Ştiri Europene – 11/4 “Zona euro zdruncinată de bănci”

Posted on 11/04/2012 by

4


Marile bănci europene se prăbuşeşc la bursă. Nervozitatea investitorilor a atins azi cote de avarie pe fondul incertitudinilor cu privire la măsurile de austeritate din Spania. Aceasta s-a resimţit extrem de brutal pe bursele europene, care s-au prăbuşit cu 3-5%, cel mai mare pas din noiembrie încoace, conduse în prăpastie de marile bănci din Italia, Franţa, Marea Britanie şi Germania. Cea mai dramatică scădere se înregistra pe bursa din Milano, de 5%, potrivit MarketWatch, trasă în jos de trei mari bănci. Unicredit se scufunda cu 8,1%, Intesa Sanpaolo scădea cu 8%, iar Banco Popolare se deprecia cu 7,3%. A doua cea mai mare cădere o suferea bursa din Paris, indicele CAC 40 pierzând 3,2%, sub presiunea scăderilor puternice din sectorul bancar. Societe Generale se deprecia cu 6,2%, BNP Paribas cobora cu 5,7%, iar Credit Agricole scădea cu 3,2%. Pierderi masive sufereau şi giganţii auro Renault şi Peugeot, de 5,8%, respectiv 5,1%. Bursa din Madrid scădea cu 3%, până la cel mai mic nivel din martie 2009, pe fondul temerilor tot mai mari legate de situaţia bugetară a ţării. „Este ceva nervozitate legată de faptul a ceea ce va urma în Spania. Avem nevoie să vedem implementarea măsurilor de austeritate, dar regiunile au atât de multă autonomie încât guvernului îi va fi foarte greu pentru a prelua controlul asupra chetuielilor regionale”, a declarat pentru Market Watch Victoria Cadman, economist la Investec Securities. Şi bursa din Frankfurt se alinia căderilor din Europa Occidentală, pierzând 2,4%, afectată de deprecierile puternice ale Commerzbank (-5,7%) şi Deutsche Bank (-4,2%). Bursa din Londra se deprecia cu 2,2%, trasă în jos tot de bănci: Barclays scădea cu 5,9%, RBS – cu 4,3%, Lloyd – cu 5%, iar HSBC – cu 3,2%. Integral in Capital

Zona euro riscă să fie zdruncinată de preţul ridicat al petrolului. Preţul petrolului, calculat în euro, se află la cel mai ridicat nivel atins vreodată şi riscă să zdruncine peste aşteptări economia uniunii monetare, iar cele mai afectate sunt ţările vulnerabile din regiune, transmite Reuters. Estimările standard privind impactul preţului petrolului asupra economiei zonei euro sunt că o majorare de 10% a acestuia va încetini creşterea economică anuală cu circa 0,2 puncte procentuale, în următorii trei ani. Totuşi, previziunile nu ţin cont de rata de schimb euro/dolar şi ar putea subestima impactul într-o perioadă de austeritate. De asemenea, estimările nu iau în calcul diferenţele dintre economiile ţărilor din zona euro. Calculat în dolari, preţul petrolului este cu 13% sub maximul absolut de 147,5 dolari pe baril atins în iulie 2008. În euro, preţul petrolului a depăşit în martie cel mai ridicat nivel atins vreodată, în condiţiile în care a urcat cu 17% de la începutul acestui an. Fondul Monetar Internaţional anticipează că PIB-ul zonei euro se va contracta cu 0,5% în 2012. UniCredit estimează că o majorare de 10% a preţului petrolului în euro va încetini creşterea economică din uniunea monetară cu 0,3 puncte procentuale într-un singur an, şi nu cu 0,2 puncte în trei ani. Marco Valli, analist la UniCredit, consideră că impactul asupra zonei euro ar putea fi chiar mai mare din cauza nivelului ridicat al preţurilor din regiune. “Să comparăm o creştere de la 50 la 55 de euro cu una de la 150 la 165 de euro. Ambele sunt de 10%, dar diferă foarte mult”, a explicat Valli. Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a apreciat săptămână trecută că Uniunea Europeană, nu doar zona euro, este cea mai afectată dintre regiunile industrializate, urmând să plătească în acest an 500 de miliarde de dolari pentru petrol, în creştere cu 30 de miliarde de dolari faţă de 2011. Preţul mare al petrolului afectează ţările în mod diferit. Integral in Ziarul Financiar.

