Ştiri Europene – 13 August 2012 / Financial Times: “România, o încurcătură balcanică”

Posted on 13/08/2012 by

3


Analiză Financial Times: “România, o încurcătură balcanică” Lupta pentru putere de la Bucureşti a reaprins dezbaterea cu privire la extinderea UE şi a relevat continuitatea fostei elite comuniste în România, comentează Neil Buckle într-o amplă analiză intitulată “România, o încurcătură balcanică” publicată de Financial Times în ediţia online de duminică. În analiza sa, Neil Buckley acoperă istoria Românei începând din 1989 şi până la criza din prezent, citând opiniile unor analişti români.  Criza din România, care are loc după derapajele premierului ungar Viktor Orban cu privire la instituirea unei ordini constituţionale, relevă cum “unele foste state din blocul estic continuă să se lupte cu cu demonii din perioada comunistă”, este de părere Buckley. Aceasta “arată că adoptarea a mii de pagini de legi UE nu pot transforma culturi politice peste noapte şi că progrese democratice obţinute cu greu pot aluneca înapoi”, subliniază el în Financial Times. Această criză a reaprins totodată dezbaterea cu privire la “decizia politică de a admite România şi Bulgaria în UE, în 2007, în pofida faptului că reformele lor se aflau în urma celorlalte opt ţări foste comuniste care au aderat în 2004”, mai apreciază analistul. Însă deşi unele mecanisme “mandatate de UE” au început să funcţioneze cu întârziere în România, în special în lupta împotriva corupţiei, “se pare că, în mod paradoxal, ele au contribuit la declanşarea disputei politice” actuale, scrie Buckley. Citând opinia unor analişti, el argumentează că aceste progrese arată că “lupta împotriva corupţiei vizează legătura dintre politică şi bani, care a caracterizat perioada postcomunistă, mai ales în Balcani”. Conflictul actual din România prezintă asemănări cu alte “confruntări din Europa între un preşedinte care susţine austeritatea şi un Guvern care afirmă că vrea să stimuleze crearea de locuri de muncă şi creşterea economică”, continuă analistul. Ceea ce îl individualizează, însă, este faptul că are loc în contextul unei “culturi politice nearticulate” şi unei “Constituţii depăşite, care defineşte responsabilităţile politice prea vag”, este el de părere. Însă “viitorul este nesigur”, indiferent dacă Curtea Constituţională validează sau nu referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, avertizează Buckley. În opinia sa, România “s-ar putea confrunta cu doi ani de coabitare turbulentă, presupunând că Guvernul câştigă alegerile în noiembrie”. Alternativa, adaugă el, este “un preşedinte din cadrul coaliţiei la putere care, se tem unii, ar putea slăbi agenţia de luptă împotriva corupţiei, deşi Guvernul neagă asemenea planuri”.De asemenea, criza poate alimenta pur şi simplu dezamăgirea faţă de elita politică, percepută ca fiind mai interesată de luptă decât de soluţionarea problemelor, conchide Neil Buckley, care adaugă că în opinia unor români sistemul politic trebuie să fie reînnoit şi să apară noi partide. Integral in Financial Times, aduce Mediafax.

Revista Presei de la RFI. Politician german cere retragerea ministrului român Dan Şova (Die Welt). Politician german cere retragerea ministrului român Dan Şova (Die Welt) Conservatorii germani par să nu fi uitat declaraţiile noului ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul în care acesta nega existenţa Holocaustului în România. Critici la adresa numirii lui Şova în Guvern vin şi din partea liberalilor din Republica Federală. Specialistul CDU în probleme de politică externă Ruprecht Polenz a cerut într-o declaraţie oficială demiterea lui Dan Şova. „Un politician care neagă crimele împotriva evreilor comise în România este insuportabil”, a spus Polenz în acest context. Este un gest care ignoră istoria României şi care jigneşte profund rudele victimelor care şi-au pierdut viaţa în Pogromul de la Iaşi. Şi eurodeputatul german Nadia Hirsch, membru al grupului liberal, crede că Şova nu este ministeriabil şi a declarat că numirea sa în Guvern este dăunătoare pentru democraţie şi pentru statul de drept în România.

UE îl avertizează pe Ponta, adjunctul lui Clinton zboară la Bucureşti (Sueddeutsche Zeitung). UE este extrem de îngrijorată de încercările premierului român Victor Ponta de a reinterpreta rezultatul referendumului de demitere a şefului statului. Şi la Washington au început să se audă semnale de alarmă. În acest context, şefa Departamentului de Stat american îl trimite la Bucureşti pe asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice Philip Gordon. Cotidianul german citează agenţia Mediafax care a preluat un anunţ oficial al diplomaţiei SUA. Washingtonul este îngrijorat din cauza „ultimelor acţiuni ale Guvernului de stânga care ameninţă separarea puterilor în stat şi care slăbesc independenţa instituţiilor publice”. Şi Comisia Europeană a exprimat aceeaşi poziţie prin vocea şefului Executivului Jose Manuel Barroso care i-a cerut într-o scrisoare oficială lui Ponta să respecte Curtea Constituţională şi deciziile acesteia. Barroso s-a arătat profund dezamăgit de evoluţiile din România, mai ales în contextul scandalului privind listele electorale actualizate şi i-a amintit premierului de la Bucureşti de asigurările pe care acesta din urmă i le-a dat personal la Bruxelles.

