Ştiri Europene – 23 iunie 2012 / ”planuri fară de sfârşit”

Posted on 23/06/2012 by

3


Țara care își vinde autostrăzile pentru că nu mai are bani. Criza acestei țări atinge noi și noi culmi. Nu numai că a ajuns să-și vândă terenurile și hotelurile, dar a început să scoată la vânzare proiecte de infrastructură strategice. Este vorba, așa cum probabil ați ghicit, de Grecia, care a publicat pe site-ul agenției de privatizări, un anunț de scoatere la vânzare a unei autostrăzi. Și nu e vorba de o autostradă, ci de autostrada Egnatia Odos, cunoscută sub denumirea de A2, care este și cea mai lungă autostradă din Grecia, având o lungime de aproape 700 de km. Pe site-ul Fondului de Dezvoltare a Activelor Republicii Elene, organismul care se ocupă de privatizarea activelor statului, autostrada Egnatia Odos este într-o listă de proiecte “de infrastruvtură pe care statul grec intenționează să le privatizeze prin concesionare și/sau vânzare”. Tot pe această listă se află 12 porturi, compania de autostrăzi, aeroporturi regionale și Aeroportul Internațional din Atena. Republica Elenă i-a contractat pe cei de la Barclays Capital, Rothschild și Ernst &Young pentru consultanță financiară în procesul de asistență a priavtizării pentru autostrada Egnatia Odos. Conform site-ului oficial amintit această autostradă înseamnă 33% din Produsul Național Brut, 54% din terenul național agricol și servește 33% din populația Greciei. Autostrada face legătura dintre Turcia și Albania, pe la Salonic. Capital.

Premierul Italiei: Mai avem o săptămână să salvăm euro. Premierul italian Mario Monti avertizează într-un interviu acordat ziarului britanic The Guardian că un eventual eşec la negocierile de la întâlnirea liderilor UE de săptămâna viitoare ar provoca o spirală a morţii care va ameninţa viitorul politic şi economic al Europei. Liderul italian se va întâlini cu omologii lui din Germania, Franţa şi Spania săptămâna viitoare, pentru o posibilă soluţie la criza euro. “Va exista o intensificare a atacurilor speculative asupra economiilor individuale şi o hărţuire a statelor mai slabe”, a spus Monti pentru ziarul britanic. “Atacurile se vor axa atât pe statele indisciplinate fiscal dar şi asupra celor care respectă în prezent reglementările europene dar cară cu ele păcatele trecutului”, afirmă Monti. Premierul italian a aavertizat că discuţiile de săptămâna viitoare trebuie purtate spre o integrare mai puternică la nivelul blocului comunitar, iar un eventual eşec al acestor dezbateri ar duce la sporirea sentimentelor antieuropene care ar duce în final la dizolvarea euro. The Guardian, aduce ZF.

Merkel, Hollande, Monti si Rajoy au convenit asupra asupra unui plan de crestere economica de pana la 130 miliarde de euro.  Cancelarul german Angela Merkel a respins vineri, la intalnirea de la Roma cu presedintele francez si prim-ministrii Spaniei si Italiei, incercarile acestora de a obtine o flexibilitate mai mare in acordarea fondurilor de salvare catre statele membre ale Zonei Euro, relateaza Bloomberg. Cu toate acestea, cancelarul german a convenit cu cei trei lideri europeni asupra unui proiect de sustinere a cresterii economice in valoare de maxim 130 de miliarde de euro, circa 1% din PIB-ul Zonei Euro. La intalnirea in patru de la Roma, reprezentantii celor mai mari patru economii din UE (cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Francois Hollande, premierul spaniol Mariano Rajoy si premierul italian Mario Monti) au afirmat ca vor incerca sa ii convinga pe partenerii lor europeni sa accepte planul de crestere. Angela Merkel a respins in repetate randuri masuri care ar pune presiuni suplimentare asupra datoriei comune. Cu toate acestea, liderii europeni cauta solutii de incurajare a cresterii economice considerate o modalitatea de iesire din criza datoriilor suverane, ajunsa deja in al treilea an. Liderii UE incearca sa creioneze un plan de salvare a uniunii monetare in timp pentru Summitul de la Bruxelles din 28-29 iunie, al patrulea din acest an organizat in contextul acutizarii problemelor bancare din Spania si a dminuarii increderii investitorilor din uniune. “Vrem sa clarificam faptul ca vom face totul pentru a lupta pentru euro”, le-a spus Merkel reporterilor din Roma. “Vrem sa abordam mai puternic chestiunile cresterii economice si a locurilor de munca, dupa ce am urmarit deja intensiv problema consolidarii”, a adaugat cancelarul german. Bloomberg, aduce Hotnews.

