Ştiri Europene – 23 August 2012 / Bruxelles rămâne cu ochii pe Bucureşti

Posted on 23/08/2012 by

1


Revista Presei de la Deutsche Welle (Germane) – Decizia CCR nu pune capăt luptei pentru putere de la Bucureşti. Decizia de ieri a Curţii Constituţionale, de invalidare a referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este oglindită într-o serie întreagă de articole în presa de limbă germană. Mai toate publicaţiile nu omit să-şi exprime scepticismul cu privire la liniştirea spiritelor pe scena politică bucureşeană. Săptămânile următoare vor arăta dacă cei doi rivali politici, Ponta şi Băsescu, vor găsi un modus vivendi, apreciază Süddeutsche Zeitung. “Deşi soarta bătăliei a fost decisă, notează cotidianul münchenez, e de aşteptat ca lupta pentru putere dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu să continue.” Ideea o regăsim şi în articolele online publicate de săptămânalul Die Zeit, revista Focus, cotidianul vienez Die Presse sau ziarul berlinez taz. Cel puţin până la alegerile parlamentare din toamnă, estimează publicaţiile citate, lupta pentru putere de la Bucureşti se va menţine. taz vorbeşte de o “a doua rundă” a războiului dintre partidelor politice româneşti, declanşată după decizia curţii Constituţionale pe tema referendumului de la 29 iulie. Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung îşi informează cititorii încă pe prima sa pagină asupra evoluţiilor de la Bucureşti. Într-un comentariu la aceeaşi temă, cotidianul supraregional german îşi exprimă neîncrederea faţă de noua putere de la Bucureşti. “Chiar dacă în următoarele săptămâni, Grecia se va afla la loc de frunte pe agenda UE, opinează Frankfurter Allgemeine Zeitung, responsabilii politici europeni n-ar trebui să-şi întoarcă privirile de la România. Şi acolo e vorba de fundamentele pe care e clădită UE”. “Adevăratul perdant e democraţia” – titrează un al doilea articol online Die Presse, apreciind că victoria repurtată de Traian Băsescu în urma hotărârii judecătorilor CCR nu este totuşi “motiv de bucurie sau triumf”. Poate doar, notează ziarul, “în logica mioapă a actorilor politici de la Bucureşti”. Traian Băsescu “ar face bine să nu înfăţişeze revenirea sa în funcţie drept victorie a democraţiei”, mai scrie Die Presse, care conchide că e inutil să cauţi un adevărat câştigător al conflictului penibil din ultima vreme şi că “cel mai mare perdant este, pe mai departe, democraţia României”. Cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung publică, în paginile sale de foileton, un amplu articol critic pe tema omagierii poetului Adrian Păunescu prin amplasarea unei statui în parcul Grădina Icoanei din centrul Bucureştiului. Criza euro se află pe mai departe în atenţia comentatorilor de presă germani, mai ales în aceste zile în care se hotăreşte soarta Greciei. Va mai obţine Atena un răgaz? Pentru ca răspunsul la această întrebare să fie favorabil, oficialii de la Atena depun mari eforturi în a-i convinge pe liderii europeni că-şi pot îndeplini promisiunile făcute, dar că mai au nevie de ceva timp. Spiegel online titrează “Samaras (premierul elen) cere un respiro în lupta datoriilor”. Samaras, explică, revista germană, ar vrea să aibă mai mult timp la dispoziţei pentru implementarea reformelor solicitate de UE. Şi Tagsspiegel din Berlin publică un articol cu titlul “Grecii au nevoie de mai mult timp” şi constată că “nu trece o zi fără ca politicienii germani să pună sub semnul întrebării viitorul Greciei în zona euro”. Cotidianul economic german Handeslsbaltt se referă la scindarea coaliţiei guvernamentale de la Berlin în urma strigătului de ajutor al Atenei. În sfârşit, Frankfurter Rundschau” îşi opreşte atenţia asupra eseului semnat de Martin Walser, apărut în paginile cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeiuntg, în care scriitorul german pledează pentru păstrarea UE ca entitate cultural-politică şi a monedei sale comune, euro. Deutsche Welle

