Ştiri Europene – 17 Septembrie 2012 / Federalizarea Europei începe de la bani

Posted on 17/09/2012 by

3


Sumele enorme promise de BCE şi Fed investitorilor calmează pieţele. Măsurile concrete de stimulare a economiilor şi de luptă contra crizei întârzie să apară. Investitorii jubilează cu gândul la sutele de miliarde de dolari şi euro cu care cele mai influente bănci centrale din lume, BCE şi Rezerva Federală americană (Fed), au promis din nou că vor hrăni pieţele pentru a le calma şi câştiga timp şi spaţiu de manevră în lupta cu turbulenţele economice, sociale şi financiare din zona euro şi SUA. Însă, aşa cum criza datoriilor a demonstrat, orice cheltuială trebuie să aibă o limită, politicienii trebuie să înlocuiască cu soluţii permanente măsurile costisitoare ale celor două bănci centrale. Dar politicienii se împotmolesc în amănunte în Europa, iar în SUA par că nu iau în seamă avertismentele că programele de ajustare cantitativă lansate de Fed nu revigorează suficient economia şi accentuează inegalitatea în distribuirea averilor. Între timp, Spania îşi netezeşte cu noi reforme drumul spre un bailout.  Costurile de finanţare ale Spaniei şi Italiei, economii majore ale zonei euro, dar care se confruntă cu probleme financiare şi de competitivitate, au scăzut, iar euro este mai puternic ca oricând în ultimele patru luni, semn că planul BCE de a achiziţiona pe termen nelimitat obligaţiuni ale statelor suverane funcţionează încă înainte de a fi demarat, scrie CNBC. Optimismul din Europa a fost alimentat şi de Curtea Constituţională din Germania, care a dat undă verde ratificării în această ţară a mecanismului permanet de salvare al zonei euro, ESM, şi pactului fiscal european cerut cu insistenţă de Berlin. De pornirea ESM depinde aproape întreaga strategie de luptă directă a zonei euro cu criza datoriilor suverane. BCE a condiţionat achiziţiile de obligaţiuni ale unui stat de acceptarea, de către guvernul respectiv, a unui acord de asistenţă financiară prin intermediul ESM. Mecanismul va deveni funcţional în octombrie, a asigurat şeful Eurogroup Jean-Claude Juncker. Integral in Ziarul Financiar

Nave de război din 30 de țări s-au adunat în Golful Persic. Tensiunile dintre Israel și Iran au determinat deplasarea a mai multor nave de război în zona strâmtorii Ormuz. Nave de război din 30 de ţări s-au adunat în Golf Persic pentru exerciţii care să le dezvolte abilitatea de a detecta şi elimina mine. Evenimentul are loc într-o perioadă de tensiuni în creştere în regiune, cu privire la programul nuclear al Iranului. 40% din exportul mondial de petrol trece prin Strâmtoare Ormuz. Liderii occidentali sunt convinși că Iranul va răspunde unui eventual atac printr-o tentativă de a mina sau a forma o blocadă pe canalul naval prin care trec zilnic 18 milioane de barili de petrol. Efectele asupra economiilor Marii Britanii, chiar ale întregii Europe, SUA sau Japonia ar putea fi catastrofale, relatează jurnaliștii de la The Telegraph. “Dacă se va ajunge la război, va fi măcel. Victimele iraniene vor fi în număr foarte mare, însă vor putea să lovească și SUA și Marea Britanie. Garda Republicană Iraniană este versată în dotări de război inegale, și va folosi asalturi pentru a scufunda sau distruge nave. Este un conflict pe care nimeni nu îl vrea, însă retorica din partea Israelului este de neînduplecat”, a declarat o sursă pentru Telegraph. Aduce EVZ

