Ştiri Europene – 13 Octombrie 2012 / Povestea celor trei Europe

Posted on 13/10/2012 by

3


UE a primit premiul Nobel pentru Pace pe 2012. Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2012 a fost atribuit, vineri, Uniunii Europene, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, confirmând oficial o informaţie dezvăluită cu puţin timp înainte de televiziunea publică NRK, informează AFP. “UE şi strămoşii săi au contribuit de peste şase decenii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa”, a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland. 2011 – Comitetul Nobel a anunţat că Premiul pentru Pace este acordat preşedintelui Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, activistei Leymah Roberta Gbowee (Liberia) şi activistei yemenite Tawakul Karman. 2010 – Disidentul chinez Liu Xiaobo a primit distincţia, pentru eforturile sale îndelungate şi nonviolente în favoarea drepturilor omului în China. 2009 – Preşedintele american, Barack Obama, a fost recompensat pentru “eforturile extraordinare de consolidare a diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare”. 2008 – Fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari a primit Nobelul pentru Pace pentru misiunile sale de mediere în întreaga lume.2007 – Premiul a fost acordat fostului vicepreşedinte american Al Gore şi Grupului interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (Giec).2006 – Muhammad Yunus şi Banca Grameen din Bangladesh au luat Premiul Nobel pentru activităţi destinate combaterii sărăciei. 2005 – Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi directorul acesteia, Mohamed ElBaradei, au primit disctincţia în 2005.  2004 – Activista ecologistă Wangari Maathai (Kenya) a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace. 2003 – Premiul a fost oferit avocatului iranian din domeniul protejării drepturilor omului Shirin Ebadi. Ziarul Financiar.

FMI cere sfârşitul austerităţii. FMI cere sfârşitul austerităţii drastice în ţări precum Spania”, titrează El País a doua zi după şedinţa adunării anuale a Fondului Monetar Internaţional, care a avut loc pe 11 octombrie la Tokyo. Directoarea Fondului, Christine Lagarde, a făcut apel într-adevăr pentru a se acorda “mai mult timp” ţărilor pentru instaurarea măsurilor de austeritate. O declaraţie care marchează, conform El Pais,  punctul culminant al unei schimbări coperniciene în viziunea pe care o are FMI asupra crizei, o viziune care a trecut de la o ortodoxie radicală la […] un realism marcat cu un sigiliu promiţător. Mulţi, mai ales dintre cei care fac parte din grupul liderilor din Uniunea Europeană, începâng cu Germanai, ar trebui să încerce să înţeleagă şi să asimileze aceste decizii. Cotidianul din Madrid rezumă cele “patru elemente” pentru care economia spaniolă este “centrul atenţiei” mondiale în concluziile FMI:     Spania ocupă penultimul loc în clasamentul mondial în previziunile de creştere în 2013; un plan pentru salvarea sa globală de către UE este urgent pentru a evita noi episoade de turbulenţă; dacă guvernul spaniol îl cere, ţările cele mai prospere precum Germania et trebui să îl faciliteze; trebuie ca ţările periferice să beneficieze de perioade mai îndelungate pentru respectarea angajamentelor de reducere a deficitului public. Declaraţiile lui Lagarde au coincis cu o nouă scădere a notei spaniole de către agenţia de rating Standard&Poor’s, de la BBB+ la BBB-, doar cu o treaptă deasupra notei speculative (trash bond). O decizie calificată de El País drept o  descalificare mizerabilă, pentru că amestecă o analiză critică similară cu cea a FMI cu o retorică alarmistă şi ultra-politizată, pentru a se înfăţişa în postura de aşa-zis arbitru dincolo de orice bănuială. Această agenţie – precum şi altele – ar trebui să se gândească la eficacitatea analizelor sale. El Pais aduce PressEurop

