Aventurile lui Ponta mondialu’ la Bruxelles – prima zi

Posted on 11/07/2012 by

27


Inainte de plecare 11:30 – Ponta: Plec la Bruxelles să opresc dezinformarea grosolană şi îngrozitoare cu suspendarea lui Băsescu. Premierul Ponta a spus miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că va pleca la Bruxelles pentru a opri „dezinformările grosolane şi îngrozitoare” pe tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, arătând că la UE mai sunt persoane care cred că şeful statului a fost suspendat de Guvern. Premierul Victor Ponta va pleca, miercuri, la Bruxelles, unde are deja programate întâlniri atât cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cât şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Discuţia cu preşedintele Parlamentului European este prevăzută să aibă loc miercuri seara, iar întâlnirea cu preşedintele Consiliului European a fost deja programată pentru joi. Adevarul.

Bruxelles,  ora 15:40 – Martin Schulz: UE este “prea tăcută” cu privire la situaţia din România. Statele membre ale Uniunii Europene sunt “un pic prea tăcute”, cu privire la situaţia din România, după votul foarte controversat de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu de către coaliţia de guvernământ, a declarat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. “Voi discuta cu preşedintele Franţei, François Hollande, în contextul în care Consiliul UE este prea tăcut, din punctul meu de vedere”, a declarat Martin Schulz, într-un interviu acordat ziarului Le Monde, înainte de vizita oficială de mâine din Franţa. Consiliul este instituţia UE care aduce împreună statele membre, miniştri, diplomaţi sau de şefi de stat şi de guvern.

Comisia (Europeană) trebuie să-şi facă treaba. Să evalueze, să propună, să verifice dacă normele de drept european au fost încălcate. Un prim-ministru, cu o largă majoritate, poate modifica Constituţia ţării sale, dar nu poate încălca regulile şi valorile noastre “, a declarat în acest interviu, citat de agenţia AFP, preşedintele Parlamentului European, un german social-democrat.

“Schimbările rapide care au avut loc în fruntea mai multor instituţii româneşti sunt cel puţin surprinzătoare. Totul ca o încercare, aparent structurată şi planificată, de demitere a preşedintelui Băsescu. Acţiunile sunt îndoielnice în plan politic, dar legale”, a adăugat el. EVZ.

Bruxelles, ora 16:08 –  MESAJ DUR al comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, pentru Guvernul Ponta: “Acţiunile din ultimele zile ameninţă şansele României la Schengen”. Acţiunile Guvernului de la Bucureşti din ultimele zile ameninţă şansele României de a adera la spaţiul Schengen şi ar putea amâna integrarea deplină în UE, susţine comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding, citată de Financial Times în ediţia electronică. Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding a declarat marţi pentru Financial Times că fără o revenire rapidă asupra măsurilor luate de premier în ultimele zile – inclusiv revocarea unei ordonanţe de urgenţă care reduce atribuţiile Curţii Constituţionale şi reinstaurarea în funcţie a avocatului poporului – şansele României de a adera la Shengen ar putea fi prejudiciate. România şi Bulgaria se află încă sub monitorizarea UE, care vrea să se asigure că în acest fel sistemele judiciare din cele două ţări se vor apropia de normele europene şi că eforturile de combatere a crimei organizate şi a corupţiei vor fi intensificate. Reding a declarat că monitorizarea ar putea fi extinsă dacă România nu va reveni asupra acţiunilor sale. “Dacă nu vor fi asigurări foarte credibile şi acţiuni concrete din partea Guvernului român în privinţa restabilirii statului de drept în România, ţara ar putea pierde ani întregi în procesul de integrare deplină în UE”, a declarat ea. Criza politică din această ţară care a aderat la Uniunea Europeană abia în 2007 ar putea complica, de asemenea, şansele altor ţări balcanice de a adera la blocul comunitar, dacă membrii acestuia vor cere mai multe dovezi de la ţările candidate privind respectarea standardelor democratice. Gandul.

Bruxelles, ora 18:30 – Viviane Reding despre MCV: Vom decide miercurea viitoare, dupa ce ascultam guvernul, apoi Colegiul Comisarilor va trage concluziile/ Despre intalnirea cu ministrul Corlatean: Ii voi explica in primul rand ca justitia e oarba si nu priveste culoarea politica. Miercurea viitoare, in sedinta ordinara a Colegiului Comisarilor, si cand se va adopta raportul asupra justitiei, asa cum era stabilit de ceva vreme si cum fusese, de altfel, facut public de catre Comisia Europeana, se va decide soarta mecanismului de cooperare si verificare (MCV) asupra justitiei, a reamintit comisarul european Viviane Reding, intr-o declaratie inaitnea intalnirii cu ministrul justitiei Titus Corlatean. Comisarul a spus ca va vorbi cu acesta despre “evolutia rapida a situatiei din Romania”, dar mai inainte “ii va explica” faptul ca justitia e oarba si nu vede culoarea politica. Intalnirea celor doi s-a terminat, dar nu au avut loc declaratii de presa.

Comisia Europeana se va reuni, asa cum o face in fiecare miercuri, si saptamana viitoare, in 18 iulie, cand va prezenta – asa cum a fost anuntat de altfel oficial de acum o saptamana – raportul asupra mecanismului de cooperare si verificare pe justitie (MCV). Este o evaluare la cinci ani de la impunerea acestei forme de colaborare cu autoritatile romane si se va lua decizia privind viitorul acestui mecanism. HotNews.

Cum raspunde Ponta? – Ce importanta are? Minte de ingheata apele!

Bucuresti, ora 18:00 – Desertul! Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein: “Este inacceptabil un referendum în afara Constituției. Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că este inacceptabilă desfăşurarea referendumului din 29 iulie după o legislaţie care nu este în concordanţă cu Constituţia. Acest lucru ar putea provoca “o criză constituțională foarte periculoasă”, avertizează Gitenstein. “Atât prim-ministrul, cât şi preşedintele interimar mi-au repetat angajamentul lor public de a respecta toate deciziile Curţii Constituţionale. Prim-ministrul Victor Ponta a confirmat acest angajament solicitând Parlamentului să acţioneze. Sunt încrezător că preşedintele interimar Crin Antonescu va face acelaşi lucru semnând o lege a referendumului în concordanţă cu hotărârea Curţii Constituţionale imediat ce aceasta ajunge pe biroul său.

Dacă devine evident că Parlamentul nu doreşte sau nu se poate reuni şi acţiona imediat, atunci Guvernul ar trebui să ia măsurile care sunt de competenţa sa pentru a se asigura că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt în deplină concordanţă cu recenta decizie a Curţii Constituţionale privind referendumul.” EVZ.

Prima zi inca nu s-a terminat!

P.S Ilustratia de la Baricada.