Ştiri Europene – 21 iunie 2012 / ” Oamenii de afaceri francezi se revoltă”

Posted on 21/06/2012 by

2


Grecia are guvern. După ce vreme de o lună şi jumătate blocajul politic a pus stăpânire pe Grecia, ducând la speculaţii privind ieşirea ţării din zona euro, apele par să se mai liniştească. „Grecia are un guvern şi acesta este mesajul pe care ministrul (interimar) de Finanţe, Georgios Zanias, îl va transmite Eurogrupului”, a anunţat, ieri după-amiază liderul PASOK (socialişti), Evanghelos Venizelos, după mai bine de două zile de negocieri tensionate în vederea formării unei coaliţii de guvernământ. „Trebuie să ne pregătim bine pentru summitul UE din 28 şi 29 iunie, pentru că vom purta marea luptă pentru revizuirea acordului de împrumut”, a spus şeful socialiştilor. La scurt timp după anunţul lui Venizelos, Antonis Samaras, care a condus negocierile pentru formarea unei coaliţii, l-a informat pe preşedintele Carolos Papoulias că are susţinerea PASOK şi a Stângii Democrate. „Vă cer oficial să formaţi guvernul şi vă doresc succes, dat fiind că problemele sunt numeroase şi dificile”, a afirmat preşedintele Carolos Papoulias. Imediat, Samaras a depus jurământul, devenind astfel premierul Greciei. Deşi portofoliile urmau să fie împărţite aseară, după închiderea ediţiei, potrivit unor surse citate de ekathimerini.com, era de aşteptat ca ministerul de Finanţe să fie preluat de actualul guvernator al Băncii naţionale a Greciei, Vassilis Rapanos. Integral in Adevarul.

Oamenii de afaceri francezi se revoltă împotriva planurilor preşedintelui Hollande. Antreprenorii din Franţa se revoltă împotriva planurilor noului guvern socialist condus de preşe­dintele François Hollande de a majora taxele şi de a le impune noi restricţii angajatorilor, avertizând că ţara riscă astfel să fie izolată şi să fie blocate investiţiile într-un moment în care economia se chinuie să supravieţuiască, scrie Financial Times. Nemulţumirea antreprenorilor fran­cezi a crescut după ce echipa preşedin­telui Francois Hollande a atacat decla­raţia premierului britanic David Came­ron, care a spus că va întinde covorul roşu pentru companiile care vor fugi de noul regim de impozitare din Franţa. Planurile de impunere a unei taxe suplimentare pe dividendele distribuite de companii se adaugă temerilor oamenilor de afaceri deja scandalizaţi de propunerile de majorare a cotei de impozitare la 75% pentru venituri de peste un milion de euro şi de înăsprirea legislaţiei care va limita posibilităţile companiilor de a concedia angajaţi şi de a închide uzine. “Nu trebuie să transformăm ţara noastră într-o enclavă rigidă, deconec­tată de la funcţionarea normală a eco­nomiei şi a pieţei”, a afirmat Laurence Parisot, preşedinta Medef, cea mai puternică organizaţie patronală din Franţa. Ea a avertizat că Europa şi Franţa se află deja într-o “imensă” dificultate, profiturile şi comenzile companiilor fiind în scădere, iar investiţiile îngheţate. În aceste condiţii, planul guvernului privind introducerea unei taxe pe dividende aliniată la nivelul impozitului pe venit nu va face decât să “usuce” economia. Parisot a menţionat că noul impozit pe dividende pentru companiile care îşi remunerează acţionarii va afecta întreprinderile mici şi mijlocii şi va reprezenta chiar un obstacol în calea intenţiei statului de a face companiile mai competitive. Integral in Ziarul Financiar.

Traficul cu medicamente contrafăcute, un fenomen în creştere şi greu de combătut. Traficul cu medicamente false, care va face obiectul unui colocviu organizat joi la Paris, a devenit un veritabil “flagel” în ţările sărace fără autorităţi sanitare vigilente, în absenţa unor instrumente eficiente de luptă împotriva acestui fenomen în dezvoltare, scrie Agerpres. Majoritatea produse în Asia şi vândute în principal în Africa, medicamentele false nu au principiu activ sau conţin doze prea mici de substanţe, fiind de regulă imitaţii ale unor mărci cunoscute, cu un ambalaj asemănător cu cel al produsului autentic. “Este vorba despre un flagel care nu face decât să se agraveze, o nouă activitate a crimei organizate care se află în urma traficului de droguri, care l-ar putea depăşi”, a explicat, potrivit AFP, profesorul Marc Gentilini, responsabil al programului de sănătate al Fundaţiei Chirac, care militează pe acest subiect. Vânzarea de medicamente false ar fi generat venituri de 75 de miliarde de dolari în 2010, o cifră în creştere cu 90% în decurs de cinci ani, potrivit ONG-ului american Center for Medicine in the Public Interest. Conform unei alte organizaţii americane, National Crime Prevention Council, peste 10 la sută din medicamentele vândute în lume ar fi contrafăcute, cu maxime de până la 70% în anumite ţări. Traficanţii au văzut în dezvoltarea vânzărilor de medicamente şi vaccinuri în ţările în curs de dezvoltare un mijloc facil – şi până în prezent fără riscuri prea mari – de a câştiga mulţi bani, a subliniat Fundaţia Chirac. Capital.