Criza plitică îngenunchează economia României (AFP).  Doi ani de recesiune severă au afectat economia României şi când părea că lucrurile iau o turnură pozitivă, micile evoluţii pozitive sunt ameninţate de criza ce acaparează scena politică de două luni încoace. În ciuda promisiunilor Guvernului Ponta şi a declaraţiilor încurajatoare din partea ministrului de finanţe, analiştii economici sunt sceptici în ceea ce priveşte măsurile concrete ce vor fi luate de liderii de la Bucureşti. „Politicile economice sunt îngheţate” – aceasta este impresia majorităţii economiştilor. „Opriţi circul, începeţi să construiţi ceva”, titra recent Ziarul Financiar în încercarea de a da o voce exasperării ce domneşte în sectorul de business. Un consultant economic este citat de AFP cu următoarea declaraţie: „Economia e blocată, banii nu mai circulă, administraţia publică e paralizată, deciziile majore sunt amânate şi niciun contract important nu mai e semnat”. Una din victimele politicienilor este moneda naţională, care s-a depreciat enorm în ultima vreme. Leul va provoca o inflaţie sporită spre sfârşitul anului, creşteri la preţurile carburanţilor şi la alte bunuri importate. Chiar şi Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu a abandonat tonul său obişnuit de curtoazie şi a făcut uz de proverbe precum „Gura bate fundul” în speranţa că va reuşi să-i trezească pe liderii politici din logica războiului de tranşee. România îşi sapă singură groapa, iar politicienii nu-şi dau seama de asta.

România încheie negocierile cu FMI şi CE în chestiunea prelungirii acordului preventiv (Bloomberg). Încheierea oficială a misiunii are loc astăzi, dar ministrul român de Finanţe Florin Georgescu a anunţat deja succesul negocierilor în cea de-a şasea rundă de monitorizare din partae FMI, a CE şi a Băncii Mondiale. Georgescu a dat asigurări că Guvernul său a identificat sursele necesare pentru mărirea salariilor din sistemul public la nivelul de dinaintea tăierii de 25% operată în 2010. De asemenea, şeful resortului de finanţe a promis că pachetele minoritare de la Oltchim şi Transgaz vor fi vândute prin ofertă strategică, respectiv listare la bursă până la mijlocul lunii septembrie. Florin Georgescu a confirmat că anul acesta economia va creşte cu 1,2% şi că deficitul bugetar se va situa la 2,2% din PIB – ambii indicatori fiind în marja acordului convenit cu creditorii internaţionali. Cabinetul lui Victor Ponta, al treilea în România acest an, promisese la învestire că va continua acordul preventiv în valoare de 5 miliarde Euro şi a asigurat o finanţare suplimentară de 1 miliard Euro de la Banca Mondială, deşi nu a accesat încă nicio linie de finanţare internaţională în afară de programul de 13 miliarde convenit în 2010. RFI

Neaoşism în loc de universalism? Strategia inteligentă aplicată în ultimii ani de ICR în promovarea culturii române în dialog cu partenerii internaţionali a debarasat imaginea României de stereotipii şi provincialism.Ce se va întîmpla de acum înainte? Printr-o ciudată coincidenţă, tocmai la centenarul Caragiale, scena politică românească aduce mai mult ca oricînd cu întîmplările din “O scrisoare pierdută”. Această inalterabilă amprentă „caragialescă” o identifică pînă şi un observator străin, familiarizat cu scrierile dramaturgului exilat la Berlin, în ultima parte a vieţii. Dovada o dă textul publicat recent în „Dagens Nyether”, preluat în traducere germană de SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, semnat de Richard Swartz. Scriitorul şi publicistul suedez, bun cunoscător al României, întrevede clar în actuala politică de la Bucureşti, un teatru al absurdului. S-ar mai putea adăuga că turnura evenimentelor petrecute în ultimele săptămîni, după instalarea la putere a USL, ţine realmente de „logica” literaturii absurdului, care deloc întîmplător, şi-a aflat formele de expresie în textele unor „avangardişti” originari din România. Numai că realitatea imediată din ţară, la ora actuală este mult prea gravă pentru a mai permite jocuri de idei, comparaţii plastice, divagaţii savante, glose inteligente. Involuţiile sunt brutale şi teama că ele vor strivi mult din ceea ce s-a realizat bun şi frumos, este justificată. Bunăoară, chiar de vestea virajului impus misiunii ICR, de a cultiva identitatea românilor de peste hotare în loc de a promovarea prioritar, pe mai departe, valorile culturii române prin amplasarea lor într-un spaţiu de comunicare global, universalist. Politizarea ICR prin trecerea activităţii sale în subordinea Senatului este o altă măsură regretabilă şi retrogradă. Dar, ca şi cum aceste intervenţii în bunul mers al ICR, efectuate în regim de „urgenţă” (din nu se ştie ce motiv) nu ar fi fost, prin ele însele, de natură să stîrnească nedumeriri şi îngrijorări pînă şi „străinătăţii”, le-a fost asociată şi o diminuare de buget. Ceea ce ar putea periclita realizarea unor proiecte deja stabilite, unele dintre ele într-un stadiu destul de avansat de elaborare. Integral la Deutsche Welle