Italia: Un nou scandal legat de familia Bossi. Beizadeaua Bossi ducea o viaţă de miliardar pe banii partidului. Dezvăluirile despre afacerile necurate ale Ligii Nordului (extrema dreaptă italiană), legate de Mafia italiană, au dus deja la demisia liderului partidului, Umberto Bossi în urmă cu câteva zile. Ieri, o nouă lovitură a venit pentru familia fostului aliat de la guvernare al lui Silvio Berlusconi. Fiul lui Umberto Bossi, Renzo Bossi a demisionat din consiliul regional al Lombardiei. Demisia era aşteptată chiar şi de simpatizanţii cei mai înfocaţi ai partidului: Renzo devenise simbolul nepotismului în partidul de extremă-dreapta, scrie “Le Point”. În vârstă de 23 de ani, tânărul devenise ţinta glumelor pentru că a picat de două ori examenele de bacalaureat. Nici a treia oară nu se ştie exact cum le-a trecut. Renzo nu a fost niciodată cunoscut pentru cunoştinţe prea “aprofundate”.  Rămâne de pomină o înregistrare video, în care Renzo susţine că australienii sunt locuitorii Canadei. Nici măcar tatăl său, Umberto Bossi, nu trăgea vreo speranţă în privinţa odraslei sale. Când un jurnalist l-a întrebat dacă fiul său va moşteni funcţia în partid, liderul i-a răspuns că nu se aşteaptă la asta. Totuşi, nu a rezistat tentaţiei de a răspunde ambiţiilor fiului, aşa că i-a aranjat o funcţie în teritoriu. Pentru a reuşi să-l facă ales la 21 de ani pe lista de politicieni din regiunea lombardă, Umberto Bossi nu a ezizat să rescrie în ultima secundă lista candidaturilor. Şi-a atras furia membrilor partidului din regiune. După ce s-a văzut ales, Renzo Bossi nu şi-a mai încăput în piele. Deşi avea un salariu de 12.000 de euro pe lună, tot a băgat mâna în cuferele partidului pentru a-şi permite o viaţă de miliardar. Maşini de lux, 11 gărzi de corp pentru a proteja o viaţă pe care nu o ameninţa nimeni, vilă cu piscină – sunt doar câteva dintre privilegii. Cum experienţa bacului nu fusese uitată, prinţişorul a dat munţi de bani şi pentru a-şi cumpăra tot felul de diplome. Una dintre ele a fost emisă de o universitate-fantomă din Marea Britanie. Integral in Adevarul.

Die Welt: Günter Grass scrie ce crede majoritatea nemţilor. Dezbaterea privind o poezie antisemită a faimosului scriitor german Günter Grass a rupt definitiv barierele corectitudinii politice în Germania. Unii comentatori sunt de părere că perioada responsabilităţii istorice a Germaniei faţă de Israel tocmai a luat sfârţit. Afacerea Günter Grass are implicaţii mult mai profunde, dincolo de certurile senzaţionale pe care scriitorul le are cu decidenţii israelieni. Scandalul – dacă îl putem numi aşa – este o dovadă a transformărilor profunde ce se petrec în societatea germană. Cei mai mulţi lideri de opinie s-au grăbit să-l atace pe Grass, dar haideţi să nu ne mai facem iluzii deşarte: gestul acestora este doar un efort de a suprima critica scriitorului. Şi critica parcă era un element fundamental al sistemului democratic, nu?! Realitatea e că naţionalismul german e în floare, poate mai în floare ca niciodată. Nu e o noutate, Freud ne-o explica cât se poate de clar: ceea ce ai încercat să suprimi atâta amar de vreme este obligatoriu să revină la suprafaţă într-o formă agravată. Că Thilo Sarazzin sau Günter Grass scriu pe tonuri naţionaliste nu-i nimic. Chiar sistemul politic oferă exemplul său şi se cheamă Partidul Piraţilor. Vorbim despre o formaţiune politică fără niciun fel de trecut şi fără răspunderea pe care partidele tradiţionale o au în calitate de succesor de drept al celui de-al Treilea Reich. Rezultatul incredibil în alegerile recente al piraţilor este dovada faptului că între lideri şi popor distanţa creşte considerabil. Şi această distanţă se manifestă din plin şi în chestiunea relaţiilor cu Israelul. În 2008, cancelarul Merkel declara în Knesset solidaritatea Germaniei cu Ierusalimul. Mulţi nemţi au fost deranjaţi, dar puţini au spus ceva deschis. Acum, barajul corectitudinii politice a fost spart definitiv în Germania. Şi în acelaşi timp a luat sfârşit şi perioada responsabilităţii istorice faţă de Israel pe care nemţii oricum nu o mai simt de multă vreme. RFI

