Ştiri Europene – 20 iunie 2012 / ” Barroso a învinovăţit SUA pentru criza Europei”

Posted on 20/06/2012 by

4


Fostul presedinte egiptean Hosni Mubarak se afla in moarte clinica. Fostul presedinte egiptean Hosni Mubarak se afla in moarte clinica dupa ce a suferit marti seara un atac cerebral si a fost supus unei noi defibrilari cardiace, a anuntat televiziunea de stat din Egipt. Acesta a fost transportat de la penitenciarul Tora la spitalul militar Maadi. In urma cu o saptamana, fostul presedinte in varsta de 84 de ani a fost resuscitat de doua ori, dupa doua stopuri cardiace. Sanatatea sa s-a degradat brusc atunci cand a fost adus in penitenciar, unde a fost plasat intr-o sectiune dotata cu echipament medical. Familia sa a solicitat transferul la un spital, asa cum s-a intamplat inainte de condamnare. Mubarak sufera de depresie acuta, dificultati cardiace si de respiratie, precum si de hipertensiune arteriala, potrivit surselor medicale, scrie AFP. UPDATE: Surse medicale şi militare au dezminţit pentru AFP că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak este în “moarte clinică”, aşa cum a anunţat agenţia oficială Mena, afirmând că acesta se află în comă după ce a fost victima unui atac cerebral. Aceste incertitudini despre starea de sănătate a lui Mubarak, în vârstă de 84 de ani şi care a petrecut 30 de ani la conducerea Egiptului, intervin pe fondul unor noi tensiuni politice în ţară, armata aflată la putere acordându-şi prerogative extinse, iar cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale revendicându-şi amândoi victoria. La peste două săptămâni de la condamnarea sa la închisoare pe viaţă pentru moartea unor manifestanţi în timpul revoltei din februarie 2011 în urma căreia a fost înlăturat de la putere, agenţia oficială Mena a anunţat marţi seara că Mubarak este “clinic mort”. Mediafax

Un cargou rusesc acuzat ca transporta elicoptere de atac catre Siria a fost obligat sa-si intrerupa drumul, dupa retragerea asigurarii. Un cargou rusesc suspectat ca ar transporta elicoptere de atac spre Rusia a fost oprit din drum, dupa ce asigurarea sa a fost anulata la ordinul guvernului britanic. Nava, MV Alaed, proprietate, potrivit Daily Telegraph, a armatorului rus Femco, si care plecase din portul Kaliningrad, si-a oprit motoarele in largul Scotiei, dupa ce a fost anuntata ca i-a fost retrasa asigurarea de catre asiguratorul britanic Standard Club. “Am fost informati ca Alaed transporta munitie destinata Siriei”, a precizat asiguratorul, marti, intr-un comunicat. “Am informat proprietarul navei ca asigurarea lor inceteaza cu efect imediat din cauza naturii transportului”, a adaugat societatea britanica. Oficiali britanici citati de Daily Telegraph au avertizat Standard Club ca furnizarea unei asigurari pentru Alaed contravine sanctiunilor impuse de catre Uniunea Europeana, care interzic orice furnizare de arme catre Siria, unde represiunea rebeliunii s-a soldat cu peste 14.000 de morti in peste un an de zile, potrivit ONG-urilor. Statele Unite au notificat saptamana trecuta guvernul britanic ca nava ruseasca este asigurata de o societate britanica. Daily Telegraph aduce HotNews

Summitul G20: preşedintele CE Jose Manuel Barroso a învinovăţit SUA pentru criza Europei. Tensiunile dintre liderii celor mai mari economii ale lumii au răbufnit la summitul G20 găzduit de Mexic după ce preşedintele Comi­siei Europene Jose Manuel Barroso a învino­văţit SUA pentru problemele cu care se confruntă acum Europa. Întrebat de un reporter canadian de ce America de Nord ar trebui să plătească prin intermediul Fondului Monetar Internaţional pentru criza Europei, Barroso a renunţat la tonul său conciliant şi efectiv a învinovăţit politicile SUA pentru apariţia turbulenţelor din Europa, scrie The Wall Street Journal. “Apropo, această criză nu a apărut în Europa. Deoarece aţi menţionat America de Nord, trebuie să ştiţi că această criză îşi are rădăcinile acolo şi o mare parte din sectorul nostru financiar a fost contaminat de politicile neortodoxe din unele sectoare ale pieţei financiare”, le-a spus Barroso reporterilor. El a explicat, de asemenea, că Uniunea Europeană este cea mai mare economie a lumii şi unul dintre cei mai importanţi contribuabili ai FMI. SUA, Marea Britanie şi alte state europene fac presiuni asupra Germaniei şi a cancelarului Angela Merkel în încercarea de a determina cea mai mare economie europeană să accepte măsuri suplimentare pentru rezolvarea crizei. Liderii economiilor mari din afara Europei critică de asemenea ritmul pe care ei îl consi­deră lent cu care ţările europene reacţionează în faţa crizei. “Nu am venit aici să primim lecţii despre democraţie sau despre cum să ne gestionăm economiile. Uniunea Europeană are un model şi suntem mândri de acesta. Nu am venit aici să primim lecţii de la nimeni”, a afirmat Barroso. Integral in ZF.