Avionul militar turc dat dispărut a fost doborât de Siria. Avionul militar turc dat dispărut vineri în largul coastelor siriene a fost doborât de Siria, au confirmat într-un comunicat serviciile premierului turc Recep Tayyip Erdogan după o reuniune de criză la Ankara. “După evaluarea datelor colectate de instituţiile implicate şi a informaţiilor obţinute în cadrul operaţiunilor de căutare şi salvare, am înţeles că avionul nostru a fost doborât de Siria”, spune comunicatul, citat de AFP. “Operaţiunile de căutare şi salvare continuă pentru cei doi piloţi”, adaugă documentul. “Turcia îşi va face cunoscută poziţia definitivă şi va lua cu hotărîre măsurile care se impun când se va face lumină în acest incident”, a continuat acesta. Aparatul a dispărut de pe radarele turceşti la 11:58 deasupra mării la sud-vest de provincia turcă Hatay (sud) situată la frontiera cu Siria, conform Statului major al armatei turce, notează Mediafax. Este vorba de un avion de atac la sol F-4 [n.Politeia, Phantom – avion foarte vechi din mijlocul anilor 60], au indicat surse oficiale turce citate de agenţia de presă Anatolia. Erdogan a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că incidentul s-a produs la opt mile marine (15 kilometri) în largul oraşului sirian Lattaquie (nord-vest). Comunicatul, difuzat după o reuniune desfăşurată între premier, şeful de Stat major al armatei, generalul comandant al aviaţiei şi mai mulţi miniştri, nu oferă detalii cu privire la misiunea pe care o efectua avionul F-4 în apropierea teritoriului sirian. Adevarul.

Ed Milliband regretă deschiderea pieţei muncii. Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, Ed Milliband, recunoaşte că a fost o greşeală deschiderea din primul moment a pieţei muncii pentru cetăţenii statelor din cele opt ţări foste comuniste, care au aderat la UE în 2004, deoarece a afectat lucrătorii britanici cu calificare redusă, cu referire la sindromul “instalatorului polonez”. Prilej de a vorbi şi de situaţia cetăţenilor români, din ce în ce mai numeroşi în UK, care trag ponoasele acestei politici-pentru ei, piaţa muncii nu a fost deschisă la 1 ianuarie 2007 şi nu va fi deschisă, foarte probabil, decât la termenul maxim permis, 1 ianuarie 2014. RFI.

Revista Presei Deutsche Welle –  “Finalul unei cariere corupte”. Sub acest titlu ediţia de vineri a ziarului austriac Die Presse analizează condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare şi tentativa lui de a se sinucide…. Cotidianul conservator redă pe scurt evenimentele care au dus la împuşcarea în gât a fostului premier. Ziarul vienez reia declaraţia fără acoperire a lui Ion Iliescu, mentorul şi predecesorul lui Năstase, care a calificat tentativa de arestare drept „inumană” şi o reproduce şi pe a lui Victor Ponta, elevul şi succesor bănuit de plagiat al politicianului corupt. Caracterizând anii 2000 -2004, perioada în care Năstase a fost premier, ziarul evocă nu doar „stabilitatea politică şi creşterea economică, marcând acest răstimp, ci şi îngrădirea libertăţii presei româneşti, vânătorile de lux şi lipsa de jenă a propriei căpătuieli. Năstase a devenit primul premier al unui stat postcomunist care ajunge să fie condamnat definitiv pentru corupţie”, mai notează cotidianul austriac. Abordând acuzele de ingerinţă politică vehiculate de Năstase şi partizanii lui la adresa preşedintelui, ziarul admite că Băsescu nu e uşă de biserică, dar afirmă că „Năstase e departe de a fi un mieluşel nevinovat”. Ziarul crede că încercarea lui de a-şi lua viaţa ar putea exprima frica fostului premier de alte condamnări…Dosarul sinuciderii eşuate a lui Adrian Năstase e prezentat, dimpreună cu aceleaşi presupuneri privind motivele suprinzătorului suicid şi de ediţiile scrise ale ziarelor conservatoare germane Die Welt şi Frankfurter Allgemeine Zeitung. Şi cotidianul berlinez se opreşte între altele asupra premierei datorate justiţiei româneşti, „prima dintr-o ţară „postcomunistă în stare să trimită „după gratii, pentru fapte de corupţie, un fost premier”. Excelentul cunoscător al realităţilor româneşti, care este Karl-Peter Schwarz, şi-a continuat în Frankfurter Allgmeine Zeitung seria de relatări, analize şi comentarii consacrate României, printr-un articol despre Năstase. Articolul abordează pe larg faptele de corupţie şi diversele dosare pentru care a fost judecat şi condamnat fostul lider de stânga. Autorul scoate în evidenţă şi ceea ce nu puţini au cotat drept încercarea de ultim moment a proaspăt instalatului executiv condus de Victor Ponta de a-l scoate basma curată pe Năstase. E vorba de „înlocuirea, de către Ponta, cu un individ obedient, a fostului şef al al păgubitului (Inspectorat de Stat pentru Construcţii)”, noul şef acceptând să-şi retragă plângerea împotriva lui Năstase înainte ca presiunea publică să ia proporţii şi să-i forţeze mâna actualului premier. În ziarul din Frankfurt se mai reliefează şi influenţa crescândă exercitată de Adrian Năstase, în virtutea succeselor sale din justiţie, asupra partidului social-democrat, după iniţiala distanţare a PSD de fostul său lider corupt. „În reprezentarea PSD, inculpatul (Năstase) a devenit încetul cu încetul un martir”, mai notează ziaristul german, care aminteşte şi de monitorizarea justiţiei româneşti şi bulgăreşti de către UE, respectiv de rapoartele deplângând cu regularitate tergiversarea pronunţării sentinţelor de condamnare a marilor corupţi. Deutsche Welle

Advertisements