Troica finanţatorilor nu mai consideră Grecia capabilă să-şi atingă obiectivele. Creditorii Greciei sunt de părere că obiectivele fixate Atenei, în special în ce priveşte reducerea datoriei sale, sunt de acum irealizabile, afirmă cotidianul german Habdelsblatt în ediţia sa de luni, informează AFP. “Până în prezent, creditorii plecau de la principiul că, până în anul 2020, Grecia va ajunge la un nivel sustenabil al datoriei. Această ţintă nu mai poate fi atinsă”, scrie ziarul amintit, citând surse apropiate de troica finanţatorilor (UE, BCE, FMI). Condiţiile fixate pentru cel de-al doilea plan de ajutorare a Greciei – în valoare de 130 de miliarde euro credite, la care se adaugă 70 de miliarde datorii şterse de creditorii privaţi – sunt din această cauză depăşite, adaugă Handelsblatt. Planul prevedea că nivelul de îndatorare a Greciei să scadă la 120,5 la sută din PIB cel mai târziu în 2020, nivel considerat sustenabil pentru o ţară europeană, faţă de 161 la sută aşteptat pentru sfârşitul lui 2012, scrie Agerpres. Dar pentru a atinge acest nivel, Atena trebuie să afişeze un excedent primar (în afara rambursării datoriei) de 4,5 la sută din PIB cu începere din 2014. Potrivit surselor jurnalului german, acest lucru nu se va întâmpla înainte de 2016. Grecia negociază cu zona euro în aceste zile o amânare a termenului pentru aplicarea reformelor şi atingerea obiectivelor fixate. Mai mulţi miniştri de finanţe din zona euro, reuniţi la sfârşitul săptămânii în Cipru, au dat Atenei motive de speranţă. Ţările cele mai reticente, cum este Germania, se tem că o amânare acordată Greciei înseamnă acordarea unor noi fonduri acestei ţări. Ţinând cont de aceste rezerve, zona euro trebuie să aştepte raportul celor trei creditori ai Greciei, la mijlocul lunii octombrie, pentru a se pronunţa în legătură cu cererea de relaxare a programului său de austeritate. Adevarul.

Zona Euro se pregăteşte pentru cel mai mare bailout din istorie. Banca Centrală Europeană va cumpăra bonduri suverane și va deveni șefa tuturor băncilor comerciale din zona euro. În câțiva ani, va fi și instituția financiară centrală a „Statelor Unite ale Europei“ Germania a decis: Grecia rămâne în zona euro! Cel puțin pentru moment sau până când autoritățile germane vor decide altceva. Până atunci, Banca Centrală Europeană (BCE) are liber la cumpărat obligațiuni suverane ale statelor din interiorul zonei euro. Fără limită. Cu alte cuvinte, are liber la „tipărit“ bani virtuali. Ultimele săptămâni au arătat că liderii eurogrupului sunt deciși să rezolve cât mai repede problema datoriilor publice ale statelor în dificultate. Forțați, evident, de recesiunea care străbate continentul în acest an și de șomajul care depășește 10% în zona euro și este pe cale să atingă maxime istorice. Așa că vor merge pe mâna americanilor, adică vor implementa soluțiile gen „quantitative easing“. Cu o finalitate asemănătoare tot cu SUA, mai exact Statele Unite ale Europei. Pe lângă controlul asupra economiilor în dificultate, realizat prin stabilirea unor ținte macroeconomice și limitări bugetare, UE, prin BCE, va fi autoritatea centrală a tuturor băncilor din zona euro (circa 6.000 de instituții financiare), dar și a celor din afara zonei euro care doresc să ade­re la viitorul sistem. Deși există deja Autoritatea Bancară Europeană. În 2008, erau în circulație în întreaga lume 800 de miliarde de dolari. Suma a ajuns la 2.600 de miliarde de dolari în prezent. Federal Reserve a inundat SUA, dar și restul lumii, cu dolari, scopul urmărit fiind susținerea economiei. Rezultatele lasă de dorit; economia americană a ieșit din recesiune, dar creșterea este mică, iar șomajul rămâne la niveluri ridicate. Urmează să facă și zona euro același lucru? Cel puțin la nivel declarativ, nu. Sumele necesare achiziționării de bonduri guvernamentale prin programul Outright Monetary Transactions (OMT) nu vor fi obținute prin tipărire de bani, conform președintelui BCE Mario Draghi. Însă nici nu a explicat în detaliu cum vor fi efectuate achizițiile. BCE a cumpărat, la începutul anului, prin Securities Markets Programme (SMP), obligațiuni guvernamentale ale statelor cu probleme în valoare de 209 miliarde euro. Și atunci se intenționa calmarea piețelor și reducerea dobânzilor cerute pentru emisiunile de bonduri. Programul nu și-a atins scopul, iar Italia și Spania au ajuns să se împrumute cu dobânzi de până la 6%, în condițiile în care dobânda de referință a BCE este de 0,75%. Se speră ca OTM să reușească acolo unde SMP a eșuat, dar garanţii nu există. Pentru moment, dobânzile obligațiunilor italiene și spaniole au scăzut semnificativ. Integral in Capital.

