Note geopolitice – august 2012 (1) / China şi SUA în Pacific

Posted on 12/08/2012 by

4


Statele Unite

Dupa o scurta si foarte concisa prezentare a noii strategii de aparare nationala a Statelor Unite, descrisa intr-un documentSustaining US Global Leadership: Priorities for 21st Century Defense“,  document formulat intr-o limba de lemn care ar fi facut cinste tovarasilor, se poate ajunge la trei concluzii principale – prima concluzie ar fi ca asistam la inceputul unui nou “razboi rece” si implicit la  folosirea unor “proxi” pentru rezolvarile “urgente”; a doua concluzie ar fi ca  administratia Obama incearca inaintea alegerilor sa minimalizeze impactul posibil al insuccesului generat de “Strategia resetarii” (Reset Strategy), care nu numai ca nu a rezolvat nimic, ci a creat o sumedenie de noi probleme; in sfarsit, a treia concluzie ar putea consta intr-un transfer al prioritatilor americane dintr-o zona geografica Euro-Atlantica spre o alta zona care incepe din Orientul Mijlociu si se intinde pana in Pacific.

Interesele americane de la Franklin D. Roosevelt si pana la Obama, se reazema pe gandire politico-militara formata din patru componente necesare implementarii ei.  Aceste componente folosesc la stratificarea problemelor si folosirea metodologiilor diferite pentru fiecare nivel de probleme/interese. Prima componenta sau principiu strategic l-as numi “IGNORAREA” (Ignore) – daca cineva nu-ti poate fi de folos ignora-l. Exact ceea ce au facut americanii europenilor in relatiile cu China. Al doilea principiu se numeste “OCOLIREA” (Work Around) – daca parerile partenerului nu-ti convin ocoleste-l. Americanii au facut-o in interventia din Irak, i-au ignorat pe francezi si germani si si-au facut treaba cu cine a dorit sa participe. Al treilea principiu ar fi “ANGRENAREA”  (Engage) – cand gasesti un minim consens angreneaza-l, exact ce au facut americanii in cazul sanctiunilor cu Iranul. Un ultim principiu al strategiilor americane este fara dubiu anticul “DEZBINĂ ŞI DOMINĂ” (divide et impera sau in originalul anglo-saxon, divide-and-rule), implementat excelent de americani in relatiile cu Rusia, cand occidentalii si rasaritenii au avut opinii absolut diferite.

Dupa o perioada de conflicte directe, Statele Unite incearca o intoarcere treptata spre o gestionare indirecta  a conflictelor anticipate,  posibile,  sau chiar probabile conform viziunii strategilor lor politici si militari. Conform unor date neformale, este preconizata din 2015 o scadere de pana la 15% din bugetul de aparare al Statelor Unite in perioada 2015-2020. Lipsa de eficienta in cheltuielile bugetare a fost extrem de criticata de fostul Ministru al Apararii, Robert M. Gates (vezi aici) si noile tendinte de taieri bugetare sunt deja vizibile. Vezi (T-1 si T-2). Suficient sa privim costurile enorme pe care le-au avut Statele Unite in ceea ce numim astazi “Razboiul impotriva terorismului” (War on Terror) pentru a vedea cat de mult s-a investit si cat de putine au fost rezultatele (veziRazboiul împotriva terorismului – structuri, doctrine şi costuri”) .

Statele Unite incearca din 2009 o retragere treptata din Europa. In articolulO Europă multipolară – mize şi provocări” incercam sa disting problematica acestei despartiri fara sa ating modul in care se va face. Astazi, dupa “conflictul libian”, este mai mult decat clar – SUA nu va mai interveni direct in conflictele pe care le considera apartinand Europei, chiar si sub drapel NATO. Interventia lor fiind numai logistica si poate de sustinere aeriana si navala.   In viitori ani vom vedea o micsorare dramatica a bazelor militare americane din Germania, Olanda  si Italia si mutarea unor elemente in Marea Britanie si Estul Europei pentru a intari linia defensiva in fata Rusiei pe care am numit-o la sugestia Stratfor – intermarum.