Bloomberg: Probleme pentru băncile italiene. După Spania, urmează Italia. Cel puţin asta spun gurile rele, care cred că sistemul bancar italian este la fel de şubred precum cel iberic, ceea ce va forţa mâna Romei să ceară la rândul ei susţinerea financiară a Europei. Agenţia de presă Bloomberg a ajuns la aceeaşi concluzie, după ce a studiat datele oficiale puse la dispoziţie de autorităţi. Bloomberg scrie că băncile italiene se confruntă cu o creştere alarmantă a creditelor neperformante din sectorul privat, de 15 procente. În total, acestea s-ar fi plasat în aprilie la 109 miliarde de euro, forţând mâna bancherilor să-şi sporească provizioanele. Problema este că sistemul bancar italian nu prea mai are de unde să scoată banii pentru recapitalizarea necesară, estimată optimist în decembrie anul trecut de Autoritatea Bancară Europeană la 15 miliarde de euro. “Calitatea activelor şi creditele neperformante ridicate reprezintă probleme tot mai mari pentru băncile italiene, în special deoarece rezervele de capital şi capacitatea internă de generare a capitalului nu oferă destulă siguranţă. Economia este deja într-o stare fragilă, iar creditul a îngheţat”, comentează într-un raport recent Francesca Tondi, analist la Morgan Stanley. Sursa cea mai mare a problemelor este situaţia precară a economiei italiene care, estimează Comisia Europeană, se va contracta în acest an cu 1,4%, după o evoluţie constant sub media zonei euro în ultimul deceniu. Recesiunea reduce capacitatea debitorilor de a-şi onora obligaţiile financiare, forţând băncile să crească provizioanele şi afectând profitabilitatea sistemului. Analiştii Morgan Stanley estimează că băncile italiene ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 42 de miliarde de euro, pentru a balansa impactul creşterii creditelor neperformante. Acesta a fost motivul pentru care şi Moody’s a retrogradat în luna mai ratingurile a 26 de bănci italiene, din cauza profitabilităţii în scădere şi perspectivelor economice neplăcute. Integral la RFI.

Revista Presei de la Deutsche Welle – Democraţia şi neruşinarea politicienilor plagiatori. Modul în care premierul Victor Ponta şi societatea vor trata chestiunea plagiatului de care e acuzat liderul social-democrat constituie un “test de turnesol” pentru statul de drept şi democraţia românească…Ziarele germane continuă să se ocupe de cazul Ponta şi de acuzele de furt intelectual legate de teza de doctorat a liderului social-democrat. În rest, editorialiştii se bucură că, la Karlsruhe, Curtea Constituţională a Republicii Federale a întărit prerogativele parlamentare, obligând guvernul Merkel să se consulte cu deputaţii înainte de a lua măsuri de salvare a monedei euro. Multă cerneală curge şi pe tema summitului G-20, ca şi a celui ecologic debutând la Rio. În ce priveşte învinuirile de plagiat confruntând-l pe premierul României, le abordează atât ziarul de stânga Süddeutsche Zeitung, cât şi, din nou, Frankfurter Allgmeine Zeitung, care alături de revista „Nature”, în spaţiul anglo-saxon, a fost prima publicaţie care s-a ocupat de acest subiect. Süddeutsche Zeitung îşi informează cititorii în legătură cu „dubioasa lucrare de doctorat” a lui Ponta, aminteşte că nu e primul scandal de acest fel şi relevă că premierul respinge acuzaţiile, pe care le consideră “motivate politic”. Informaţii similare publică miercuri şi Frankfurter Allgmeine Zeitung, care, sub semnătura lui Karl-Peter Schwarz revine însă în pagina sa de opinii cu un comentariu intitulat „Neruşinare”. În ziar citim: „Întâi dezminţi, apoi te scuzi, iar în final îţi dai, jignit, demisia. Aşa au făcut până acum toţi politicienii prinşi că au plagiat. Premierul român Victor Ponta încă mai dezminte că şi-a copiat cu neruşinare dizertaţia. Nici prin cap nu-i trece să se scuze”. Potrivit ziaristului, nu e deloc sigur că această afacere în care e implicat Ponta se va încheia la fel precum cariera ministrului german al apărării (Guttenberg) ori a preşedintelui Ungariei (Schmitt), în speţă cu demisia. Fiindcă „societatea românească e măcinată de corupţie”. Iar „sinecuri, nepotism şi servicii de amiciţie politică există şi la universităţi. De unde şi puternica rezistenţă a mediului academic când se cere integritate şi transparenţă”. Pe scurt, ziaristul german crede că Ponta ar putea să găsească universitari care să-l spele de orice vină. Şi mai crede că premierul „le va onora serviciile”. Dar autorul, care solicită Uniunii Europene să privească nu doar spre Budapesta ci şi spre Bucureşti, pune degetul pe rană afirmând că această afacere este „un testde turnesol” pentru România, pentru „democraţia şi statul de drept românesc”. Chestiunea reprezentării democratice revine şi în alte editoriale care nu vizează România sau dosarul Ponta şi acuza de plagiat. Caracterul repetat al intervenţiilor justiţiei întru întărirea drepturilor parlamentarilor germani constituie de pildă tema unui editorial al ziarului Die Welt. Cotidianul conservator care apare la Berlin scoate în evidenţă esenţa sentinţei judecătorilor supremi din Karlsruhe, potrivit cărora nu guvernul ci forul legislativ deţine supremaţia în domeniul fiscal. Deutsche Welle

Advertisements