Nord şi Sud – dileme economice

Posted on 21/04/2012 by

4


Articol publicat de Dagens Nyheter “(Veştile zilei”) –  cotidian suedez fondat în 1864, si cel mai important cotidian de dimineţa in Suedia. Pagina cu numărul 6 este celebră pentru marile dezbateri de actualitate. Dagens Nyheter aparţine grupului Bonnier, cel mai mare editor şi proprietar de ziare din Suedia. Semnatarul articolului, Richard Swartz (n. 1945), este jurnalist şi scriitor suedez. Traieste la Viena din 1976, el a fost mult timp corespondent în Europa de Est al cotidianului suedez Svenska Dagbladet şi a colaborat cu Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Süddeutsche Zeitung. Din 2009, el scrie pentru paginile editoriale din Dagens Nyheter. El a publicat mai multe cărţi, inclusiv Room Service, o colecţie de reportaje, tradusă în mai multe limbi.

***
Europa isi poarta mantra  (Europas slitna mantra)

Potrivit spuselor politicienilor, noile ajutoare care le vor înlocui pe cele vechi vor asigura condiţiile favorabile pentru reformele aşteptate şi pentru creşterea economică în ţările din sudul Europei. Ori, această viziune a viitorului seamănă leit cu ocaziile ratate de ieri. Mai crede cineva că este terminată criza datoriilor din Europa?

Până acum, ne-am mulţumit să frânăm şi să tratăm simptomele crizei. Toată lumea îşi strânge cureaua, cu sau fără voie. Încă o dată, liderii europeni au făcut ceea ce ştiu să facă cel mai bine: să câştige timp.

Timp pe care vor să-l folosească pentru a promova creşterea economică, singura cale de ieşire din criză. O creştere care nu poate fi atinsă decât dacă fiecare ţară participă. Acest slogan atrăgător şi cu siguranţă corect este trâmbiţat ca un laitmotiv de principalii lideri europeni.

Vechea economie, la gunoi

Dar oare este de asemenea realist? Câteodată avem impresia că politicienii nu au decât o vagă idee despre cum funcţionează cu adevărat economia în mai multe ţări din Europa de Est sau de Sud, şi că vorbe de căpătâi precum “reforme” sau “creştere” nu mai evocă decât speranţe false sau himere pure. Dilema este deosebit de flagrantă în Europa de Est.

Odată cu prăbuşirea comunismului, vechea economie a fost aruncată la gunoi. Fabricile au fost închise sau au dat faliment. Peste noapte, sau aproape, toate produsele au fost înlocuite: de la pastă de dinţi până la margarină, trecând prin tampoane, frigidere, canapele şi maşini.

Pentru consumatorii din Europa de Est, a fost o adevărată binecuvântare. În scurt timp, ei au trecut de la penurie la abundenţă. Singura problemă era că în Est, nu erau bani pentru a cumpăra produsele din Vest.

Locuitorilor acestor ţări li s-au oferit deci împrumuturi generoase din partea noilor bănci comerciale care veneau de asemenea din Occident. Rezultatul este un tip de economii care şi astăzi produc în general puţin şi se bazează doar pe temeliile precare ale îndatorării.

O mare parte din Europa de Sud se află într-o situaţie comparabilă. O producţie redusă, exporturi neînsemnate, îndatorare ridicată. În sudul Europei, introducerea monedei euro a avut în mod paradoxal efecte similare cu cele ale căderii Zidului. Pentru prima dată, aceste ţări au avut acces la “adevărate” credite financiare, în plus la rate mici, ca şi cum Peloponezul sau Extrema dura ar fi fost în Renania sau vecine cu Bavaria.

O astfel de oportunitate nu se prezintă probabil decât o dată într-o viaţă. De aproape zece ani, un potop de credite s-a abătut asupra Europei de Sud. Aceşti bani ar fi putut ajuta la construirea bazelor unei creşteri economice de sine stătătoare, care să se poată întreţine singure – dacă ar fi fost investiţi în infrastructură, în refăurirea statelor, în asanarea industriei sau în educaţie. Dar banii au fost aruncaţi pe fereastră.

O şansă pierdută

Astăzi, în momentul în care noile ajutoare le înlocuiesc pe cele vechi, ni se spune că acestea vor permite crearea condiţiilor necesare pentru reformele aşteptate şi pentru creşterea economică în ţările din sudul Europei. Dar această şansă, am lăsat-o deja să treacă, este acum pierdută. Viziunea viitorului, descrisă azi de liderii europeni, seamănă astfel leit cu ocaziile ratate de ieri.

Oamenii crează mult mai multe probleme decât soluţii. Olof Palme zicea că rezolvarea unei probleme – şi deci politica – era o chestiune de voinţă. Pentru Karl Marx, soluţia este de a conştientiza de ceea ce este indispensabil. Fie. Niciuna dintre aceste abordări nu poate face rău.

Dar probabil Bismarck a fost cel mai perspicace declarând că politica este “arta posibilului”, şi că soluţiile trebuiesc aşadar căutate în ceea ce este material posibil de a realiza. Întrucât chiar şi un economist sau un politician mediocru sunt în stare să găsească reţeta miracol pentru problemele economice ale Greciei, dar aceasta are tot atât de puţine şanse să fie acceptată cât de a primi o cafea turcească în Atena.

Întrebarea este din ce vor trăi multe ţări europene în viitor, în contextul actual al globalizării. Nimeni nu pare să deţină răspunsul. Tot ce ştim este că va trebui să ne schimbăm radical stilul de viaţă şi că China, mult mai mult decât Germania, este vinovată de această situaţie.

Tradus in limba romana de PressEurop.

Advertisements