Băncile si căderea monedei unice

Posted on 17/05/2012 by

1


Articolul de mai jos a fost publicat de NRC Handelsblad, cotidian olandez editat la Rotterdam, apărut în 1970 din fuziunea între Nieuwe Rotterdamsche Courant (care exista din 1844) şi Algemeen Handelsbad (din 1828). NRC Handelsblad este al patrulea cotidian din Olanda ca difuzare dar fără dubiu titlul de referinţă al intelectualităţii olandeze.  Site-ul, disponibil şi într-o versiune engleză, este un model de echilibru între informaţiile venite din ediţia imprimată şi producţia rezervată versiunii electronice.

Articolul a fost scris de Caroline de Gruyter, care  este corespondenta la Bruxelles a cotidianului olandez NRC Handelsblad. Printre altele, a fost şi corespondenta la Geneva şi în Orientul Mijlociu pentru mai multe ziare olandeze dintre care NRC Handesblad et Elsevier. Este autoarea cărţii De Europeanen. Leven en werken in de hoofdstad van Europa (Europenii. A trăi şi a munci în capitala Europei) apărută în 2006.

***

A scoate creştere economică din pălărie ca prin magie, nu este chiar posibil şi în niciun caz fără bani pentru investiţii. Iată de ce Daniel Gros este uimit de modul în care politicienii europeni, cu noul preşedinte francez în frunte, vorbesc numai de un singur lucru: creştere.

Pentru economistul german din think-tank-ul CEPS, din Bruxelles, discuţia “austeritate contra creştere” este o “dezbatere falsă“, care nu ajută cu nimic găsirii unei soluţii pentru criza monezii euro. Adevărata dezbatere, spune acesta, ar trebui să se desfăşoare asupra băncilor, în special cele din sudul Europei, care sunt într-o stare mult mai rea decât se credea.

“Băncile greceşti şi spaniole stau pe un munte de datorii care nu face decât să crească, explică Gros. Numai Europa le mai poate salva, guvernele grec şi spaniol sunt prea slabe. Aceasta este o problemă europeană de mare importanţă“.

Anul trecut, după o puternică presiune politică, băncile europene au acceptat “haircuts“, adică o abandonare a datoriei statului grec. De atunci, aceste bănci se retrag din partea meridională a zonei euro, înainte de fi obligate la alte “haircuts”. Spania, Italia şi Portugalia sunt masiv abandonate de către investitorii străini. În Grecia, faza următoare a început deja: chiar şi grecii îşi plasează banii în străinătate. Potrivit lui Gros, această fugă a capitalurilor este enormă. “Patru, cinci, şase miliarde de euro pe lună. Nimeni nu o poate opri“.

Băncile şi guvernele devin interdependente

Această evoluţie merge mână în mână cu alta, cel puţin la fel de neplăcută: din cauza plecării băncilor din Europa de Nord, cele din Europa de Sud se înfundă din ce în ce mai mult în datorii. Întrucât obligaţiunile de stat de care investitorii străini se descotorosesc sunt cumpărate întocmai de către băncile sud-europene. Ele o fac sub presiunea guvernelor lor, dar şi pentru că asta le permite să câştige bani. Deoarece în schimbul acestei favori, guvernele contractează la rândul lor noi împrumuturi de la bănci, la rate de dobândă avantajoase pentru cele din urmă.

Dobânzi foarte avantajoase, chiar. Iarna trecută, Banca Centrală Europeană a acordat credite foarte avantajoase pentru 1 000 de miliarde de euro, pentru a menţine astfel schimburile europene de împrumuturi. Băncile din Europa de Sud utillizează cu dragă inimă aceste credite, cu o dobândă de 1 %, pentru împrumuturile acordate guvernelor lor, care le aduc de fapt 6 % dobândă. Un act de patriotism care le scoate din marasm. Pare a fi o soluţie, dar astfel se crează o dinamică perversă: băncile şi guvernele devin atât de interdependente încât se slăbesc reciproc.

Pentru Daniel Gros, “băncile greceşti sunt complet pârlite“. “Pare a fi o problemă naţională. Dar este o iluzie optică. Deoarece, ce se întâmplă dacă brusc băncile din Europa de Sud nu mai plătesc (nu mai pot rambursa) împrumuturile lor la BCE? Din cauza monezii euro, suntem cu toţii în acelaşi sistem“, explică Thierry Philipponnat, din grupul de lobby Finance Watch.

Noi suntem BCE, în mod indirect. Noi toţi. Alte ţări din zona euro vor trebui să sară în ajutor în caz că situaţia se înrăutăţeşte în Europa de Sud, pur şi simplu pentru a salva uniunea monetară europeană. Din acest motiv, BCE este pus sub mare presiune din partea Germaniei şi Olandei, pentru a opri aceste împrumuturi  ieftine. Piaţa financiară interioară constituie fundamentul zonei euro. Scurgerea de capitaluri din sud spre nord sfâşie această ţesătură. “Integrarea financiară a Europei a scăzut pentru prima oară de la începutul anilor ’80 până acum“, explică Ignazio Angeloni, consilier al BCE la Frankfurt.

Geografia a devenit un criteriu bancar

Francezii au un cuvânt minunat pentru această situaţie: „détricotage” (despletire). Băncile se retrag în spatele frontierelor lor ca un tricot care se despleteşte: ca să fie mai puternice într-o ţară, ele nu mai acordă atâtea împrumuturi într-o altă ţară. Băncile centrale sunt mult mai stricte în Nord decât în Sud.

“Geografia joacă dintr-o dată un rol important”, observă lobbyistul Philipponnat. Un bancher londonez a spus-o recent în timpul vizitei unei delegaţii chineze. Prima întrebare a chinezilor a fost: “Cum putem distinge o bancnotă euro grecească de una germană?

Mulţi spun că numai o uniune bancară europeană poate libera băncile şi guvernele din această strânsoare sufocantă. O uniune bancară cu un fond de salvare alimentat de bănci ele-însele, astfel ca guvernele să nu mai trebuiască să compenseze falimentele. Ceea ce ar rezolva dilema actuala a “too big to fail” [prea mare pentru a da faliment], în care băncile îşi pot permite orice deoarece sunt sigure de a fi salvate de  guvern dacă lucrurile merg prost. Dacă trebuie ele-însele să sufere, vor evalua altfel riscurile.

Comisia Europeană a pregătit o propunere. Însă publicarea sa este deja amânată cu doi ani deoarece statele membre nu doresc acest lucru. Căci ea implică o supraveghere europeană strictă. Care ar echivala cu transferul suveranităţii naţionale, un aspect tabu pentru foarte multe ţări.

Europa se învârteşte  în jurul cozii. Fiindcă guvernele nu doresc un sistem european puternic de reglementare financiară, riscul pentru contribuabil de a trebui să plătească facturi europene, sub formă de acţiuni de salvare consumatoare de miliarde, creşte. Şi apoi rămân prea puţini bani pentru a  stimula creşterea economică pe care o laudă în acest moment François Hollande.

“Cea mai mare ameninţare pentru stabilitatea financiară a Europei este faptul că ţări din zona euro sunt finanţate de bănci care, dacă riscă să dea faliment, sunt la rândul lor dependente de guvernele cărora le împrumută bani”, a explicat recent Philipponnat, la o conferinţă organizată de către BCE. “Ştim cu toţii că nu poate merge“.

Sursa: Site-ul NRC Handelsblad; Traducere in Limba Romana PressEurop

Advertisements