Politica externă, marea absentă din discursul electoral francez. Candidaţii la presedinţia Franţei au abandonat practic definitiv subiectele de politică externă, pentru a se concentra pe chestiuni interne, cu precădere economice. Trebuie spus că problemele internaţionale nu au ocupat niciodată un loc de frunte înaintea celui de-al doilea tur de scrutin. “A fi pro sau anti-Obama, pro sau anti-Putin nu a făcut pe nimeni nici să câstige, nici să piardă vreo rundă de alegeri”, scria recent un editorialist francez. Cum au evoluat în ultimii cinci ani relaţiile Franţei cu cele două supraputeri care sunt SUA si Rusia? În 2007, când a fost ales Nicolas Sarkozy presedinte al Franţei, s-a vorbit mult despre “Sarko americanul”. Un slogan care dorea să marcheze o ruptură cu perioada precedentă, cea începută în 2003, odată cu refuzul Franţei conduse de Jacques Chirac de a se alinia pe poziţia Washingtonului în dosarul irakian. Refuzul francezului de-al urma pe George Bush junior pe frontul din Irak a deschis o criză fără precedent între cei doi aliaţi. Criză repercutată până si pe meniurile congresmenilor americani, în care cartofilor prăjiţi serviţi nu li se mai spuneau “french fries”, ci “freedom fries”. Deîndată ce a sosit la Palatul Elysée, Nicolas Sarkozy a dorit să-si afiseze prietenia cu locatarul Casei Albe, căruia îi făcea apoi o vizită mediatică sase luni mai târziu. Ruptura dorită de noul lider francez a fost însă mai degrabă una de stil, decât de fond. Cearta franco-americană fusese parţial resorbită de Chirac, care după criza din 2003 relansase relaţia Franţa-SUA, cu ocazia eforturilor de pacificare si democratizare a Orientului Apropiat si Mijlociu. Integral in RFI

Berlusconi şi Schroeder, între invitaţii de la ceremonia de învestire a lui Putin. Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, şi fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, şi-au confirmat participarea la ceremonia de învestire a preşedintelui ales, Vladimir Putin, care va avea loc pe 7 mai, relatează miercuri ziarul Kommersant. Berlusconi şi Schroeder sunt vechi prieteni ai lui Vladimir Putin, iar ţările lor – Italia şi Germania – au susţinut de nenumărate ori Rusia pe arena internaţională. Prietenia lor a continuat şi după ce foştii lideri italian şi german s-au retras din marea politică. Dintre conducătorii republicilor ex-sovietice, la învestitura lui Putin vor veni preşedinţii kazah, Nursultan Nazarbaev, belarus, Aleksandr Lukaşenko, şi ucrainean, Viktor Ianukovici. “Kremlinul este pregătit de ceremonie. Vor fi aproximativ o mie de invitaţi – atâţia câţi încap în sala Marelui Palat al Kremlinului”, a declarat intendentul preşedinţiei ruse, Vladimir Kojin, într-un interviu acordat Ria Novosti. a precizat că, după învestire, Putin va continua să locuiască la reşedinţa sa din Nogo-Ogarevo, la zece kilometri de Moscova, iar Dmitri Medvedev, care va prelua funcţia de premier, va rămâne în Gorki.Agerpres

Advertisements