Miza alegerilor din Franţa – 2012

François Hollande, Nicolas Sarkozy şi trei outsideri sunt principalii candidaţi, în această ordine potrivit sondajelor, la alegerile din Franţa prevăzute pentru duminică şi pentru 6 mai, relatează AFP, care prezintă punctele principale ale programelor celor cinci aspiranţi.

Candidaţi si  Platforme

François Hollande (stânga socialistă)

Economie: reducerea deficitului public în vederea atingerii unui echilibru la sfârşitul lui 2017, scăderea costurilor muncii printr-un nou transfer către impozite, o reformă fiscală cu o tranşă de 75% pentru veniturile ce depăşesc un milion de euro anual, creşterea impozitului pe avere pentru cei bogaţi, taxarea patrimoniului “exilaţilor fiscal”, eliminarea unor “găuri fiscale” în valoare de 29 de miliarde de euro.

Societate: creare a 60.000 de posturi în educaţie într-un termen de cinci ani, acordarea dreptului la căsătorie şi adoptare cuplurilor de acelaşi sex, o revenire parţială la pensionarea la vârsta de 60 de ani, diminuarea numărului de imigranţi admişi (fără un obiectiv cuantificat), asistenţă medicală în vederea unui sfârşit de viaţă demn, reducerea ponderii domeniului nuclear de la 75% la 50% până în 2025.

Instituţii: drept de vot pentru străinii comunitari în alegerile locale, introducerea reprezentării proporţionale în alegerile legislative, reducerea cu 30% a remuneraţiei preşedintelui şi miniştrilor.

Politică externă: renegocierea tratatului bugetar european în vederea adăugării unor măsuri care să favorizeze creşterea economică, retragerea trupelor franceze din Afganistan până la sfârşitul lui 2012.

Nicolas Sarkozy (dreapta)

Economie: echilibrarea conturilor publice încă din 2016, creşterea TVA de la 19,6 la 21,2 la sută în vederea finanţării unor scăderi a cheltuielilor patronatelor destinate stimulării competitivităţii industriei, impozitarea “exilaţilor fiscal”, interzicerea primelor de concediere în contractele de management (“parachutes dorés”), continuarea aplicării unei măsuri ce prevede ca postul unuia din doi funcţionari care se pensionează să fie desfiinţat.

Societate: înjumătăţirea numărului imigranţilor clandestini (la 100.000) şi înăsprirea condiţiilor de reîntregire a familiei, consolidarea politicii penale vizând minorii şi a arsenalului de luptă împotriva apologiei terorismului, etichetarea cărnii în funcţie de modul de sacrificare, o reformă a formării profesionale.

Instituţii: introducerea în Constituţie a obiectivului revenirii la echilibrul finanţelor publice (regula de aur), introducerea unei “doze” de reprezentare proporţională în alegerile legislative, diminuarea cu aproximativ 10% a numărului de parlamentari.

Politică externă: revizuirea Acordurilor Schengen în vederea consolidării controlului la frontiere şi aplicarea unui Buy European Act (după modelul unei legi americane care obligă statul să utilizeze produse fabricate intern în contractele publice), o retragere a trupelor din Afganistan devansată la sfârşitul lui 2013.

Jean-Luc Melenchon (stânga comunistă)

Economie: anularea puterii de delocalizare şi de speculare a băncilor şi pieţelor financiare, suprimarea “scutului fiscal” ce limitează impozitarea celor mai bogaţi, impozitarea veniturilor financiare şi ale întrepinderilor, controlul circulaţiei capitalurilor la frontierele UE, salariu minim (brut) de 1.700 de euro pe lună, venit plafonat la maximum 360.000 de euro pe an.

Societate : regularizarea situaţiei imigranţilor fără documente, dublarea bugetului cercetării, angajări în domeniul educaţiei.

Instituţii: convocarea unei Adunări Constituante în vederea introducerii celei de a VI-a Republici parlamentare, reprezentare proporţională în toate tipurile de alegeri

Politică externă: referendum asupra proiectului de tratat bugetar, refacerea statutului şi misiunii BCE – care trebuie să împrumute statele în mod direct, la dobânzi mici -, retragerea trupelor franceze din Afganistan şi a Franţei din NATO.

Marine Le Pen (extrema dreaptă nationalistă)

Economie: echilibru bugetar în 2018, ieşirea din zona euro şi revenirea la franc, monetizarea datoriei publice – ceea ce ar determina Banca Franţei să tipărească monedă şi să se substituie pieţelor cu scopul de a împrumuta statul.

