Ştiri Europene – 28 iunie 2012 / “Spania şi Italia in vârtejul pieţelor ”

Posted on 28/06/2012 by

1


Summit de foc pentru Uniunea Europeană: vor fi scoase Spania şi Italia din vârtejul pieţelor? Astăzi începe cel de-al 19-lea summit de criză al Europei, în care Germania, campioana economică a regiunii, va fi încolţită de celelalte mari economii europene în încercarea de a o determina să permită colectivizarea datoriilor în zona euro şi folosirea fondurilor de bailout ale uniunii monetare pentru a stabiliza pieţele financiare. Spania, care a cerut oficial în aceas­tă săptămână ajutor de până la 100 mld. euro pentru băncile ei, a aver­ti­zat prin premierul Mariano Rajoy că nu se va putea împru­mu­ta prea mult timp de pe pieţele de finanţare din cauza costurilor ridicate, scrie Thomson Reu­ters. Banca Spaniei a aten­ţio­nat la rân­dul ei că ritmul de scădere al eco­nomiei a ac­ce­lerat, ceea ce complică efor­turile gu­ver­nului de a res­pecta ţin­tele bugetare sta­bilite cu UE. Spania este a pa­tra econo­mie ca mă­rime din zona euro, iar un eventual bailout ge­ne­ral al acestui stat va slăbi enorm me­ca­nis­me­le de sal­vare ale zonei euro. Madridul vrea să ma­joreze ta­xa pe va­loa­rea adăugată (TVA) şi ta­xe­le pe energie şi pro­prietate, pen­tru a reduce de­fi­citul bugetar, care este deja aproape de ni­velul ţintit pentru întregul an, scrie CNBC.com. În perioada ianuarie-mai deficitul buge­tar spaniol a ajuns la 3,41% din PIB, iar ţinta pen­tru sfârşitul anului este de 3,5% din PIB. Deficitul reflectă transferuri de aproximativ nouă miliarde de euro pe care autorităţile cen­tra­le le-au oferit regiunilor cu probleme şi care au majorat deficitul total la 36,4 mi­liar­de de euro la sfârşitul lunii mai. TVA este de 18% în Spania, unul dintre cele mai scăzute ni­veluri din UE, însă pentru multe produse taxa este redusă la 8% şi chiar la 4%. “Cel mai urgent subiect este cel al finan­ţării. Nu ne putem finanţa pentru mult timp la preţurile pe care le plătim acum”, a spus Rajoy. Randamentele obligaţiu­ni­lor spanio­le scadente la zece ani oscilează în jurul pra­gu­lui de 7%, la care Grecia, Irlanda şi Portu­galia au cerut bailout-uri internaţionale. Integral in ZF.

Olli Rehn: Lucrăm la măsuri de stabilizare a pieţelor pe termen scurt. Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare şi moneda euro, Olli Rehn, a dat miercuri asigurări că Uniunea Europeană lucrează la o serie de măsuri care să permită stabilizarea pieţelor pe termen scurt şi a subliniat legătura dintre recapitalizarea directă şi un supervizor bancar unic, transmite EFE. ‘Lucrăm împreună cu statele din zona euro pentru a permite stabilizarea pe termen scurt a pieţelor’, în special în statele membre ale zonei euro aflate sub o presiune mai mare a pieţelor, a declarat Olli Rehn unor ziarişti. Vicepreşedintele Comisiei Europene a refuzat totuşi să ofere mai multe detalii despre ‘substanţa acestor măsuri de stabilizare pe termen scurt’. ‘Vom lua deciziile pe baza tratatului existent, a instrumentelor existente’, a subliniat Olli Rehn, dar recapitalizarea directă face parte din proiectul unei uniuni financiare, în opinia Comisiei Europene, adaugă EFE. ‘Este esenţial să întărim reglementarea bancară în întreaga Europă pentru a avea mai multe posibilităţi de a avansa spre recapitalizarea directă’, însă totodată ‘este esenţial să luăm măsuri pentru a rupe legătura dintre datoriile suverane şi bănci, pentru că aceasta creează o spirală negativă în economia europeană’, a concluzionat Olli Rehn.Agerpres

