Europa pe drumul spre o democraţie aparentă

Posted on 11/05/2012 by

0


Nota: Articolul este bazat pe o idee si un articol publicat de Frankfurter Rundschau (Im Griff der Spekulanten) si semnat de Brigitte Fehrle. Brigitte Fehrle este redactor-şef al trustului media DuMont, de care aparţin Frankfurter Rundschau şi Berliner Zeitung. Frankfurter Rundschau este cel de al doilea ziar creat în Germania după cel de Al Doilea Război Mondial. Frankfurter Rundschau apare pentru prima oară în 1945, la iniţiativa ocupantului american, cu scopul promovării dezbaterii democratice. Astăzi el figurează printre marile cotidiene naţionale şi este angajat în special în lupta pentru apărarea drepturilor omului, minorităţilor, sindicatelor, mediului  şi al rolului statului în economie. După ce a avut dificultăţi financiare mai mulţi ani, ziarul a fuzionat cu Berliner Zeitung, cele două cotidiene fiind reunite din 2011 în cadrul DuMont. Paginile naţionale sunt realizate la Berlin, sediul istoric din Frankfurt ocupându-se doar de informaţia locală.

***

Am ajuns la nomentul in care politica pare neputincioasă. Şi este. Este inaptă pentru că a jucat după regulile adversarului ei. Democraţia trăieşte din transparenţă, deschidere, din putere de convingere şi din înţelegerea electoratului faţă de ce fac reprezentanţii lui aleşi, chiar dacă electoratul nu este de acord cu acţiunile acestora. Asta se numeste democratie!

Criza actuala nu este un caz unic in istoria omenirii. Criza lalelelor din secolul al XVI-lea a fost atunci când speculaţiile cu bulbi de lalele au ruinat o întreagă naţiune. Evul Mediu a cunoscut falimente de stat. Case de domnitori s-au predat marilor bănci: finanţiştilor – Welser-ilor, Fuggern-ilor, Medici-lor. Marea criză din anii ’30 a descătuşat forţe distructive care au condus spre cel mai devastator razboi din istoria omenirii. Noi nu ştim unde ne va duce criza financiară inceputa in 2008 si reinceputa in  2011. Ştim doar, nu, simţim, că politica este neajutorată. La fel de neajutorată ca şi noi înşine. Vedem politicieni, economişti şi pretinşi experţi care îşi exprimă convingeri şi dau răspunsuri, în timp ce neajutorarea stă scrisă pe faţa lor. Şi cu cât răspunsurile date sunt  mai simple, cu cât sunt exprimate mai puţine dubii în legătură cu corectitudinea unui drum sau al altuia, cu atât mai mincinos i se pare cuiva ce se propune acolo.

În prezent însă politica acţionează în afara democraţiei. Se poartă ca şi cum ar fi un jucător pe pieţele financiare internaţionale anarhice, care nu ascultă decât de logica sporirii câştigurilor.  S-a lăsat antrenată într-o confruntare pe care o va pierde. De ce devine planul de salvare al euro tot mai mare? Pentru că politicul crede că doar o umbrelă gigantică îi poate opri pe speculanţi să declare război monedelor şi statelor. De ce se întâlnesc şefii de stat ai Europei numai în vremuri în care bursele sunt închise? Pentru că se tem de pieţe şi de acţiuni. De ce politicienilor de varf le este frica de Bundestag sau de Curtea de la Karlsruhe? Pentru că politicienii de la vârf nu mai sunt nici măcar siguri că-i pot convinge pe parlamentari sau judecatori. La cetăţeni politicul nici măcar nu se mai gândeşte.

Suntem martorii golirii de sens a politicii. Politicienii nu mai fac politică. Ce înseamnă să faci politică? În primul rând să elaborezi reguli, să faci legi şi să le aplici. Miza este să-i opreşti pe speculanţi să speculeze, nu să speculezi ca speculant de stat împotriva speculanţilor privaţi. Planul de salvare nu este însă altceva decât asta. Este un scut împotriva speculanţilor care trebuie să devină tot mai mare pe măsură ce creşte riscul de speculaţie estimat. Poate că X miliarde sunt prea puţin? Poate sunt necesare de trei ori X miliarde? Nebunie curata! Poate se găseşte un drum pentru a mări aşa numita umbrelă. Această logică este absurdă.

Nu există o conştiinţă a statelor  în legătură cu faptul că s-au aruncat singure în gura speculanţilor cu datoriile lor mari. Iar nouă nu ne este clar cum prin dorinţa noastră – ca banii să se înmulţească nu prin munca mâinilor noastre, ci oarecum de la sine – am contribuit la expunerea noastră prezentă.

Cine riscă, trebuie să se confrunte cu consecinţele. Mulţi ar fi subliniat această propoziţie, dar nu politicul. Acesta acţionează în prezent după principiul: cine riscă trebuie protejat de riscuri. Statele sunt salvate, băncile sunt apărate şi odată cu ele şi cetăţenii pregătiţi de risc. Numai cine trăieşte fără aventuri financiar-politice, se alege cu toate consecinţele riscului. Şi cu asta să fim de acord?

Advertisements