Societate: reducerea la 10.000 a numărului de noi imigranţi admişi anual în Franţa, suprimarea reîntregirii familiei şi a dreptului de a obţine cetăţenia franceză în baza naşterii pe teritoriul francez, expulzarea sistematică a imigranţilor “ilegali”, acordarea de responsabilitate penală minorilor în vârstă de peste 13 ani, interzicerea “semnelor ostentative” religioase utilizatorilor de servicii publice, acordarea de prioritate francezilor în accesul la locuri de muncă şi ajutoare sociale, un referendum privind pedeapsa cu moartea.

Instituţii: ieşirea din UE, revenirea la frontierele naţionale, retragerea imediată a forţelor prezente în Afganistan.

François Bayrou (centru)

Economie : restabilirea echilibrului bugetar în 2016, creşterea TVA-ului cu un punct procentual încă din 2012, reformă fiscală pentru impozitarea veniturilor mari, diminuarea scutirii fiscale, crearea unui “Comisariat pentru Strategii de Producţie”, diminuarea constrângerilor impuse întreprinderilor, introducerea unei etichete “Made in France”, crearea unui contract de muncă unic.

Societate: controlarea fluxurilor migratorii – fără un obiectiv cuantificat, dezvoltarea uceniciei şi alternanţei, contract de muncă unic, votarea în 2012 a unei legi privind egalitatea bărbaţi-femei, lupta împotriva traficului de arme, 40% energie regenerabilă în 2030, crearea unei “uniuni civile” pentru homosexuali.

Instituţii: referendum privind moralizarea vieţii publice, scăderea numărului de deputaţi, introducerea unei cote de reprezentare proporţională de 25%.

Politică externă: alegerea preşedintelui UE prin sufragiu universal.

Surse AFP si Ziarul Financiar

O analiza in Les Echos

Fondat în 1908, Les Echos este un cotidian francez de referinţă în domeniile economice şi financiare. Proprietate al grupului de firme  LVMH, el urmăreşte o orientare liberală. Paginile Idei şi Dezbateri propun analize ale unor economişti recunoscuţi (Joseph Stiglitz, Kenneth Rogoff, etc.). Creat în 1996, lesechos.fr reia articolele versiunii imprimate şi conţine în egală măsură câteva bloguri ale jurnaliştilor.

Autorul: Eric Le Boucher (n. 1950) este, din 2008, director al redacţiei Enjeux-Les Echos. A fost anterior şef de serviciu şi cronicar economic pentru ziarul Le Monde şi este unul dintre fondatorii site-ului Slate.fr. El este autorul cărţii “Economiquement incorrect”, editura Grasset & Fasquelle, 2005 (“Incorect economic”, nu încă tradusă în limba română), o panoramă a economiei mondiale şi a situaţiei economiei franceze la începutul secolului al XXI-lea.

Trezirea pe 7 mai – Réveil le 7 mai

Franţa are multe atracţii geografice şi culinare, dar are cele mai nesatisfăcătoare dezbateri politice din tot Occidentul. Primul tur al campaniei prezidenţiale a dovedit deşertăciunea acestora.

O alegere trebuie în principiu să scoată la iveală dificultăţile, să propună soluţii şi să dea un avânt. Cea de faţă a făcut totul pentru a evita să abordeze situaţia reală a Franţei şi pentru a nu oferi decât cataloage de măsuri disproporţionate. Nu e de mirare că nu a insuflat niciun elan.

Jumătate din francezi şi-au schimbat preferinţele electorale în ultimele şase luni: este de înţeles. De altfel, să privim rezultatele de sus: 30% pentru Sarkozy, 30% pentru Hollande [candidatul opoziţiei, de stânga], 30% pentru candidaţi eterodocşi: statisticienii vă pot spune că acest rezultat – o treime, o treime, o treime – este o alegere făcută la întâmplare. Francezii, care ignoră ce li se propune, votează după cum li se năzăreşte. Sau, ca să spunem altfel, după mutra clientului.

Campania a fost pur şi simplu dezamăgitoare, “pe lângă” crizele incredibile prin care trecem: criza economică extrem de serioasă, criza financiară existenţială, şomajul îngrozitor, criza europeană a cărei soluţie nu se întrevede. Şi toate acestea în contextul înclinării balanţei de forţe spre Asia; animat de schimbări tehnologice revoluţionare.