Moartea lentă a Partidului Comunist Francez. În Franţa, unde au avut loc duminică alegeri legislative, premierul Jean-Marc Ayrault va propune joi o nouă configuraţie a Guvernului. Majoritatea miniştrilor din fostul Cabinet va fi fără îndoială menţinută, deşi unii socialişti ar dori şi introducerea unor comunişti în Executiv. În mod normal, François Hollande şi Partidul Socialist îşi permit să nu ceară ajutorul ecologiştilor, al comuniştilor şi al radicalilor de stânga, pentru a guverna. Seful statului şi premierul dispun de o majoritate absolută socialistă în Parlament. Totuşi, în culise se evocă posibilitatea acordării unui portofoliu lui Robert Hue, fost lider la Partidului Comunist Francez, vechi susţinător al lui François Hollande. Partidul Comunist Francez, reunit luni pentru a analiza rezultatele scrutinului de duminică, a ajuns însă la concluzia că prezenţa unora dintre membrii săi în Guvern n-ar avea nici un sens. Comuniştii mai sunt obligaţi să constate că francezii nu mai votează pentru ei ca pe vremuri. În 1978, Partidul Comunist Francez avea 86 de deputaţi în Parlament. Astăzi, ei sunt doar 9, topiţi în aşa-numitul Front de Stânga. În Parlamentul precedent, Frontul de Stânga, în numele căruia s-a agitat foarte mediaticul Jean-Luc Mélenchon, avea 19 deputaţi. Acum are doar zece. Unii observatori vorbesc deci pe bună dreptate de “moartea lentă a Partidului Comunist Francez”, care nu mai este în stare nici măcar să formeze cu aliaţii săi un grup parlamentar. S-ar părea că în total, Partidul Comunist Francez, pe vremuri unul dintre cele mai puternice din Europa Occidentală, al doilea partid al Franţei după al doilea Război Mondial, nu mai are astăzi decât în jur de 70 de mii de membri. Ceea ce nu-l împiedică să publice zilnic un cotidian, L’Humanité (cu ce bani? mister!). Semn al decadenţei, numele actualului secretar naţional al Partidului Comunist Francez este rar menţionat în presă. Pierre Laurent este de fapt un ilustru necunoscut. Integral la RFI.

Spania: azi proprietar, mâine chiriaş. Extinderea dificultăţilor legate de creşterea creditelor neperformante ale băncilor din Spania ar putea determina executivul de la Madrid să solicite asistenţă financiară în valoare de 300 de miliarde de euro. Urmând modelul altor ţări europene, Spania s-a retras oricum, de curând, sub aripa protectoare a UE. Printre altele, greutăţile spaniolilor s-ar datora politicii băncilor privind creditele – sunt de părere proprietarii ameninţati cu pierderea locuinţelor. Fiecare al patrulea spaniol este şomer, iar mulţi nu-şi mai pot achita ratele la bănci. Acesta ar fi unul dintre motivele care au declanşat criza din sectorul bancar. Eduardo Cochago, originar din Ecuador, flutură în mână documentele de la bancă şi decizia de evacuare. A luat credit pentru o locuinţă pe care acum nu mai are de unde s-o achite. A rămas cu datorii la bancă. Eduardo s-a stabilit în Spania acum 14 ani. Pe atunci, în construcţii existau destule locuri de muncă şi salariile erau frumuşele. A decis să-şi cumpere un apartament. Acum zece-cincisprezece ani, agenţii imobiliari îi vânau mai ales pe imigranţi. Neştiutori şi dornici de un trai mai bun, mulţi le-au căzut în plasă şi au contractat credite în condiţii dezavantajoase. “Ştiau că străinii au nevoie de locuinţe fiindcă trăiau în condiţii proaste, stăteau câte şapte în cameră. Ştiau că avem nevoie de ceva care să ne facă să ne simţim mai bine”, povesteşte bărbatul. Muncitorii străini erau abordaţi până şi în pauza de masă. Li se promitea că vor primi finanţare integrală şi că nu există riscuri. Agentul imobiliar rezolva toate hârtiile. Ei trebuiau numai să semneze. Creditul lui Eduardo este de la instituţia care a făcut multe valuri în presă: Bankia – apărută prin fuziunea mai multor bănci de economii, printre care şi Caja Madrid – un gigant al tranzacţiilor imobiliare. Integral la Deutsche Welle

Lituania aproba castrarea chimica pentru abuzuri sexuale. Parlamentul Lituaniei a aprobat in prima lectura un proiect de lege care prevede castrarea chimica pentru persoanele condamnate pentru abuzuri sexuale, in urma recentelor scandaluri de pedofilie. Deputatii au aprobat in unanimitate proiectul, care poate fi adoptat definitiv in timpul sesiunii de toamna a Parlamentului, care se va deschide in luna septembrie. “Numarul de infractiuni sexuale nu a scazut, iar societatea trebuie sa aiba un instrument de aparare. Societatea trebuie sa previna potentialele fapte ale acestor criminali”, a declarat initiatorul legii, deputatul Valentinas Mazuronis. Mazuronis sustine ca fostele tari comuniste Cehia, Polonia si Estonia au adoptat legi similare, care se aplica de asemenea si in SUA, Canada, Suedia sau Danemarca, anunta AFP. HotNews.

Advertisements