Inexistenta putere a poporului (*)

Posted on 18/05/2012 by

3


Statele din zona euro le cer populaţiilor lor să facă mari sacrificii. Pentru a întări încrederea pieţelor financiare în bonitatea lor, ele taie sute de mii de locuri de muncă în sistemul public, impozitele sunt mărite, subvenţiile tăiate, iar pensiile reduse.

Şi pentru a spori competitivitatea internaţională a statelor, nivelul salariilor este plafonat, protecţia în caz de concediere este slăbită, iar sindicatele sunt lipsite de putere. În plus, tot mai mulţi oameni îşi pierd joburile. În ţări precum Grecia şi Spania jumătate din tinerii cu vârstă de muncă sunt şomeri.

Cel mai mare risc pentru Europa este mai puţin creşterea dobânzilor la bondurile de stat, ci criza politică şi socială determinată de creşterea spectaculoasă a şomajului”, explică Patrick Artus, economist la banca franceză Natixis.

La intervale regulate, aşa cum cer regulile de joc democratice, victimele crizei se pot pronunţa în alegeri asupra măsurilor luate de guverne – şi pot să le respingă. Această posibilitate crează nesiguranţă pe pieţe. Din acest motiv, politicienii au făcut multe în lunile trecute pentru a neutraliza voinţa alegătorilor.

În Grecia, un referendum legat de măsurile de austeritate a fost împiedicat în noiembrie – politicienii germani şi francezi au ameninţat fără ruşine Grecia cu excluderea din UE, dacă grecii se pronunţă împotriva măsurilor de austeritate.

În multe tari europene, criza i-a forţat pe şefii aleşi ai executivelor să demisioneze. În locul lor au venit politicieni tehnocraţi care nu au fost aleşi şi deci nu erau dependenţi de voinţa alegătorilor.

Politica în timpul crizei seamănă cu o lovitură de stat permanentă”, critică profesorul de literatură Joseph Vogl. Grupări informale alcătuite din bancheri, politicieni şi membri ai băncilor centrale decid tot mai mult ce politică trebuie făcută. “Aceşti sovietici financiari iau deciziile”, susţine Vogel.

Acum, însă, poporul este chemat totuşi la vot. De exemplu, în Irlanda, unde la sfârşitul lunii mai se votează în legătură cu aderarea la Pactul Fiscal. Foarte multă libertate nu au însă nici irlandezii: Ţara depinde de fondurile din umbrela de salvare a UE – iar Irlanda nu le primeşte dacă nu aderă la Pactul Fiscal. Rezultatele alegerilor recente din Grecia au declansat un haos devastator, nimeni nu stie ce se va intampla dupa  noile alegeri deja anuntate in Grecia, dupa ce nimeni nu a reusit sa formeze un guvern.

Poporul votant şi-ar pierde toate puterile în favoarea pieţelor, care aprobă sau refuză creditele necesare. “Asta înseamnă pierderea suveranităţii. În definitiv statele ar fi putut confisca capitalul pentru care se agită acum cu atâta disperare – prin taxe şi impozite”, crede Thielemann.

În schimb, acum politica este îngenuncheată de pieţe ca de o forţă a naturii. “Libertatea pieţelor este în contradicţie cu libertatea democraţiei“, susţine Thielemann. “Dacă scopul statului se reduce la dezideratul de a ajunge mai competitiv, atunci o întrebare democratică centrală este interzisă: cum vrem să trăim?”.

Articol publicat în Frankfurter Rundschau si reactualizat de noi dupa evenimentele recente
 
(*) parafraza titlului original – “Das Volk wird zum Störfaktor”

Advertisements