Pe deasupra mai sunt şi problemele globale legate de climă, de hrană şi de apă. Iar, la nivelul bazei, sunt puse la îndoială în mod radical şi bilateral cele două mari ideologii care sunt liberalismul (prea inegal) şi social-democraţia (prea costisitoare).

Un minimum, în faţa acestui munte, ar fi fost să fie exprimată dificultatea acestor timpuri şi să se dea dovadă de puţină umilinţă. Dar nu, Franţa este fidelă credinţei în frumoasa sa “excepţie”.

O regresie intelectuală

În 2007, speranţele au fost mari: campania a fost îndreptată spre viitor. Nicolas Sarkozy propunea ruptura pentru a încuraja producţia şi a recompensa munca. Ségolène Royal se desprindea, la rândul ei, de patriarhii tradiţionali ai partidului său şi înainta în direcţia unei “democraţii participative”, idee aflată în concordanţă cu Internetul şi cu secolul care urmează. În 2012, asistăm la o regresie intelectuală completă: candidaţii se inspiră din soluţiile unei lumi nu post-liberale, ci pre-liberale.

Filozoful german Peter Sloterdijk explică faptul că Franţa este singura ţară care nu şi-a făcut niciodată un examen de conştiinţă. Stânga pentru că se disculpă ridicând în permanenţă stindardul Revoluţiei ca fiind cel al Adevărului. Dreapta mai veche pentru că a impus Restaurarea, şi cea recentă datorită lui De Gaulle, care a şters urmele evenimentelor din 1940 şi ale colaborării.

Trecutul este mitizat şi atunci când – puşi fiind la încercare – este chemat în ajutor, se dovedeşte glorios dar, din păcate, fără niciun folos în practică. Doar pentru, aşa cum zice Mélenchon [candidatul Frontului de stânga], a ne “face să visăm”.

Dar tocmai! Gata cu miturile! Extrema stângă, Nicolas Dupont-Aignan [dreapta catolică], Jean-Luc Mélenchon şi Marine Le Pen [extrema dreaptă] laudă protecţionismul, ieşirea din euro şi inflaţia. Ar trebui să ne spună şi în ce ţară au avut succes ideile lor.

Alegătorii lor nu văd oare eşecul total al lui Hugo Chavez în Venezuela – care este totuşi bogată în petrol – şi succesul reformistului Lula da Silva în Brazilia? Sau impasul strategiei populiste a incapacităţii de plată şi a inflaţiei în Argentina?

Problema este generalizată. Politica în Franţa duce tragic lipsă de o formă de gândire. Ideologia şi favoritismul încă sunt dominante. Acestea din cauza absenţei unei examinări istorice. Şi de asemenea, din cauză că nu au fost luate în considerare noile ştiinţe sociale şi progresele în analiza pragmatică.

Tărâmul utopiei

Împotriva sărăciei, în domeniul integrării, în lupta împotriva eşecului şcolar, chiar şi în reuşita industrială, cercetătorii francezi fac apel, precum şi colegii lor străini, la metode noi inspirate din domeniul farmeceutic: o reformă este aplicată la o parte din populaţie, nu şi cealaltă, şi sunt observate ştiinţific diferenţele dintre rezultate. Se trage concluzia că o anume reformă este utilă sau că ea nu foloseşte la nimic.

Aceste cercetări se inspiră dintr-o nouă stare de spirit de umilinţă în faţa faptelor care încă lipseşte politicienilor francezi. Ei tot mai propun, precum François Hollande cu contractul său generaţional, sau Nicolas Sarkozy prin proiectul său pentru şcoală, măsuri întocmite pe un colţ de masă, care nu sunt testate nicăieri. Grupurile de reflecţii (think tank) nu sunt, sau nu prea sunt, ascultate şi în comitetele de conducere (ale campaniilor) oamenii politici încă mai predomină.

Toate acestea pentru a spune că această campanie, departe de a explica complexitatea lumii, inconturnabila austeritate care va veni, imperativul de a produce, Europa care trebuie refăcută, modestia soluţiilor sociale dar şi, de asemenea, convingerea că viitorul deschide larg porţile, i-a retrimis pe francezi pe tărâmul utopiei, al gândirii magice şi al miturilor. Trezirea pe 7 mai.

Sursa: Les Echos ; Traducere: PressEurop

Tagged: Alegeri - Franta 2012, Analize, Electorale, Europa 2012, Franta

Posted in: 2012 - Europa, Alegeri - Franta 2012, Analize, Franta, Mass-media, UE, Zona Euro