Seceta înăbuşă deopotrivă economii mici, precum cele din Europa de Est, şi mari, ca SUA. Guvernul SUA estimează că anul acesta recolta de porumb va fi cu aproape 13% mai redusă din cauza celei mai grave secete din ultimele decenii, în timp ce în Ungaria fermierii se plâng că tem­peraturile ridicate au compromis 40% din recoltă, iar în Ucraina producţia de grâu va scădea probabil cu o treime. Departamentul american al agri­culturii şi-a redus cu 17% estimarea privind recolta de porumb de anul acesta, la 273 milioane tone, cu 12,7% mai puţin decât anul trecut. Proiecţia anterioară data din luna iunie, când americanii au redus cifrele de producţie cu alte 12%. Rapoartele lunare ale departa­mentului sunt urmărite cu atenţie la nivel mondial atât de traderii de cereale, cât şi de producători agricoli, datele de pro­ducţie ale oficialilor americani influ­enţând direct pieţele internaţionale de mărfuri agricole. Producţia medie la hectar pentru recolta americană de porumb s-a redus cu 22,6 buşeli (unitate de măsură a volumului echivalent a 36 de litri – n.red.) la 123,4 buşeli/acru ca urmare a secetei şi a temperaturilori ridicate. Potrivit acestor estimări, producţia medie la hectar pentru porumb va fi în acest an agricol cea mai slabă începând cu sezonul agricol 1995/1996. Producţia totală de porumb este estimată a fi cea mai slabă începând cu sezonul agricol 2006/2007″, notează oficialii americani. Datele arată că nu numai SUA vor avea o producţie mai mică de porumb. Estimările privind producţia mondială au fost, de asemenea, reduse luna aceasta.Astfel, recolta mondială de porumb ar urma să scadă în acest an la 849 milioane tone, proiecţia fiind cu 6% mai mică faţă de luna iulie. În 2011, producţia mondială de porumb s-a situat la 876 milioane tone. Integral in ZF

Al Qaida ameninţă Europa cu un “Război Sfânt”. Gerhard Schindler, şeful spionajului german (BND), a avertizat că reţeaua internaţională Al Qaida ar intenţiona să comită atacuri teroriste în Europa, într-un interviu apărut în ediţia de sâmbătă a ziarului Die Welt. Potrivit acestuia, ameninţarea vine în primul rând de la structurile de operare ale unei celule teroriste de pe teritoriul Yemenului. “Al Qaida intenţionează să ducă un război sfânt în Europa”, trage în acest context un semnal de alarmă şeful BND. Conform serviciilor secrete, teroriştii au ales aşa-numita tactică a “lupului singuratic”, atacatori sinucigaşi, care urmează să fie trimişti în ţări europene în scopul comiterii unor atentate, sunt pregătiţi în prezent în tabere speciale.  “Avem informaţii că Al Qaida a ales tocmai o astfel de strategie; serviciile secrete acordă o atenţie deosebită acestui aspect”, a asigurat şeful BND, indicând că serviciul său a reuşit în Afganistan să dejoace un număr semnificativ de atacuri, inclusiv cu utilizarea unor dispozitive explozive cu dirijare de la distanţă şi atentatori-kamikaze. “Din ianuarie 2011, am reuşit să prevenim 19 atacuri asupra soldaţilor Bundeswehr-ului. Acest lucru înseamnă că tactica serviciilor secrete germane poate fi numită un model de succes”, – a spus şeful BND.La 8 august a.c., autorităţile din Yemen, după cum au relatat agenţiile internaţionale de presă, au reuşit să dejoace un atac terorist în capitala ţării Sanaa. Canalele media locale evocau capturarea a 40 de centuri explozive. Astfel, forţele de securitate yemenite au susţinut că au reuşit să contracareze planurile ucigaşe ale unui grup asociat Al Qaida. Integral in Capital.

Advertisements