Ştiri Europene – 9 iunie 2012 / “Euro pe urmele rublei?”

Posted on 09/06/2012 by

2


Top 20 ţări cu cea mai mare probabilitate de intrare în faliment. În timp ce criza economică din Europa continuă să se inflameze, investitorii care deţin datorii suverane trebuie să plătească rate substanţial mai mari pentru a se asigura prin CDS-uri de intarea în incapacitate de plată a ţărilor pe care le-au împrumutat. Vedeţi în continuare un clasament cu cele mai riscante 20 de ţări pentru investitorii în obligaţiuni guvernamentale. Jurnaliştii de la Business Insider au compilat datele pentru 59 de ţări pentru care investitorii pot cumpăra protecţie la expunerea pe datoriile suverane ale acestora. Rezultatele arată că SUA, Germania sau Norvegia nu vor intra niciodată în incapacitate de plată, potrivit celor care asigură riscul de credit al acestor ţări. CDS-urile (Credit Default Swaps) reprezintă costul anual al protecţiei împotriva intrării în incapacitate de plată a ţărilor emitente. CDS-urile se calculează pentru asigurarea unei sume de 10.000 dolari în bonduri suverane şi se exprimă în puncte de bază (procente). Astfel, pentru o primă de asigurare (CDS – Credit Default Swaps) de 200 de puncte de bază (2%), înseamnă că deţinătorul a 10.000 dolari în bonduri guvernamentale plăteşte 200 dolari anual pentru a fi sigur că primeşte cei 10.000 dolari la scadenţa obligaţiunilor. Iată şi topul ţărilor cu cel mai mare risc de a intra în incapacitate de plată, clasament în care România se află pe un loc onorabil. De asemenea, România stă mult mai bine decât toate ţările cu probleme de la periferia euro, dar şi mai faţă de Ungaria. În tabelul de mai jos sunt prezentate primele de risc pentru asigurarea expunerii pe obligaţiunile suverane pe 10 ani. Integral in Capital.

Partidele de stânga franceze sunt favorite la scrutinul legislativ, după alegerea lui Hollande. Stânga franceză pare să fie bine poziţionată în vederea câştigării alegerilor legislative de la 10 şi 17 iunie, Partidul Socialist vizând obţinerea majorităţii absolute, care i-ar oferi noului preşedinte, Francois Hollande, posibilitatea de a-şi îndeplini promisiunile lectorale. Potrivit sondajelor, francezii vor opta pentru “o majoritate a schimbării”, conform sloganului socialiştilor, şi pentru o confirmare a opţiunii lor la prezidenţialele de la 6 mai, câştigate de Francois Hollande, cu 51,6% din voturi. Stânga parlamentară – Partidul Socialist, ecologiştii, Frontul de Stânga (stânga radicală) – este creditată cu circa 45% din voturi faţă de 35% pentru dreapta şi 15% pentru Frontul Naţional (extrema-dreaptă). Ca urmare a modului de alegere, scrutin majoritar cu două tururi în fiecare din cele 577 de circumscripţii, stânga ar putea câştiga între 300 şi 350 de mandate în Adunarea Naţională. De la alegerea sa, primul preşedinte socialist în ultimii 17 ani s-a limitat la măsuri simbolice şi în special foarte populiste precum stabilirea unui plafon pentru remunerarea şefilor de companii publice şi ministere, reglementarea chiriilor, revenirea la sistemul de pensionare la 60 de ani pentru unele categorii de salariaţi, dorinţa de reorientare a Europei către creştere. După retragerea lui Nicolas Sarkozy, dreapta nu pare mai bine plasată în vederea câştigării alegerilor şi a colaborării cu preşedintele socialist. Liderii de dreapta, fostul premer Francois Fillon, fostul şef al diplomaţiei Alain Juppe şi secretarul general al partidului de dreapta (UMP), Jean Francois Cope, se implică mai degrabă în cursa pentru preluarea conducerii formaţiunii, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2017. Integral pe Mediafax.

