Sunt pe blogurile Politeia comentarii mult mai frumoase decat orice articol as putea scrie eu. Aceste comentarii nu trebuie pierdute prin neatentia cititorului “comod”, ele devin postari. Postarea de astazi o datorez lui @Tzepelica care la randul lui a primit-o de la altii, asadar autorul anonim!
A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, care traia intr-un satuc ratacit undeva, departe, in Romania. În sătucul său izolat de lume se zvonise că undeva, departe, peste nouă mări şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, care s-ar fi numit Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia.
Într-o bună zi şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi cu gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsura din bucate şi nerăbdător, şi-a spus păsul:
– “Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine, aş avea nevoie de o pereche de galoşi. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer”.
Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit:
– “Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg… Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine de frig, de ploaie.”
Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi:
– “Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna şi din gerurile sale cumplite omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi:
– “Sunt desculţ. O pereche de galoşi mi-ar prinde tare bine”.
Doamna l-a privit cu înţelegere şi căldură, l-a tratat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, de firmă.
– “Dacă-i degeaba, merită s-o iau” îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.”
Iarna a trecut cu chiu cu vai şi în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai cerut încă unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o basca. Totuşi, nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.
Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniune care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi telecomandă. Omul a mulţumit şi întorcându-se în satul său cu maşinăria cea arătoasa a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul.
În prag de iarna, ţăranul s-a pomenit astfel fără nici o bască.
Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus:
– “Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”.
Doamna l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruţul) şi gânditoare i-a spus:
– “Bade dragă, eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări. Apropo, aşa cum te văd, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască”
ela
16/05/2012
Off!
ovidiu
16/05/2012
off! off! vai de noi!
zigzag
16/05/2012
Buna seara ! excelent 😀
mar
16/05/2012
Buna seara 🙂
Trist adevar!
eugeni
16/05/2012
Teophyle, glad to see you
Se presupune ca taranul nu fura, nu este furat, primarul satului, comunei, orasului, muncipiului nu fura nici nu este furata. Reprezentatul in legislativ nu fura nici nu se lasa sa fie furat. Iar justitia asideri. Profesorii nu fura si nu se lasa furati.
Atunci, si numai atunci, este o poveste cu mult talc 🙂
roxaline
16/05/2012
Geniala postarea!
Deci “doamna” Uniune oricum nu are nici in clin nici in maneca cu “firul ierbii” si nevoile sale si de-atata grija a “doamnei” Uniune firul ierbii s-o ologit, Doamne, ce mai seamana postarea asta cu ce-mi povestea bunicul despre modul in care comunistii au pacalit taranii. Acum avem o tovarasa deghizata in doamna.
stefan60
16/05/2012
Seara buna
Taranul ala era cam prost . Mergea mereu la aceiasi doamna , cu aceiasi problema si se multumea cu acelasi cadou . Tipic romanesc . 🙂