Bănci americane, suspectate de spălare de bani şi legături cu reţele teroriste.  Mai multe bănci americane, printre care JP Morgan şi Bank of America, sunt investigate în Statele Unite pentru spălare de bani folosiţi în traficul de droguri şi activităţi teroriste. Reprezentanţii băncilor în cauză nu au comentat deocamdată acuzaţiile, dar presa de peste ocean scrie că este vorba despre o acţiune gigant, încă nefinalizată, pentru oprirea acestui tip de infracţiuni. Potrivit New York Times, este vorba de una dintre cele mai importante acţiuni împotriva spălării banilor lansate în SUA în ultimele decenii. Investigaţia nu a fost încă finalizată, dar autorităţile sunt pe cale să lanseze acţiuni împotriva JP Morgan şi să ancheteze activităţile mai multor altor bănci mari, între care Bank of America. Reprezentanţii JP Morgan şi Bank of America au refuzat să comenteze. JP Morgan a fost deja în atenţia autorităţilor de reglementare în 2011 pentru posibila încălcare a sancţiunilor economice aplicate de SUA Cubei şi Iranului. Autorităţile americane au mai lansat investigaţii în trecut împotriva mai multor bănci europene mari. Astfel, banca britanică Standard Chartered a fost obligată la plata unei amenzi de 340 milioane de dolari, la jumătatea lunii august. Royal Bank of Scotland este investigată la rândul ei în Statele Unite pentru posibila încălcare a sancţiunilor împotriva Iranului. RFI

