Ştiri Europene – 24/5 “Olanda: Guvernul Rutte a demisionat”

Posted on 24/04/2012 by

1


Lupta finală va fi încinsă de bătălia pentru cele 7 milioane de voturi primite de extrema dreaptă. Prima luptă din cursa pentru preşedinţia Franţei a fost câştigată de socialistul François Hollande, dar la o diferenţă minimă faţă de următorul clasat, actualul preşedinte Nicolas Sarkozy, ceea ce face incert rezultatul bătăliei finale. Acesta va depinde probabil, în mare măsură, de polul spre care se vor reorienta susţinătorii liderului de extremă dreapta, Marine Le Pen, surpriza acestor alegeri, propulsată pe locul trei în preferinţele alegătorilor de atacurile virulente făcute la adresa lui Hollande şi Sarkozy sau a Europei şi imigranţilor. Deşi nu s-a calificat pentru cel de-al doilea tur de scrutin, de pe 6 mai, Le Pen, candi­datul Frontului Naţional, cali­fică drept victorie rezultatul obţinut duminică. Liderul de deapta a reuşit să atragă aproape 18% din voturile alegă­torilor. Nici tatăl ei, carismaticul Jean-Marie Le Pen, nu a avut un astfel de scor. Rezultatul a pus însă pe jar mai multe guverne din Europa. Cancelarul german Angela Merkel, care oficial îl susţine pe Sarkozy, consideră “îngrijorător” scorul obţinut de extrema dreaptă în Franţa, dar apreciază că problemele se vor rezolva în cel de-al doilea tur, scrie AFP. Merkel a ţinut să sublinieze că va “colabora bine” cu orice preşedinte francez ales. Şeful diplomaţiei luxemburgheze Jean Asselborn l-a acuzat pe Sarkozy că este parţial vinovat de succesul candidatului Frontului Naţional deoarece face campanie pe baza frontierelor europene prea libere şi controlul imigraţiei. “Dacă repeţi în fiecare zi că Schengen trebuie schimbat, că trebuie să ai o politică puternică privind imigraţia, că trebuie să vorbeşti despre excepţia franceză şi toate acestea, dai apă la moară FN”, a declarat Asselborn, care este socialist.  Ministrul danez de externe Villy Sovndal, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a UE până la sfârşitul lunii iunie, a calificat rezultatul votului de duminică drept “extrem de îngrijorător”, apreciind că acesta se înscrie într-o tendinţă generală în Europa, ilustrată şi de partidele politice cu aceeaşi orientare din Danemarca sau Finlanda. Ziarul Financiar.

Spania trece la represalii la adresa Argentinei. Prima măsură economică adoptată de guvernul de la Madrid împotriva Argentinei, după ce statul sud-american a anunţat naţionalizarea companiei petroliere YPF, controlată de grupul spaniol Repsol, constă în blocarea importurilor de biodisel, scrie „Wall Street Journal”. Guvernul spaniol  a decis ca toată cantitatea de biodisel amestecată în combustibilul procesat în Spania să provină din ţări ale Uniunii Europene. Adoptarea acestei reguli blochează exporturile Argentinei de biodisel către Spania, care anul trecut s-au situat la circa 750 de milioane de euro şi au acoperit circa 45% din necesarul pieţei spaniole. Madridul încearcă să organizeze o presiune internaţională asupra Argentinei, după ce statul sud-american, o fostă colonie spaniolă, a prezentat planuri de a expropria în cea mai mare parte pachetul de acţiuni deţinut de Repsol la YPF. Statul vrea să preia 51% din acţiunile YPF, urmând ca Repsol să rămână cu 6%. Campania Spaniei dă unele semne de succes, notează „Wall Street Journal”. Şi Stetele Unite şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la decizia Argentinei, iar lideri politici din Mexic şi alte state au condamnat tentativa de naţionalizare. Parlamentul European a adoptat, de asemenea, o rezoluţie pentru supendarea tratamentului comercial preferenţial pentru Argentina. Adevarul.

