Ştiri Europene – 16 August 2012 / Presa internaţională: nici o zi fără Ponta

Posted on 16/08/2012 by

12


Financial Times: Ponta va reprezenta un test pentru socialiştii europeni. Victor Ponta, prin indiferenţa cu care a reacţionat faţă de acuzaţiile de plagiat lansate la adresa sa, va reprezenta un test pentru socialiştii europeni, care sunt aşteptaţi luna viitoare la o conferinţă la Bucureşti, comentează Tom Gallagher pentru Financial Times în ediţia electronică de joi. ntr-o scrisoare publicată în ediţia electronică de joi a prestigioasei publicaţii, acest profesor de politică de la Universitatea britanică Bradford face aceste aprecieri pe marginea analizei “România, o încurcătură balcanică” a lui Neil Bucley publicată de ziar pe 13 august care, în opinia sa, “atrage pe bună atenţia asupra crizelor personale cu care s-au confruntat vara aceasta doi dintre «oamenii mari»” din România, fostul premier Adrian Năstase şi Victor Ponta. “Eu cred că felul în care au reacţionat (Năsatse şi Ponta) arată de ce această criză nu se poate calma rapid”, subliniază Gallagher. El apreciază că încercarea “de mântuială” a lui Năstase de a se sinucide, în urma condamnării la închisoare pentru corupţie, arată că acesta “a considerat ruşinea suferită prea greu de suportat”, pe când premierul Ponta, imediat după ce revista “Nature” publica acuzaţiile de plagiat, “insista să participe la un summit european la Bruxelles, deşi poate că era conştient de costurile reputaţiei sale în ochii Germaniei, unde un preşedinte şi un ministru al Apărării au căzut în urma unor acuzaţii fără îndoială mai puţin serioase”. “Ponta cel rece ca gheaţa pare să se desfete cu orice îi impulsionează profilul”, continuă profesorul britanic, reproşându-i prezenţa în două rânduri la Jocurile Olimpice (JO) de la Londra, în contextul în care “ţara sa suferă financiar din cauza crizei politice” care, în opinia sa, a fost alimentată de Guvernul său. “Ponta este acum un «cavaler alb» al celor din aşa-numita stângă din România, motivaţi să acumuleze putere şi să facă bani”, continuă Gallagher, citând opinia unui analist citat de Buckley în articolul său. Lideri socialişti europeni ca preşedintele francez François Hollande, liderul opoziţiei britanice Ed Miliband şi reprezentantul socialiştilor europeni Sigmar Gabriel “se vor amesteca printre aceşti campioni ai acumulării primitive” la conferinţa socialiştilor eurpeni organizată în septembrie la Bucureşti, adaugă Gallagher. “Va fi interesant de văzut dacă vreunul dintre ei se va scuza pentru neparticipare”, conchide Tom Gallagher în scrisoarea sa, intitulată “Ponta cel rece ca gheaţa îi va supune pe socialiştii europeni unui test”.Mediafax.

Surpriza negativă a acestei toamne ar putea fi venirea Franţei pe prima scenă a crizei europene. După ce în campania electorală preşedintele Francois Hollande a promis că va readuce nu doar Franţa, ci întreaga Europă pe calea creşterii, popularitatea liderului socialist scade, iar analiştii se tem că economia franceză, care nu mai avansează de trei trimestre, va urca în toamna acestui an pe prima scenă a crizei. “Franţa este cea care va uimi pe toată lumea. Acesta este al treilea trimestru la rând în care economia nu dă niciun semn de creştere. Au majorat taxele impuse companiilor şi bogaţilor”, a afirmat John Taylor, analist la FX Concepts, citat de CNBC. El avertizează că, deoarece Franţa este unul din principalele motoare ale economiei europene, problemele ei ar putea agrava recesiunea din Europa. Franţa are a cincea economie ca mărime din lume, iar pentru moment investitorii plătesc, chiar, pentru “privilegiul” de a împrumuta această ţară. Însă economia îşi pierde din anii ’90 treptat din competitivitate, rata şomajului a depăşit 10% – un nivel de 9% este considerat o catastrofă în SUA, iar datoria guvernului a ajuns la aproape 90% din PIB, scrie revista Spiegel. Deşi este încă departe de situaţia Spaniei sau a Italiei, dacă nu introduce curând măsuri pentru revigorarea economiei, Franţa ar putea intra în zona de turbulenţe din care se chinuie să iasă ţările vecine din sud, atenţionează publicaţia germană. Când vine vorba de puterea economiei şi politică, Franţa se compară aproape obsesiv cu Germania. Politicienii francezi nu au nicio îndoială că ei reprezintă cea mai importantă ţară din Europa. În acelaşi timp însă, Franţa se vede o ţară medi­teraneană şi este mândră de modul de viaţă pe care-l protejează, domeniu în care se simte superioară Germaniei şi chiar restului lumii, notează jurnaliştii de la Spiegel, care concluzionează că problema Franţei este că nu se poate decide dacă să facă parte din blocul nordic sau cel de sud al Europei. Integral in ZF