Marile sindicate europene sunt pesimiste înaintea summitului UE. Marile sindicate europene şi-au exprimat miercuri pesimismul înaintea summitului UE de la sfârşitul acestei săptămâni şi au cerut liderilor europeni o schimbare radicală de strategie pentru a ieşi din cercul vicios al austerităţii şi recesiunii, relatează AFP. “Din păcate, nu suntem prea încrezători. Va fi încă un summit la care vor fi luate jumăţi de măsuri care ne vor permite să rezistăm câteva săptămâni, zile, înainte de a ne găsi într-o criză imposibil de gestionat”, a declarat Bernadette Segol, secretar general al Confederaţiei europene a sindicatelor (CES), care reuneşte 84 de organizaţii din Europa. Segol a arătat că acest summit este prezentat ca o ultimă şansă, ceea ce CES a avertizat deja de 20 de ori. “Ceea ce aşteptăm de la acest summit, ceea ce trebuie să facă liderii europeni este să ajungă la un echilibru între reducerea deficitelor şi o veritabilă relansare economică”, a spus Segol. CES a inclus propunerile confederaţiei pentru salvarea UE într-un “contract social pentru Europa” prezentat marţi şi miercuri preşedinţilor UE şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso. Segol a cerut “măsuri urgente” pentru a da Băncii Centrale Europene (BCE) dreptul de a împrumuta direct statele şi pentru emisiunile de euroobligaţiuni, la care se opune Germania. Zoe Lanara, secretar general al Confederaţiei elene a muncii, a subliniat că Europa trebuie să înveţe din lecţia de austeritate impusă ţării sale, care a avut un cost social şi uman enorm, fără să îmbunătăţească situaţia economică. Adevarul.

Război.Turcia trimite tancuri la graniţa cu Siria. Turcia a trimis un număr mare de tancuri şi alte vehicule blindate la graniţa cu Siria pe fondul tensiunilor în creştere cu regimul de la Damasc după ce antiaeriana siriană a doborât un avion de vânătoare turc, relatează ziarul local Hurriyet, preluat de mass-media israeliene. Nu mai puţin de 15 tancuri au fost trimise în plus faţă de armele cu rază lungă de acţiune şi alte echipamente militare. “Încă un convoi sub pază suplimentară, de teama unor atacuri din partea rebelilor kurzi, se deplasează în prezent spre frontiera” cu Siria, scria marţi Hurriyet. Ankara a început să-şi comaseze armata la graniţa cu Siria la câteva ore după ce premierul Recep Tayyip Erdogan a promis că ţara sa va lua măsuri de retorsiune împotriva Damascului pentru avionul doborât. Erdogan a declarat că Turcia îşi schimbă regulile în relaţia cu Siria şi l-a denunţat pe fostul aliat ca pe un “pericol clar şi imediat”. De cealaltă parte, preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a adresat către noul său guvern, afirmând că Siria se află “într-o stare de război reală”. “Trăim într-o stare de război reală din toate părţile, iar atunci când suntem în situaţie de război, întreaga politică a tuturor partidelor, în toate sectoarele, trebuie să fie direcţionată spre victoria în acest război”, a spus al-Assad, într-o declaraţie adresată guvernului său, potrivit agenţiei israeliene Kursor.info. Aduce Capital.

La Berlin, autorităţile au ascultat anul trecut 1,5 milioane de convorbiri telefonice. Numărul convorbirilor telefonice supravegheate de autorităţile germane a crescut semnificativ, în Berlin, anul trecut. Membrii Asociaţiei avocaţilor de drept penal se declară îngrijoraţi de aceste statistici. Poliţia germană a interceptat anul trecut 1,5 milioane de convorbiri telefonice, în Berlin, conform informaţiilor oferite de Senatul capitalei. Cei vizaţi au fost în mare parte dealeri de droguri. Procurorii berlinezi au dispus supravegherea convorbirilor în 151 de urmăriri penale. În mai mult de jumătate din dosare, respectiv 89, a fost vorba despre afaceri cu droguri. 24 de cazuri au fost de furt sau ameninţare, iar 6 de falsificare de bani. Convorbirile pe telefoane mobile ale prezumtivilor făptaşi au fost cele mai ascultate de autorităţi. Şeful Oficiului Federal de Criminalistică (BKA) Jörg Ziercke a declarat că urmărirea convorbirilor telefonice devine din ce în ce mai complicată, în condiţiile în care multe dintre acestea se efectuează prin intermediul internetului. Or, soluţionarea cazurilor este în măsură de 70% dependentă de informaţiile obţinute din supravegherea telefoanelor. Statisticile publicate la Berlin reprezintă ascultarea telefoanelor în cadrul soluţionării unor dosare de urmărire penală. Dar stocarea preventivă şi utilizarea convorbirilor telefonice şi a e-mail-urilor, salvate iniţial pe o perioadă de şase luni, a fost declarată neconstituţională, în Germania, în martie 2010. Doi ani mai târziu, decizia a atras acţionarea în justiţie a Republicii Federale, de către Comisia Europeană. Integral in Deutsche Welle

Advertisements