrială din Germania a coborât cu 1,9% în trimestrul al treilea, unul din motivele pentru care economia s-a contractat în ultimele trei luni ale anului trecut pentru prima dată de la începutul anului 2009. Estimări preliminare de la biroul de statistică arată că economia s-a contractat cu 0,25% în trimestrul al patrulea. Ziarul Finaciar

Finlanda: Modelul nordic, temperat de conservatori. În Scandinavia, stânga se clatină după ce în ultimii ani partide de dreapta au reușit să preia puterea. Finlanda, exemplu internațional de bună guvernare, tocmai și-a ales un președinte conservator. Care sunt motivele acestor modificări în preferințele electoratului? Cât de critici sunt acum nordicii la adresa sistemului care a luat numele locului? Doi cercetători finlandezi măsoară schimbările atitudinale din regiunea scandinavă.[…] Statul bunăstării s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial, cei mai importanţi paşi în această direcţie fiind făcuţi în anii ’60 şi ’70. Suedia a fost întotdeauna în fruntea clasamentului, celelalte state scandinave încercând permanent să ţină pasul. Astăzi, numeroase ţări se confruntă cu probleme, din cauza înrăutăţirii raportului de dependenţă – mai mulţi pensionari, mai puţină forţă de muncă şi rate relativ ridicate ale şomajului. Un alt aspect important este faptul că economia nu era atât de globalizată pe cât este în zilele noastre, astfel că problema competitivităţii pe piaţa muncii nu era una importantă.[…] Integral in Adevarul International.