Uniunea monetară avansează. Cu greu. Cu intrarea în vigoare a Mecanismului de Stabilitate şi a Pactului bugetar şi prin consensul asupra uniunii bancare, zona euro remediază puţin din “defectele din naştere” ale monedei unice. Chiar cu preţul unei distanţării tot mai mari de celelalte ţări membre. Spectacolul este rareori seducător. Şi doar iniţiaţii pot să îl urmărească deoarece Europa se construieşte, în aceste vremuri, cu suferinţă şi într-un mod complex. Dar ceea ce se întâmplă, din nou cu durere şi sub efectul crizei, este lenta transformare a zonei euro într-o adevărată uniune monetară. Evoluţie necesară şi pozitivă. Cele 17 ţări membre ce au moneda unică sunt pe drumul unei armonizări bugetare, fără ea o uniune monetară neputând exista. La Paris, Adunarea Naţională [Camera Deputaţilor] a ratificat, marţi, 9 octombrie, Tratatul european de stabilitate, coordonare şi guvernanţă – doar Europa adoră denumiri atât de poetice. Miercuri, deputaţii au adoptat proiectul legii organice care pune în aplicare “regula de aur”. Tradus în limbaj obişnuit, este un pact bugetar care impune semnatarilor săi să aibă finanţe publice orientate spre echilibru. Cu o altă denumire barbară, aceea de deficit structural, pactul introduce flexibilitate în parcursul pentru atingerea acestui obiectiv.La începutul săptămânii, zona euro a trăit intrarea în vigoare a Mecanismului European de Stabilitate. Putând să mobilizeze până la 700 de miliarde de euro, MES este un fel de Fond monetar european. El vine în ajutorul ţărilor cărora le e greu să-şi finanţeze datoria pe pieţe sau care trebuie să-şi recapitalizeze sectorul bancar. În sfârşit, europenii iau drumul unei supervizări comune a băncilor lor. Armonizare bugetară, solidaritate financiară şi uniune bancară: toate acestea se fac cu minuţiozitate. Costul social este apăsător, cel puţin pe termen scurt, după cum a putut să vadă Angela Merkel în timpul vizitei sale la Atena. Spaniolii, mândrie prost plasată, ezită să solicite ajutor de la MES. Germanii nu au niciun chef ca Europa să le “supravegheze” băncile. Francezii sunt genetic reticenţi la ideea însăşi de echilibru bugetar. Dar era şi timpul. Dacă vrem să păstrăm euro, atunci trebuia să corectăm ceea ce părinţii fondatori expediaseră: un mod de funcţionare inegal care a explodat la primul şoc asimetric. Nu există uniune monetară fără uniune bugetară, bancară şi fără solidaritate financiară. Va trebui să adăugăm repede indispensabilul complement democratic: într-un mod sau altul, gestionarea acestui triptic trebuie să se facă sub controlul aleşilor celor 17. Este perfect respectabil să refuzăm acest salt înainte în armonizarea economică. Dar, atunci, trebuie să spunem nu monedei euro. Premierul britanic spune adevărul când arata, duminică la BBC, că Europa nu mai poate să funcţioneze cu un singur buget. Va exista unul pentru zona euro, cu mecanisme de transfer avansate. Şi un altul, mai limitat, pentru ansamblul Uniunii. David Cameron vrea să profite de această scindare pentru a renegocia, într-un mod mult mai laş, apartenenţa ţării sale la Uniune. Fără îndoială era inevitabil: pe măsură ce se face uniunea monetară, o altă Europa se desface. Va exista un cerc restrâns, zona euro, şi un altul, mai mare dar mult mai puţin constrângător. Continuăm să ne culcăm târziu la Bruxelles. Articol original in Le Monde aduce PressEurop