Plebiscit asupra viitorului Europei. Vor fi chemaţi germanii la urne pentru a decide soarta Europei? Cel care a lansat dezbaterea publică pe această temă a fost, în luna iunie, ministrul federal de finanţe, Wolfgang Schäuble. De atunci, tot mai mulţi oficiali germani abordează subiectul.Într-un interviu acordat pe 25 iunie săptămânalului Der Spiegel pe tema crizei euro, Wolfgang Schäuble a spus că respinge ideea eurobondurilor, atâta vreme cât nu există o Uniune fiscală. Aceasta ar presupune, a mai explicat ministrul german de finanţe, ca statele naţionale să cedeze o parte din competenţelor  Uniunii Europene. Pentru legitimarea unei astfel de modificări ar fi nevoie de un preşedinte al Comisiei Europene, ales direct, de un Parlament UE mai puternic şi de o Cameră în care să fie reprezentate statele membre, după modelul Bundesratului (Camera superioară a Parlamentului federal) sau al Senatului SUA.În opinia lui Schäuble, Constituţia Germaniei federale nu permite cedarea de competenţe  naţionale instanţelor UE. Iată de ce ar fi nevoie de un plebiscit. Schäuble crede că referendumul ar putea avea loc chiar mai curând decât crezuse cu câteva luni în urmă. În Germania nu au mai fost organizate referendumuri, cu excepţia unora regionale. După declaraţiile făcute de Schäuble în luna iunie, cancelara Angela Merkle a comunicat prin intermediul purtătorului de cuvânt guvernamental că, deocamdată, nu se pune această problemă. Iar de atunci Merkel a ocolit subiectul. Alţi colegi de partid şi coaliţie, dar şi din rândurile opoziţiei, în schimb, nu l-au evitat deloc. La începutul acestei luni, preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, s-a pronunţat la rândul său pentru o “politică europeană comună, financiară şi fiscală”. Altfel, a adăugat Gabriel în interviul publicat de Berliner Zeitung, “zona euro se va destrăma şi va cuprinde doar state cu o putere economică similară”. Pentru a evita, aşadar, o astfel de evoluţie, e nevoie de modificarea legii fundamentale, iar aceasta s-ar putea face cu ajutorul unui plebiscit. Integral la DW