Revista Presei de la RFI (Franceze) – Bruxelles rămâne cu ochii pe Bucureşti. Uniunea Europeană va urmări cu atenţie în perioada următoare scena politică românească. Putem spune chiar că România se află în situaţia de a fi supraveghetă îndeaproape. Comisia Europeană a declarat de altfel, ieri, că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată de toţi “actorii vieţii politice” din România. Presa europeană acordă şi ea atenţie declaraţiilor şi deciziilor din România, cu speranţa că această criză se va încheia odată cu întoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Să vedem acum ce spune presa franceză despre invalidarea referendumui de pe 29 iulie. “Membră a Uniunii Europene din 2007, România are mari dificultăţi în adoptarea valorilor care ţin de statul de drept”, iată ce scrie LE FIGARO. Intr-un articol semnat de Arielle Thedrel se mai spune, citez: “Traian Băsescu, din cauza personalităţii sale puternice, are partea sa de vină pentru instabilitatea politică din ultimii ani de la Bucureşti. Dar principala sa vină, din punctul de vedere al adversarilor săi, este aceea că a vrut să destabilizeze o cleptocraţie îmbogăţită în condiţii opace în perioada trecerii la economia de piaţă. La iniţiativa sa, precum şi cu ajutorul Uniunii Europene, justiţia şi-a cîştigat o veritabilă independenţă care i-a permis să lupte împotriva corupţiei în stil mare şi să pună capăt unei culturi a impunităţii.” Ziarista de la LE FIGARO mai arată că Bruxelles-ul, Washingtonul şi Fondul Monetar Internaţional au jocat un rol cheie în rezolvarea acestei crize politice de la Bucureşti. Statul american, mai spune LE FIGARO, a avertizat chiar guvernul Ponta că  parteneriatul strategic cu România riscă să aibe de suferit, deci inclusiv instalarea unor elemente ale scutului anti-rachetă pe teritoriul României, în caz de derivă de la principiile democratice. Intr-un articol semnat de Florian Bourdier, în ziarul LIBERATION, se arată că social-democraţii precum şi liberalii români îi repoşează lui Traian Băsescu stilul său prea “dirijist” şi faptul că nu respectă rolul de mediator prevăzut în Constituţie. In acelaşi timp autorul articolului arată că Bruxelles-ul, mai precis Comisia Europeană, a fost neliniştită cînd a văzut cu cîtă încrîncenare au încercat social-democraţii şi liberalii să schimbe regulile jocului democratic în România pentru a-l da jos de la putere pe Băsescu. Citez şi dintr-un articol apărut în ziarul de după-amiază LE MONDE şi semnat de Mirel Bran: “Cei care se opun şefului statului român s-au dedat la un veritabil hold-up instituţional pentru a lua controlul diverselor pîrghii ale statului”. Intr-un fel sau altul această frază rămîne emblematică pentru majoritatea analizelor pe care presa franceză le-a consacrat, de două luni încoace, României. Adevărat arbitru al crizei politice din România, presa internaţională nu a ezitat să-l critice pe Traian Băsescu, dar şi mai mult au fost criticate manevrele politice ale lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, cei doi fiind calificaţi astăzi de Le Figaro drept “mauvais joueurs” (altfel spus, pe româneşte, jucători care au jucat prost). RFI

Angela Merkel la Chişinău: Moldova are o perspectivă europeană. Cancelarul Germaniei Angela Merkel a lăudat progresele reformelor din Republica Moldova, spunând că țara are ”o perspectivă europeană”, iar Berlinul este doreşte ca guvernarea de la Chişinău să continue reformele, a declarat Cancelarul German Angela Merkel, după întrevederea cu omologul său, Vlad Filat:  „Noi ştim că situaţia din ţară nu este deloc uşoară, aţi reuşit să formaţi o coaliţie, ştiu că aţi ales un preşedinte, capacitatea de activitate a statului moldovean a fost îmbunătăţită şi în acest sens şi sarcinile care sunt în faţa ţării privind combaterea corupţiei înainte de toate vor fi continuate cu fermitate, cu decizie. Noi ştim că membrii guvernului dumneavoastră sunt dedicaţi acestui obiectiv, o temă aparte este şi situaţia din Transnistria şi într-adevăr prin iniţiativa de la Meseberg, tocmai am pus valoare pe faptul că negocierile în formatul 5+2 au fost pornite din nou şi spre fericire aceste tratative au avut loc şi toate ofertele Uniunii Europene sunt adresate Republicii Moldova, inclusiv Transnistriei. Şi am obţinut câteva rezultate concrete privind comunicarea între oameni de exemplu, eu sper că următoarele discuţii din septembrie vor oferi mai multe progrese, noi ştim că această regiune, bineînţeles este   cunoscută şi în Germania pentru că aici au trăit în trecut nemţi, cred că relaţiile noastre bilaterale prin această vizită, vor fi intensificate dincolo de aspectul economic şi politic, ca să ne cunoaştem mai bine, să ne înţelegem mai bine, şi ca aceasta va fi o contribuţie la faptul că această casă europeană , va fi treptat mai mult, într-o ordine bună.  Premierul Vlad Filat s-a arătat mulţumit de dialogul moldo-german. Integral la Europa Libera.