Preşedintele Estonie, atac dur pe Twitter la adresa unui laureat nobel pentru Economie. Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, l-a atacat dur, prin intermediul reţelei de socializare Twitter, pe economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Într-un scurt articol publicat de “New York Times”, laureatul Premiului Nobel pentru Economie in 2008, a calificat drept “călduţă” relansarea economică a Estoniei, ca urmare a măsurilor de austeritate salutate de majoritatea cancelariilor occidentale şi a instituţiilor financiare. “Scrie despre ceva despre care nu ştie mare lucru afişând suficienţă, aroganţă şi condescendenţă. Se pare că laureatul Premiului Nobel pentru Economie doreşte să fie preamărit pentru opinii privind probleme bugetare calificându-mi ţara drept un loc deşertic”, a reacţionat preşedintele Ilves pe pagina sa de Twitter. “Dar ce suntem noi? Doar est-europeni proşti şi idioţi”, care “plictisesc” Occidentul, ironizează Toomas Hendrik Ilves într-o altă cugetare postată pe internet.:eful statului eston ]l mai ironizează în câteva rânduri pe Krugman, spunând, în limbaj de stradă ca “chill” şi “y’all” că, dacă ţara sa are o politică economică sănătoasă, nu înseamnă că cineva îşi poate permite să o trateze de sus. Jurnaliştii au trebuit să sune la ambasada Estoniei pentru a confirma că preşedintele însuşi a trimis acele mesaje pe Twitter. Iar diplomaţii au confirmat. Krugman nu a răspuns pe Twitter, dar, ulterior, a prezentat un grafic în care arată că recuperarea economică a Estoniei e doar parţială. Integral in Adevarul.

Reforma Schengen divizează Europa. Şi până acum, un stat UE a putut să reintroducă, în cazuri excepţionale, controalele la graniţele sale. Reforma Schengen divizează însă ţările membre, care vor ca deciziile finale să le aparţină lor, nu Comisiei Europene Cel mai recent exemplu este chiar Polonia, una din ţările organizatoare ale competiţiei fotbalistice Euro 2012, care va recurge la această măsură în vederea “filtrării” huliganilor veniţi din străinătate. Alte asemenea “cazuri excepţionale” pot fi catastrofele naturale sau atacurile teroriste. Ei bine, spaţiul Schengen, din care fac parte aproape toate statele UE ba chiar şi unele din afara ei, elimină controalele de rutină de la graniţă cu excepţia situaţiilor în care este “periclitată ordinea publică”. Fiecare stat are dreptul să decidă, în mod individual, când se poate vorbi despre astfel de pericole. La întâlnirea din 7 iunie a miniştrilor de interne din UE din Luxemburg, s-a decis includerea încă unei situaţii în privinţa reintroducerii controalelor de la graniţe: afluxul de refugiaţi. Cu precădere Italia întâmpină probleme mari în gestionarea fenomenului, mica insulă italiană Lampedusa fiind luată constant cu asalt de refugiaţi din Africa de Nord. Şi la capitolul Schengen, Grecia joacă rolul de oaie neagră, nereuşind până în prezent să asigure securitatea graniţei sale cu Turcia. Cum statul elen face parte din spaţiul Schengen, refugiaţii care ajung în Grecia pot foarte uşor să plece şi către alte state din UE. “Situaţia de la graniţa greco-turcă indică limpede necesitatea unui mecanism de acţiune”, a declarat ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner în Luxemburg. Din acest motiv s-a decis crearea unui mecanism pentru cazuri de urgenţă, aplicabil “în situaţii excepţionale care afectează funcţionarea spaţiului Schengen fără controale interne la graniţe”. Ministrul de interne german, Hans-Peter Friedrich a declarat că “ultimul cuvânt trebuie să-l aibă statele membre, fiecare dintre acestea fiind responsabile de siguranţa propriilor cetăţeni”. Integral pe Deutsche Welle