Revista presei de la RFI. Rusia trebuie să combată corupţia şi să construiască o democraţie modernă (The Guardian) Naţiunea noastră s-a schimbat şi Guvernul ar trebui să se schimbe odată cu ea. Trebuie să mărim transparenţa şi să acordăm drept de codecizie tuturor grupurilor sociale, scrie Vladimir Putin într-un editorial preluat de ziarul britanic The Guardian din Kommersant. O democraţie adevărată nu se face peste noapte. Societatea trebuie să fie pregătită pentru mecanisme democratice de funcţionare. Majoritatea populaţiei trebuie să simtă acel sentiment de cetăţean şi să fie pregătită să dedice timp şi efort construirii unui proces transparent de guvernare. Putin observă şi că societatea civilă a devenit tot mai activă în Rusia şi că ei trebuie să i se acorde un context prielnic de exprimare şi de participare la modelarea actului guvernamental. Ceea ce ruşii consideră, în opinia premierului, drepturi fundamentale sunt dreptul la muncă, la asistenţă medicală şi educaţie gratuită. DAR, scrie Putin, Rusia nu are nevoie de un circ electoral în care o multitudine de candidaţi se întrece în promisiuni. Mai degrabă trebuie creat un sistem politic ce să aibă onestitatea drept principiu de funcţionare. Aşa că Putin propune ca Parlamentul să dezbată în mod obligatoriu orice măsură cu caracter legislativ care întruneşte cel puţin 100.000 de semnături pe Internet. NOTA AUTORULUI: Premierul Rusiei mai scrie bineînţeles şi despre descentralizare şi anticorupţie şi alte clişee. Citind articolul îmi răsună în cap o singură remarcă: „Mai dă-le, Nicule, 100 de lei”…  Viktor Orban, pe un drum periculos (Die Welt) Ungaria face paşi repezi către o autocraţie. Problema e că în contextul turbulenţelor provocate de criza economică, Europa pierde acest aspect din vedere. Politica europeană e dominată de încercările de a ţine Grecia în zona euro. Între timp însă, o treime din persoanele cu drept de vot din Ungaria i-au facilitat premierului Viktor Orban o majoritate de două treimi în Legislativ de care se foloseşte cu sârg pentru a ţine ţara în frâu aşa cum vrea el. Brusc ne aducem aminte de o declaraţie a vicepreşedintelui american Dan Quayle din anul 1989: „Transformările din Europa Centrală şi de Est sunt ireversibile. Dar situaţia  se poate schimba oricând”. Semnalele de alarmă trase de intelectuali maghiari nu sunt nicidecum o noutate, dar cine le mai ascultă? Avem probleme cu moneda şi bugetele, aşa că democraţia să mai aştepte puţin. Nu-i aşa, democraţie are numai cine îşi poate permite… Ungaria nu cunoaşte noţiunea britanică „Her Majesty’s Loyal Opposition”. Centralizarea este cuvântul de ordine la Budapesta unde până şi directorul Operei de Stat este numit direct de premier. Reacţia UE este mult prea modestă la aceste fenomene periculoase. Dar şi mai periculos este faptul că Uniunea ignoră potenţialul de contagiune în alte state europene. Pentru cine votează muncitorii? (Le Monde) Căştile lor sunt omniprezente în fabrici şi pe şantiere. Ei sunt sursa plângerilor apropo de fenomenul dezindustrializării şi tot ei sunt ţinta discursurilor cu tentă „made in France” şi „consumaţi franţuzeşte”. Care sunt însă preferinţele lor dacă tot se dă o bătălie aprigă pe voturile lor? Din 100 de muncitori francezi, 33 ar vota în primul tur al prezidenţialelor cu Francois Hollande, tot atâţia cu Marine Le Pen, circa 12 cu Sarkozy şi restul cu alţii. În cursul ultimelor două decenii, votul muncitorilor a parcurs evoluţii semnificative. Astăzi nu mai există acea tendinţă pronunţată pentru votul la stânga eşichierului politic. O arată chiar sondajul apropo de extrema dreaptă. În electoratul doamnei Le Pen, muncitorii sunt supra-reprezentaţi având în vedere că, per total, intenţiile de vot pentru extrema dreaptă sunt de circa două ori mai mici. Schimbarea generaţiilor este alt factor interesant în acest vot de clasă. Spre deosebire de părinţii lor care au fost „socializaţi” de partide de stânga, actualii muncitori sunt aceia care au fost confruntaţi toată viaţa lor cu problema şomajului şi cu fenomenul imigraţiei pus în contrapondere cu locurile lor de muncă. Insistaţi pe joburi, domnule preşedinte! (Washington Post) 243.000 de persoane au fost angajate în plus, se arată în raportul privind forţa de muncă americană din luna ianuarie. Vestea şi mai bună e însă faptul că preşedintele Obama nu s-a alăturat corului evlavios care aclamă sfârşitul perioadei dificile, ci a cerut Congresului măsuri şi mai hotărâte pentru a continua trendul. Barack Obama cere înfiinţarea unui fond de 1 miliard de dolari pentru angajarea veteranilor de război după întoarcerea din misiuni. Alte 5 miliarde ar trebui să fie direcţionate către autorităţile locale pentru a angaja veteranii în corpurile de pompieri sau alte servicii de urgenţă. În plus, Obama a adresat republicanilor o cerere foarte clară: prelungiţi scutirile de impozite pe salarii, altfel veţi fi responsabili pentru încetinirea creşterii. Atitudinea lui Obama e binevenită mai ales că mai există alte 24 de milioane de americani fără locuri de muncă. Cu toate progresele şi tendinţele pozitive, republicanii nu se lasă impresionaţi. I-au fixat preşedintelui Obama o ţintă de şomaj de 8% până la alegerile din noiembrie, ceea ce ar însemna minimum 167.000 de joburi noi până atunci. Bineînţeles că programele de angajare stimulate din taxarea bogaţilor sunt un tabu pentru republicani. Ar fi un faux pas electoral, ce contează că bogaţii Americii se roagă de politicieni să fie impozitaţi suplimentar? RFI