Premierul olandez, Mark Rutte, a prezentat demisia Guvernului. Premierul olandez Mark Rutte a prezentat reginei demisia Guvernului său minoritar de centru-dreapta. Premierul s-a întâlnit cu regina Beatrix, şeful statului, la ora 14.00 (15.00 ora României), la Haga, pentru a o informa despre “situaţia politică actuală”, a anunţat luni dimineaţa serviciul de presă al Executivului. Negocierile cu privire la reducerea deficitului public, declanşate la 5 martie, au eşuat sâmbătă. Wilders a părăsit masa negocierilor, rupând acordul de susţinere care lega Partidul Libertăţii (PVV) de Guvernul minoritar, pus în aplicare din octombrie 2010. Alegerile legislative anticipate par “evidente”, aprecia sâmbătă după-amiaza Rutte, care a convocat pentru luni dimineaţa un Consiliu al Miniştrilor extraordinar. Negocierile între partidul liberal (VVD) al lui Rutte, creştin-democraţii din CDA şi PVV-ul lui Wilders ar fi trebuit să permită realizarea unor economii în valoare de 16 miliarde pentru 2013, în vederea respectării normelor zonei euro în materie de deficit public. Însă Wilders a refuzat să aprobe măsurile, care, în opinia sa, ar fi scăzut prea mult puterea de cumpărare a olandezilor. Mediafax.

Economia germană are nevoie de 200.000 de imigranţi în plus pe an (Bundesbank).  Germania are nevoie de aproximativ 200.000 de imigranţi în plus pe an pentru a-şi compensa declinul demografic şi a-şi susţine creşterea, estimează Bundesbank în raportul său lunar publicat luni. Potrivit Bundesbank, acest aport regulat de mână de lucru străină ar urma să fie asociat unor reforme vizând prelungirea duratei vieţii active şi facilitarea vieţii profesionale a persoanelor care au copii în îngrijire, notează AFP. Germania a prevăzut deja mărirea vârstei de pensionare la 67 de ani şi face eforturi pentru a atrage tot mai mulţi imigranţi, mai ales calificaţi, între care ingineri, informaticieni sau infirmiere. Această ţară a primit anul trecut 177.300 de imigranţi, majoritatea din Europa Centrală şi de Est, ceea ce reprezintă o creştere de 2,6% în raport cu anul 2010, cea mai mare creştere din ultimii 15 ani. Germania numără peste 10,6 milioane de imigranţi, la o populaţie totală de 81,7 miilioane în 2010, potrivit institutului federal de statistică, Destatis. Potrivit estimărilor demografice, proporţia persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani va trece de la 20% (în prezent) la 34% în 2060. Pentru a compensa declinul demografic şi a susţine creşterea producţiei economice, va fi nevoie de o mai mare productivitate, investiţii menţinute la un înalt nivel şi un puternic grad de inovare şi de progres tehnic, adaugă Bundesbank. Agerpres

Grupări din România aduc sute de cerşetori, hoţi şi prostituate la Londra, înaintea JO. Bande infracţionale din România transportă cu autocarele sute de bărbaţi, femei şi copii la Londra, înaintea Jocurilor Olimpice, pentru a împânzi străzile ca hoţi de buzunare, cerşetori şi prostituate, relatează Daily Express, în ediţia electronică de marţi. Est-europeni fără nici un ban coboară din autocare la West End, deja dotaţi cu hărţi care le indică unde să lucreze. Străzile din zona Marble Arch sunt pline de imigranţi care dorm pe unde apucă. Autorităţile evacuează în fiecare noapte până la 60 de români fără adăpost din zona Marble Arch şi Oxford Street. Poliţia a descoperit 50 de femei aduse în zonă pentru a lucra ca prostituate şi au arestat patru cerşetoare care foloseau copii cu vârsta chiar şi de trei săptămâni. Evacuarea oamenilor şi curăţarea mizeriei pe care o fac costă mii de lire sterline. Munca suplimentară a paznicilor a determinat deja costuri suplimentare de 13.000 de lire (circa 16.000 de euro), iar broşurile pentru a-i avertiza pe localnici să nu le dea bani cerşetorilor au costat 8.000 de lire (aproape 10.000 de euro). “Credem că ne confruntăm cu primele acţiuni antreprenoriale pro-active ale unor bande organizate înaintea Jocurilor Olimpice”, a declarat Claire Hardy, ofiţer responsabil de reducerea infracţionalităţii la Westminster. “Am avut întotdeauna probleme cu est-europenii care vin aici. Dar în ultimele trei săptămâni au venit cu o intensitate pe care nu am mai întâlnit-o până acum”, a afirmat Nickie Aiken, membru al Cabinetului Consiliului Westminster pentru protecţia comunităţii. Ea a adăugat că deşi sunt trimişi înapoi în România, aceştia revin pentru că Marea Britanie are reputaţia că oferă ajutoare şi cazare. Mediafax.

Advertisements