Agentiile de Presa. AFP. Franta faciliteaza accesul tiganilor la locuri de munca, dar continua demolarea taberelor. Guvernul francez a decis miercuri sa usureze accesul tiganilor la piata muncii, dupa ce Comisia Europeana a solicitat masuri prin care sa se imbunatateasca situatia acestora. Guvernul socialist a anuntat, de asemenea, ca va continua demolarea taberelor ilegale. In urma unei reuniuni ministeriale, premierul Jean-Marc Ayrault a anuntat o serie de masuri pentru a promova integritatea celor 15.000 de tigani care locuiesc in Franta, printre care si cazarea lor temporara in locuinte adecvate. O alta masura este eliminarea impozitarii pentru angajatorii acestor persoane. Aproximativ 90% dintre cei 15.000 de tigani din Franta sunt din Romania, restul fiind in cea mai mare parte din Bulgaria. Comisia Europeana a salutat miercuri “mentalitatea constructiva a guvernului francez in cautarea solutiilor adecvate, precum si disponibilitatea de a coopera cu Comisia si celelalte state ale Uniunii Europene”, intr-o declaratie a purtatorului de cuvant Oliveier Bailly.

AFP. Jean-Claude Juncker se opune unei iesiri a Greciei din zona euro. Presedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker, s-a declarat miercuri la Atena total opus unei iesiri a Greciei din zona euro, stabilind ca prioritate asanarea finantelor tarii. El a confirmat de asemenea ca nici o decizie nu este asteptata imediat la cererea Greciei privind o amanare suplimentara de doi ani, ceea ce ar insemna amanarea pentru 2016 in loc de 2014 a revenirii tarii la echilibrul bugetar. O decizie pe aceasta tema “va depinde de concluziile misiunii troika”, ce reprezinta creditorii Greciei si care urmeaza sa prezinte in septembrie ultimul audit al conturilor grecesti si al eforturilor de redresare a tarii. “Ma opun total iesirii Greciei din zona euro. Aceasta nu ar ajuta si ar crea riscuri majore pentru celelalte tari”, a declarat Jean-Cluade Juncker, la incheierea intrevederii cu premierul grec Antonis Samaras. El a cerut tarii sa intensifice eforturile pentru redresarea economiei si sa faca din asanarea finantarii “prioritatea numarul unu”

BBC. Egiptul solicita Fondului Monetar International un imprumut de 4.8 miliarde de dolari. Egiptul a solicitat Fondului Monetar International un imprumut de 4.8 miliarde de dolari pentru a contribui la revigorarea economiei. Cererea a fost facuta in timpul discutiilor de la Cairo dintre presedintele Mohammed Mursi si seful FMI, Christine Lagarde. Christine Lagarde a anuntat ca FMI va raspunde rapid solicitarii Egiptului, in timp ce premierul Hisham Qandil si-a exprimat increderea ca acordul se va finaliza inainte de sfarsitul acestui an. Imprumutul este necesar pentru a acoperi deficitul bugetar rezultat din scaderea turismului si a investitiilor straine. Rezervele valutare ale Egiptului au scazut la jumatate fata de nivelul inregistrat inainte de revolta populara de anul trecut impotriva presedintelui Hosni Mubarak, iar Banca Centrala a recurs la vinderea dolarilor pentru a sprijini lira egipteana. HotNews

Advertisements