Grupurile criminale prosperă în Franţa. Pe baza unui raport al poliţiei judiciare, ziarul conservator Le Figaro publică o amplă anchetă despre mafiile care „operează” în Franţa. Cel putin 20 de organizaţii criminale sunt prezente pe tot teritoriul Hexagonului, unele clasice, altele venite din Balcani, Turcia, Asia sau Rusia. Fiecare cu specialitatea ei. Documentul clasificat la care a avut acces ziaristul de la Le Figaro îţi dă fiori. Aflăm că grupurile criminale prosperă în Franţa. Pe fond de racket, spargeri, traficuri şi proxenetism, ele capătă o amploare tot mai mare, uneori şi din cauza crizei, notează analistii poliţiei judiciare. Astfel, în contextul crizei financiare din ultimii ani, reţelele criminale organizate caută să recupereze anumiţi informaticieni, victime ale unor disponibilizări economice. România este descrisă drept „centrul nevralgic european al ciber-criminalităţii”. În Franţa, faptul că nu există mafie locală propriu-zisă nu înseamnă că nu se dezvoltă alte organizaţii criminale mai reduse, dar la fel de periculoase. Că sunt corsicane sau marseilleze, că vin din suburbiile marilor oraşe sau nu, aceste reţele locale franceze sunt la originea a trei sferturi din actele de delincvenţă specializată din Hexagon. Restul de 25% din nereguli sunt comise de organizaţii străine. Printre ele, un loc de frunte îl ocupă balcanicii, mai exact sârbii, specialişti în traficul cu arme, furnizori ai reţelelor de bandiţi locali. Arestarea la Marsilia a unui grup de sârbi în 2010 a permis poliţiei franceze să afle şi cât costă o mitralieră kalashnikov: cumpărată cu 450 de euro în Serbia, ea e revândută în Hexagon cu 2500 de euro. Mafia turcofonă a devenit angrosistul pieţei europene în materie de stupefiante – heroină şi cocaină în particular. Ruşii s-au făcut cunoscuţi pe teritoriul Franţei graţie unor crime sângeroase care riscă să se dezvolte, având în vedere că se implantează aici şi tot mai multi mafioţi georgieni, subliniază anchetatorii francezi. Totodată, aceştia din urmă constată că Franţa rămâne un teritoriu de investiţie şi spălare de bani mudari. Reşedinţe de lux la Paris, la munte, în Savoia, sau la mare, pe Coasta de Azur, sunt achiziţionate de personalităţi apropiate puterii politice – oligarhii – foarte suspectaţi că au făcut avere în anii 90 cu ajutorul organizaţiilor criminale. Poliţia franceză citată de Le Figaro îi enumeră aici pe Boris Berezovski, Roman Abramovici şi Oleg Deripaska. Tradiţionala mafie italiană – mai ales calabrezii din N’drangheta şi napolitanii din Camorra – este stabilită în Franţa în regiunea oraşelor Nisa şi Lyon şi îşi axează atenţia pe sectoare de activitate precum construcţiile, confecţiile şi materialele electronice. În sfârşit, triadele asiatice investesc în lumea sexului. O mare parte din reţelele de prostituţie din Paris sunt controlate adesea de chinezoaice măritate cu pensionari francezi. După ce au luat sub control fetele care „fac trotuarul” în zona străzii Saint-Denis, aceste reţele îşi implantează acum într-un ritm susţinut aşa-zise saloane de masaj, cu predilecţie în arondismentul 9 al Parisului. RFI.

Merkel, Franţa şi rolul european al Germaniei.  Opoziţia germană tună şi fulgeră contra unui demers fără precedent în politica externă a Germaniei postbelice. E vorba de susţinerea campaniei electorale a preşedintelui Franţei de către cancelara Angela Merkel. Imixtiunea cancelarului de partea preşedintelui în exerciţiu în campania electorală franceză este, indiscutabil, un demers fără precedent în politica externă a Republicii Federale. Germania postbelică a încercat întotdeauna să aibă relaţii optime cu vecinii ei, indiferent de culoarea politică a guvernelor lor. După ultimul război mondial, diplomaţia germană s-a arătat extrem de precaută îndeosebi în relaţiile cu acele naţiuni a căror adversitate faţă de nemţi a reprezentat o constantă istorică în ultimul mileniu, în speţă faţă de francezi şi polonezi. Reţinere, prudenţă şi moderaţie în politicile interne şi în campaniile electorale din ţările europene a manifestat constant şi Angela Merkel, un lider creştin-democrat care nu s-a repezit de pildă să-i susţină nici pe conservatorii britanici şi nici pe cei spanioli. Or, noua implicare a cancelarei, activă şi făţişă de partea candidatului conservator la preşedinţia Franţei, precum şi refuzul ei, de asemenea fără precedent, de a-l primi, până acum, la Berlin, pe contracandidatul său socialist, Francois Hollande, nu se explică pe linie de partid. Nu trebuie uitat, în context, că, în campania electorală precedentă, Merkel a primit-o bunăoară pe fosta candidată socialistă, Segolene Royal, la cancelariatul berlinez. Unii explică neobişnuita susţinere pe care Merkel s-a hotărât să i-o acorde în mod franc, deschis şi nedisimulat lui Sakozy ca reprezentând achitarea unei mai vechi datorii. Colegul ei francez din Partidul Popular European i-ar fi dat şi el, cândva, şefei CDU, o mână de ajutor în lupta ei pentru menţinerea la cârma Germaniei. Integral in Deutsche Welle

Advertisements