Povestea celor trei Europe. Trei Europe paralele coexistă în cadrul Uniunii Europene, fiecare având propriile obiective. Iar bugetul unic, care obişuia să fie un factor de coeziune, a devenit din ce în ce mai mult o sursă de disensiuni, iar, pe termen lung, nu va mai fi fezabil. Prima Europă, afectată de criza datoriilor suverane, strânge rândurile pentru a se salva de la dezastru. Face acest lucru cu mai mult sau mai puţin succes, dar a reuşit să păstreze unitatea, cel puţin până acum. A două Europă stă pe margine, urmărind cu preocupare cum se desfăşoară lucrurile în prima Europă. Nu vrea să facă parte din prima Europă, pentru că nu ştie dacă aceasta va supravieţui, iar aderarea ar presupune costuri suplimentare. Dar a doua Europă se teme că, dacă prima Europă va supravieţui, decalajul dintre cele două spaţii va creşte prea mult. Iar, dacă s-ar alătura la un moment dat primei Europe, nu va avea niciun cuvânt de spus în această structură. Schizofrenie. A treia Europă nu mai este o Europă în adevăratul sens. Trăieşte în umbra fostei sale glorii, acoperită de rugina unui imperiu, convinsă de propria unicitate şi de capacitatea supravieţuirii fără celelalte două Europe. Este dominată de egoism naţional. De aceea, a treia Europă le avertizează pe primele două că nu va ezita să le blocheze progresele dacă va trebui să îşi protejeze propriile interese. Pentru că interesele au prioritate în faţa a orice altceva. Ţările din prima Europă încearcă să accelereze integrarea şi coordonarea politicilor economice, consolidând, în acest proces, controlul statelor mai puternice asupra celor mai slabe. A doua Europă încearcă să exercite control asupra activităţilor din prima Europă, pentru că toţi călătorim în acelaşi tren. A treia Europă este fericită că a apărut un clivaj, pentru că dorea de mult timp să meargă pe propriul drum. Nu este greu de ghicit cine este în această poveste. Prima Europă este zona euro – 17 state care au adoptat o monedă comună, la bine şi la rău. În a doua Europă sunt ţările membre UE care nu fac parte din uniunea monetară: statele scandinave şi noile state membre UE, în special Polonia. Cele mai multe dintre acestea, cu excepţia Danemarcei, nu au altă opţiune în afara celei de a adera la un moment dat la zona euro, dar nimeni nu ştie când se va întâmpla acest lucru. A treia Europă este Marea Britanie. Mare doar cu numele, afectată puternic de criză, luptându-se cu separatismul scoţian şi fiind din ce în ce mai marginalizată în cadrul Uniunii Europene. Premierul conservator David Cameron a declarat săptămâna aceasta, cu ocazia unei reuniuni a partidului său, că, dacă va fi nevoie, va bloca întregul buget UE pentru perioada 2014-2020. Bugetul comunitar unea până acum cele trei Europe, dar începe să le dezbine. Berlinul propune un buget separat pentru zona euro, adică pentru prima Europă. Germania plăteşte, deci pune condiţii. Informaţii apărute în presa germană sugerează că, în acest moment, nivelul bugetului ar putea ajunge la 20 de miliarde de euro. Chiar şi oficialii responsabili de politica europeană a Poloniei recunosc că, mai devreme sau mai târziu, va fi creat un astfel de buget.Sigur că Polonia ar prefera ca acest lucru să se întâmple mai târziu decât mai devreme; în plus, ar prefera ca decizia de constituire a unui nou buget să nu presupună reducerea primului. Din păcate, acest lucru este improbabil. Britanicii vor ajuta, fiind dispuşi să blocheze bugetul pentru a reduce propria contribuţie la finanţele Uniunii Europene. Prin urmare, ideea unui buget unic pentru cele trei Europe nu poate fi susţinută cu argumente. Ceea ce Polonia poate face şi trebuie să facă este să încerce amânarea deciziei de scindare a bugetului. Şi să adere la prima Europă cât mai rapid. Presupunând că mai are la ce să adere. Articolul original în Gazeta Wyborcza (polonez) aduce PressEurop.

Serviciile secrete occidentale acţionează în Siria. Pe masa de poker a războiului din Siria cărţile de joc sunt amestecate şi de serviciile secrete occidentale, chiar dacă, aşa cum le stă în fire şi le cere statutul, o fac cu toată discreţia. Dintotdeauna, într-un război local s-au aflat în joc şi interese străine. Si cu toate că guvernele occidentale neagă orice angajament militar în Siria, serviciile lor secrete sunt foarte active în ţara sfîşiată de un sîngeros război civil. Că agenţi CIA supraveghează din Turcia transferurile de armament către rebelii sirieni, se ştie de mai multă vreme. Experţii sunt de părere că nici agenţii serviciilor britanice de informaţii nu stau cu braţele încrucişate. Postul lor de observaţie se află în Cipru, de unde la transmit rebelilor informaţii preţioase. La treabă s-au pus în Siria aceleaşi servicii secrete care au operat şi în Libia. De mai multe luni încoace au fost înregistrate activităţi CIA din Turcia. Deşi relativ limitate, ele au fost menite să vegheze asupra unui transfer corect, reglementat, de arme astfel încît acestea să nu ajungă în mîinile fanaticilor islamişti. Turcia, Arabia Saudită şi Qatar sunt angrenate în finanţarea furnizărilor de arme. Occidentul sprijină forţele moderate din Siria, Qatar, grupările fundamentaliste. Statele Unite intenţionează să alimenteze adversarii regimului lui Assad cu informaţii video vizînd mişcările trupelor guvernamentale, imagini realizate de sateliţi.În plan figurează şi sprijinirea instituirii unor servicii de informaţii secrete proprii de către rebeli. Statele Unite ale Americii mai preconizează deblocarea unui ajutor financiar de 15 milioane de dolari în folosul rebelilor sirieni, cu o destinaţie precisă, şi anume, în scopul achiziţionării de mijloace de comunicare şi aparatură medicală, nicidecum de armament. Integral la Deutsche Welle

Advertisements