Europa, România şi Curtea Constituţională din Germania. Jose Manuel Barroso şi-a rostit discursul. Preşedintele Comisiei Europene vrea nu doar supravegherea băncilor europene, ci federalizarea Europei. Nu o vrea doar el. O bună parte a elitei germane doreşte acelaşi lucru. Iar Curtea Constituţională de la Karlsruhe a dat lumină verde planurilor de salvare a zonei euro, alimentând în continuare visul constituirii Statelor Unite ale Europei. Dar ce vrea România? Întreaga Germanie a aşteptat miercuri, cu sufletul la gură, decizia judecătorilor Curţii Constituţionale din Karlsruhe. Pieţele financiare, bursele, birocraţii europeni, americanii, mulţi cetăţeni ai Bătrânului Continent şi investitorii asiatici au făcut la fel. Ampla tensiune, calmată oarecum doar de observatorii avizaţi, care ştiau bine că la Karlsruhe nu se va adopta nici o hotărâre revoluţionară care să răstoarne definitiv şi irevocabil opţiunile clasei şi conducerii politice germane, era, totuşi justificată. Fiindcă de voinţa şi de sentinţele apărătorilor legii fundamentale germane a depins şi va continua o vreme să depindă evoluţia şi viitorul Europei. Un viitor despre care, în consens cu o parte a elitei germane, şeful CE, Barroso crede că rezidă în federalizarea Bătrânului Continent. Dacă ar fi considerat util acest lucru, judecătorii supremi ai Germaniei federale ar fi putut să pună capăt tuturor speranţelor de adâncire şi extindere a integrării statelor europene. Dacă ar fi vrut, aceiaşi judecători supremi, însărcinaţi să apere drepturile fundamentale ale germanilor şi constituţia unei ţări, a cărei identitate se sprijină în largă măsură pe conţinutul legii ei fundamentale, ar fi putut sista eforturile de redresare a statelor înglodate în datorii. Dacă ar fi considerat că e de datoria lor, magistraţii din Karlsruhe ar fi putut opri, ca atare, demersurile de salvare a monedei şi a zonei euro. Ceea ce, potrivit afirmaţiilor repetate, de acum câteva luni, ale cancelarului Merkel, ar fi echivalat cu naufragiul Uniunii Europene. Se ridică, în context, diverse probleme privindu-i direct nu doar pe germani ci şi pe români, ce se discută însă prea puţin într-o ţară ale cărei instituţii şi democraţie s-au văzut puse, în această vară, la încercări extrem de grele, din pricina prestaţiei catastrofale a propriilor guvernanţi. Una din aceste probleme priveşte puterea ieşită din comun, conferită Curţii Constituţionale Germane. Alta, raportul dintre puterea acestei instituţii judecătoreşti naţionale şi amplitudinea consecinţelor europene ale sentinţelor ei. Sorbind din plin din otrăvurile deversate public de maşinăria de propagandă a USL, mulţi s-au mirat în România, în ultimele luni, de anvergura criticilor iscate în Germania de atacurile lui Crin Antonescu la adresa CCR. Sau de încălcarea deciziilor Curţii de către Victor Ponta. Nu suntem colonia Germaniei, s-a spus şi s-a repetat la Antena 3. Dincolo de ultranaţionalismul de grotă vehiculat de vectorii de opinie USL-işti, mulţi n-au priceput de ce germanii au, pe bună dreptate, oroare de asemenea manifestări. Fapt e, că, deşi sunt în bună parte sceptici în privinţa măsurilor de salvare europene, nemţii îşi respectă atât de puternic propria Curte Constituţională încât au o net mai mare încredere în ea decât în alte instituţii ale statului german. De ce, nu e greu de ghicit. Pentru că Germania a trecut prin două devastatoare experienţe totalitare şi a ales, după prima, cea nazistă, să nu-şi anuleze conştiinţa istorică şi să nu-i suprime lecţiile. Experienţa comunistă a Germaniei răsăritene n-a făcut decât să întărească această opţiune în favoarea respingerii oricăror tendinţe de mancurtizare, de ucidere a memoriei. Or, nazismul a demonstrat cât se poate de persuasiv, că se pot constitui uneori majorităţi antidemocratice. Majorităţi de tipul celei care, în alegerile din 1933 a facilitat accesul la putere al lui Hitler. Se pot constitui de asemenea majorităţi parlamentare, din pricina cărora să se ajungă la adoptarea de legi criminale, de natură să invalideze libertăţi şi drepturi civice fundamentale şi să arunce în aer democraţia şi statul de drept. Iată unde ar trebui căutată originea sensibilităţii accentuate manifestate de germani ori de câte ori se încalcă, în special în Europa, principiile democraţiei liberale şi ale statului de drept. Încât nu e de mirare că, la mare distanţă de dispreţul faţă de CCR afişat de un colonel Dogaru şi de trio-ul Ponta, Antonescu, Voiculescu, germanii îşi consideră Curtea Constituţională o instanţă esenţială, căreia îi deleagă cu încredere misiunea de a le apăra libertatea.E oare, democratic, legitim ca 6 oameni (ai CCR) să invalideze votul altor „7,5 milioane?” Da, atâta vreme cât foarte ipoteticelor 7,5 milioane, dacă, în ciuda fraudelor, atâţi au vrut, la urne, demiterea preşedintelui ales al României, li se opune un segment majoritar al electoratului, care a boicotat voluntar, nu s-a prezentat la vot, ori a votat împotriva demiterii lui Traian Băsescu. Integral la Deutsche Welle

Advertisements