Cele doua zone ramase sub atentia integrala a Statelor Unite sunt in primul rand Orientul Mijlociu, cu zone de conflict deschise intre Iran-Siria si aliatii Hizbullah-Hamas imptriva Israelului si zona sudica Arabia Saudita si statele din Golf tot in conflict cu Iranul.  A doua zona mai putin “calda”, dar nu mai putin primejdioasa, este Marea Chinei si Pacificul de Vest. Aici jocul poate fi facut indirect, prin parti “proxi”,  de genul Coreelor si Vietnamului. Vietnam, care a intrat direct in conflict cu China din cauza divergentelor in cazul granitelor navale in zone probabil bogate in zacaminte de gaz si petrol.

Bibliografie:

Politeía Geopolitical Analyses – Americanii işi trimit flota acolo unde sunt şi banii
Politeía Geopolitical Analyses – Întoarcerea la Razboiul Rece – Prima parte
Politeía Geopolitical Analyses – Întoarcerea la Razboiul Rece – Partea a doua

China

Fortele armate. China are o armata de 2,3 milioane de trupe active, numita  Armata Populara de Eliberare (PLA), care este  cea mai mare forta militară din lume, comandata de către Comisia Militara Centrala (CMC), o institutie politica sub comanda Partidului Comunist Chinez.  PLA este constituita din Fortele Terestre (PLAGF), Marina (PLAN), Aviatia (PLAAF) şi Forţa Strategică Nucleară. Bugetul anuntat oficial al Armatei Chineze (PLA) pentru 2009 a fost de 70 miliarde dolari. Cu toate acestea, guvernul Statelor Unite susţine că cifrele inaintate de China nu sunt nici pe departe la nivelul real al cheltuielilor militare, care sunt cu cel putin o treime mai mari decat cel oficial. Expertii americani  au estimat că bugetul real militar chinez pentru 2008 a fost între 105 miliarde USD  si 150 miliarde USD . Potrivit SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute), cheltuielile militare ale Chinei în 2010 au fost de 114,3 miliarde dolari (808 miliarde de yuani), fiind de fapt al  doilea din lume, dupa cel al Statelor Unite.

Ca un stat nuclear recunoscut, China este considerată atât o mare putere militară regională şi o superputere mondiala in curs de dezvoltare. În august 2011, Corpul Strategic-Nuclear al Chinei detinea cel  puţin 195 de rachete nucleare, inclusiv 75 ICBM (Intercontinental ballistic missile). Cu toate acestea, China este singurul membru al Consiliului de Securitate al ONU care are capacitati relativ limitate in  puterea de proiecţie militara (trimiterea de trupe expeditionare la nivel mondial). Pentru a compensa acest lucru, China sustine un efort dramatic pentru a dezvolta asemenea capabilitati, inclusiv dezvoltarea unor unitati amfibii, portavioane si bombardiere strategice si o ampla reţea de relaţii militare cu armate straine aflate in aliante cu China.

China in Pacific. Flota de submarine a Chinei a crescut semnificativ atât ca mărime cât și în materie de capabilități în ultimii douăzeci de ani. Submarinele sunt platformele navale cu cea mai mare capacitate de supraviețuire și pot, cel puțin în teorie, să interzică apariția vaselor inamice înainte ca acestea să se apropie de apele teritoriale ale Chinei. Pot face asta prin operarea unor manevre mai în larg, în spațiul dintre dintre cele două lanțuri insulare.

Dar în timp ce Washington-ul este atent la modul în care flota de submarine chinezești crește, flota americană de submarine rămâne cea mai avansată și cea mai eficientă din lume. Mai mult, manevrele convenționale ale Chinei ar fi într-un mare dezavantaj față de forțele submarine americane în cazul unor operațiuni la adâncimi foarte mari.

Principalele ieșiri din apele teritoriale ale chinezilor spre Marea Filipinelor sunt prin Insulele Ryukyu, la nord-vest de Taiwan, sau Strâmtoarea Luzon, la sud-est de Taiwan.

Aceste ieşiri sunt blocaje strategice care ar putea fi acoperite de către submarine nucleare americane care efectuează patrule anti-submarine de luptă şi de sistemele de supraveghere ale oceanului care folosesc mecanisme de detectare acustică pasivă.

Bibliografie:

Politeia Europeana: BRIC, BRICS (3) – O analiză: China
Stratfor – East Asia Maritime Geography

 

Advertisements