Revista Presei de la RFI. The Telegraph: Trezirea la realitate a lui Francois Hollande. Francois Hollande a ales să-şi petreacă cea de-a 100 zi de mandat prezidenţial în reşedinţa sa privată de la Fort Brégançon. Mai animat a fost momentul la Amiens când 16 poliţişti au fost răniţi în ciocnirile violente din suburbii. Cu un şomaj record, o economie slăbită şi o datorie publică zdrobitoare, conform unor miniştri, Franţa s-ar putea să vadă revolte din ce în ce mai des. Şi atunci cum face Francois Hollande să-şi respecte promisiunile din campanie în care se profila drept cruciatul antiausteritate al Europei? Păi… Nu face. Luna viitoare va reprezenta brusca trezire la realitate când Hollande va trebui să meşterească un pachet de austeritate precum cele pe care le-a combătut cu atâta pasiune înainte de alegeri. Curtea de Conturi i-a trasat lui monsieur president sarcini clare: 12 miliarde Euro trebuie economisite anul acesta şi alte 33 de miliarde anul viitor pentru ca Hollande să respecte ţintele de deficit bugetar pe care şi le-a asumat el însuşi. Cu toate acestea, primul preşedinte socialist al Franţei ultimilor 17 ani insistă că va crea 60.000 de locuri de muncă în învăţământ şi că va reduce vârsta de pensionare de la 62 la 60 de ani. A impus taxe mai mari pentru cei avuţi (să nu uităm că Hollande este cel care spunea că nu îi plac bogaţii), dar măsura a fost mai mult populistă pentru că cine ştie ce venituri la buget nu-i aduce măsura. Securea va cădea undeva în economie pentru că 56% din PIB nivel al cheltuielilor publice nu este sustenabil. Şi aşa, Francois Hollande va învăţa că există un preţ al promisiunilor electorale despre care ştia că nu le poate îndeplini. Die Welt – Israelul se află într-o situaţie tragică. Există tot mai multe semnale care prefigurează un atac al Israelului împotriva Iranului în toamna acestui an, chiar înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA. Dar războiul pripit nu este neapărat o soluţie bună.Orientul Apropiat este, cum o arată şi numele regiunii, prea aproape pentru a-i fi indiferent restului lumii. De patru decenii încoace, această regiune dictează tonul la nivel internaţional: economic prin preţul petrolului, politic prin instabilitate, ideologic prin fanatism şi strategic de-a lungul mai multor axe de influenţă. Dacă ne referim acum numai la problema iraniană atunci o putem formula extrem de simplu: trebuie să alegem între a trăi cu bomba iraniană sau a bombarda ţara pentru a împiedica regimul mullahilor să pună mâna pe ea. Problema majoră este armonizarea intereselor Americii şi ale Israelului. Există divergenţe între statul major de la Tel-Aviv şi Guvernul de la Ierusalim, ce să mai spunem de relaţia peste ocean. Apoi complexitatea relaţiilor din regiune – cu un război civil în Siria deţinătoare de arme chimice, cu un Sinai destabilizat şi o luptă pentru putere la Cairo – face viaţa complicată decidenţilor israelieni. Americanii au afirmat în repetate rânduri că toate opţiunile rămân pe masă, dar dacă s-ar ajunge la un război, atunci acesta n-ar trebui să aibă loc înainte de prezidenţialele din noiembrie.Timpul se scurge în defavoarea lumii civilizate. Dar nici războiul pripit nu este o soluţie. Prea multe necunoscute într-o ecuaţie pe care nu o putem citi până la capăt decât după primul contact cu inamicul. Un atac unilateral al Israelului nu se ştie exact ce urmări va avea. Nici statul degeaba nu arată însă deloc bine. Fericit cel care nu trebuie să ia o decizie în această situaţie. Le Monde – O nouă directivă va intra în vigoare în SUA pe 15 august. Conform acesteia, imigranţii ilegali din America vor putea să depună cerere pentru reglementarea dreptului lor la şedere. Legea se referă la imigranţii tineri între 15 şi 30 de ani care au sosit în SUA înainte să fi împlinit 16 ani. Conform calculelor guvernamentale, numărul celor care îndeplinesc aceste condiţii ar fi de circa 800.000 de aşa numiţi „Undocumented”. În total se estimează că 11,5 milioane de persoane trăiesc ilegal în America. Conform studiilor demografice, cea mai mare parte a acestora face parte din comunitatea latino, iar cel mai mare număr de imigranţi calificaţi se găseşte în statele California, Texas, Florida, New York şi Illinois.Comunitatea latino din SUA formează un segment crucial de alegători de 21 de milioane de oameni, în majoritate dezamăgiţi de primul mandat al lui Barack Obama. Acesta promisese în campanie adoptarea „Dream Act” – o lege ce ar fi oferit amnistie tuturor imigranţilor ilegali tineri din SUA care au absolvit o formă superioară de învăţământ. Numai că visul lui Obama şi al imigranţilor s-a lovit de opoziţia republicanilor. Barack Obama a devenit chiar preşedintele american cu cel mai mare număr de expulzări la activ de la Dwight Eisenhower încoace – 400.000 în fiecare an. RFI

Mafia italiană, puternic lovită de autorități în 2011: 4 mld. euro confiscate și 2.000 de criminali arestați. Bunuri imobiliare şi produse de lux (maşini, iahturi) în valoare de peste 4 miliarde de euro, aparţinând unor clanuri mafiote, au fost confiscate în 2011 în Italia şi 2.000 de criminali au fost arestaţi, a anunţat miercuri Ministerul italian de Interne. În total, 2.041 de mafioţi, dintre care 18 sunt consideraţi în mod deosebit periculoşi, au fost reţinuţi pe parcursul anului trecut, când statul a efectuat şi 12.139 de sechestrări şi confiscări de bunuri aparţinând clanurilor mafiote, între care 723 de societăţi şi un număr neprecizat de maşini de lux şi iahturi, în valoare de 4,124 de milarde de euro. Majoritatea bunurilor confiscate au fost descoperite în Sicilia (5.103 bunuri confiscate, în valoare de 1,6 miliarde euro), urmată de Campania, regiunea Napoli, (3.225, în valoare de 1,4 miliarde de euro) şi de Calabria (2.260 confiscări – în valoare de o jumătate de miliard de euro). Confiscarea bunurilor – imobile, întreprinderi în diverse sectoare, hoteluri-restaurante, produse de lux – facilitată de legislaţia italiană este considerată un instrument foarte eficient în lupta contra criminalităţii organizate. Capital.

Advertisements