Seful Fiscului de la Atena ii da dreptate directorului FMI: Evaziunea fiscala ajunge la 45 de miliarde de euro anual. Daca am recupera macar jumatate, problema Greciei ar fi rezolvata. “Evaziunea fiscala atinge, in Grecia, intre 12 si 15% din Produsul Intern Brut, ceea ce inseamna intre 40 si 45 de miliarde de euro pe an”, a anuntat seful Fiscului de la Atena, Nikos Lekkas, citat de Le Figaro. “Sunt perfect de acord cu Christine Lagarde”, a declarat oficialul grec pentru cotidianul german Die Welt. Directorul FMI declarase, la sfarsitul lunii mai, ca “grecii se pot ajuta platindu-si impozitele”, daca vor ca reducerile de cheltuieli si masurile de austeritate sa nu ii afecteze pe copiii lor. Politicienii de la Atena au criticat-o dur pe sefa FMI dupa aceasta declaratie, acuzand-o ca “i-a jignit pe greci”. “Daca am recupera macar jumatate din aceste sume, problema Greciei ar fi rezolvata. Avem legislatia necesara pentru asta inca din 1996, insa ea nu a fost niciodata aplicata. In cazul in care coruptia sistematica, ce predomina in intreaga societate, nu va fi oprita, mai ales daca varfurile ei continua sa ramana nepedepsite, in timp ce se pune presiune pe restul populatiei, ne vom confrunta cu o explozie sociala”, a avertizat acesta. Grecia a lansat, anul trecut, vanatoarea de evazionisti, pedepsele fiind cuprinse intre unul si trei ani de inchisoare, plus amenzi cuprinse intre 10.000 si 50.000 de euro. Vanatoarea a inceput deja sa isi arate roadele: dupa 6 luni, incasarile din plata TVA au crescut cu aproximativ 14%. Integral pe HotNews.

Euro pe urmele rublei? Poate învăţa UE ceva din istoria destrămării uniunii monetare sovietice? O uniune monetară din care făceau parte 15 state a existat şi în 1992. Doi ani mai tâziu, cu deficitele bugetare scăpat de sub control şi cu hiperinflaţia care domina economiile celor 15, doar doi membri ai fostei Uniuni Sovietice au mai păstrat rubla ca monedă. La 20 de ani de atunci, aproape de noi, politicienii greci ameninţă să rupă termenii acordului de salvare cu creditorii internaţionali. Spania solicită ajutor, iar Nordul bogat se sustrage finanţării Sudului cu probleme. În aceste condiţii, agenţia Bloomberg încearcă să facă o paralelă între condiţiile politico-economice care au condus la destrămarea URSS şi a monedei unice a spaţiului ex-sovietic- rubla – şi cele de astăzi în care moneda unică europeană – euro – trece prin cele mai mari convulsii ale scurtei sale existenţe. Fără să-şi atribuie sieşi vreun merit, autorul articolului consultă mai mulţi istorici care, spune el, se întreabă dacă nu cumva zona euro este pe cale să se confrunte cu un exod similar celui din timpul destrămării uniunii monetare a spaţiului ex-sovietic. Ceea ce trebuie spus de la bun început, în afară de cele tratate în articolul din Bloomberg, este că Uniunea Sovietică s-a destrămat înaintea uniunii monetare. URSS s-a destrămat în 1991, tot în acest an s-a destrămat şi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în cadrul căruia era folosită “rubla transferabilă”, deci rubla transferabilă nu-şi mai avea, dintr-odată, rostul. Rubla a rezistat până după 1992, dar cele 15 ţări din fosta URSS aveau deja de gând, după declararea independenţei, să adopte o monedă proprie. Bloomberg insistă şi arată că, indiferent de raţiunile istorice, experienţa ne spune că un colaps al unei uniuni monetare conduce spre pierderi de venituri, spre inflaţiei, drept urmare oamenii au dreptul să fie speriaţi de ea. “O ieşire murdară”, după cum o numeşte Harold James, profesor de istorie la Universitatea Princeton, autor de cărţi despre globalizare şi Marea Depresiune, citat în ancheta Bloomberg. Integral in Ziarul Financiar.

Advertisements