Cinci propuneri pentru schimbarea Europei

Articol publicat in Internazionale Roma si semnat de Eric Jozsef. Internationale este o revista de stanga (uni o considerea chiar mai mult decat o stanga moderata) , fondat la Roma în 1993, vărul transalpin al Courrier International a ştiut să se impună ca o referinţă în domeniul actualităţii internaţionale în interiorul unei prese nu întotdeauna atentă la ce se întâmplă în străinătate. Pe lângă o selecţie a “celor mai bune articole din presa internaţională”, Internazionale a încredinţat câteva rubrici unor colaboratori permanenţi – cum ar fi jurnalista israeliană Amira Hass, economistul american Paul Kennedy sau sociologul american Noam Chomsky, toti trei oameni de stanga consacrati. Site-ul se doreşte a fi complementar revistei. Eric Jozsef este un jurnalist francez născut în 1966,  a început să lucreze la Libération în 1989, şi din 1992 este corespondent la Roma. Editorialist  la Internazionale, el colaborează la mai multe titluri francofone, printre care Le Temps, şi este autor al “Main Basse sur l’Italie, L’irrésistible ascension de Silvio Berlusconi” (Control asupra Italiei, Irezistibila ascensiune a lui Silvio Berlusconi, netradusă în limba română), al “Italie, Les années Cavaliere. De Berlusconi à Berlusconi” (Italia, Anii Cavalerului. De la Berlusconi la Berlusconi, netradusă în limba română), şi al documentarelor Gen(e)raţii şi Stop Mafiei, difuzate de Arte.

***

Timp de peste cinci decenii, Europa le-a garantat statelor şi popoarelor europene pacea, democraţia, prosperitatea economică, respectul faţă de grupurile minoritare şi o bunăstare socială fără egal în lume. În momentul de faţă, acest patrimoniu riscă să explodeze. Pentru prima dată după 50 de ani, par să fie implementate mecanisme care riscă să declanşeze, la nivelul cetăţenilor, o serie de reacţii, temeri, accente naţionaliste, similare cu cele cu care statele europene s-au confruntat în anii 1930. Istoria nu se repetă de două ori în acelaşi mod.

Totuşi, este util să reamintim că tocmai pentru evitarea acestor fantome ale istoriei, pentru a depăşi accentele naţionaliste şi tendinţele totalitariste, a fost construit un spaţiu european democratic axat pe economia socială de piaţă. În contextul globalizării, al cursei frenetice a fondurilor, pe fondul transformării lumii, Europa, pentru a fi cea mai mare economie mondială, nu a ştiut să facă un pas în plus spre integrare, pentru a proteja acest patrimoniu, a depăşi criza şi a aborda imediat cazul Greciei.

Pe marginea prăpastiei, cancelarul german Angela Merkel a propus până la urmă, acum câteva săptămâni, acest pas al integrării spre o uniune politică, fără însă a explica în detaliu iniţiativa sa (care pare limitată la un control european asupra echilibrelor bugetare, băncilor şi finanţelor statelor europene).

Trebuie să reamintim că fondatorii Europei nu aveau doar perspectiva integrării economice. Acest aspect era doar un mijloc pentru atingerea scopului unei Europe unite la nivel politic. Dat fiind că rănile războiului erau încă deschise, nu se putea face altceva. Cooperarea economică avea rolul de a realiza apropierea popoarelor şi de a reduce riscul unor noi conflicte. “Europa avansează într-un mod subtil”, afirma la un moment dat preşedintele Comisiei Europene Jacques Delors.

Câteva decenii, această strategie a funcţionat; dar acum, în plin haos economic şi monetar, această abordare elitistă, care nu implică cetăţenii în procesele decizionale, îşi arată limitele. Într-o asemenea măsură încât mulţi alegători atribuie criza unui exces al integrării europene, nu instrumentelor limitate ale instituţiilor Uniunii Europene. Iar, în contextul ascensiunii mişcărilor extremiste care se opun Uniunii Europene, riscul destrămării blocului comunitar pare concret.

Ne aflăm, deci, într-un moment crucial. Ca dimensiune, niciun stat european nu este capabil să conteze în mod real pe scena globală. Nici măcar Germania. Prin urmare, Europa rămâne singura opţiune politică, înţeleasă ca o capacitate de alegere a propriului destin. Totuşi, Europa nu poate fi consolidată împotriva voinţei popoarelor sau într-un mod lipsit de transparenţă.

Singura cale rămâne transferul suveranităţii unei structuri europene care să aibă legitimitate democratică. Iată de ce numeroasele summituri europene la care asistăm de câteva luni pot fi, în cel mai bun caz, doar o soluţie provizorie. Din acest punct de vedere, modul în care a fost gestionată criza din Grecia este emblematic. A devenit evident că Atena nu poate rambursa datoriile, în pofida sacrificiilor enorme. O modalitate ar putea fi anularea sau mutualizarea datoriei suverane a Greciei, în schimbul unui control strict, în viitor, asupra situaţiei bugetare elene. Doar Uniunea Europeană poate lua o astfel de măsură.

Însă, în acelaşi timp, poporul grec, la fel ca alţi cetăţeni europeni, nu va putea accepta pierderea suveranităţii (care de fapt oricum este mult slăbită din cauza influenţei pieţelor financiare) fără o mai mare legitimitate democratică a autorităţii europene care va avea sarcina verificării finanţelor publice elene. În acest sens, este necesară iniţierea rapidă a reformei instituţionale, pentru transformarea Uniunii Europene într-un spaţiu al democraţiei directe.

Unele voci susţin că mai întâi trebuie soluţionate problemele economice, bancare şi financiare ale Uniunii Europene, iar abia ulterior pot fi aplicate reforme instituţionale. De fapt, aceste voci încearcă evitarea transferului unor elemente importante de suveranitate sub pretextul că cetăţenii sunt cei care nu sunt pregătiţi pentru marele salt. Prin urmare, cetăţenii europeni trebuie să revendice un spaţiu politic comun şi federal. Iar politicienii trebuie să demonstreze că într-adevăr sunt dispuşi să construiască o Europă puternică, suverană, unită şi democratică.

Iată câteva propuneri, care nu au caracter complet, pentru crearea acestei uniuni politice, asupra căreia liderii politici şi cetăţenii trebuie să se exprime în mod clar:

1. alegerea în mod direct a preşedintelui Uniunii Europene, prin sufragiu universal.
2. un singur reprezentant al Uniunii Europene, prin fuziunea funcţiilor de preşedinte al UE şi de preşedinte al Comisiei Europene.
3. luarea deciziilor la nivel european cu dublă majoritate simplă: 51% din cele 27 de state membre, prin votul miniştrilor, şi 51% din populaţie, prin reprezentanţii din Parlamentul European.
4. liste europene pentru scrutinul europarlamentar (cu o cotă substanţială de candidaţi europeni, dar nu la nivel naţional, ci la nivel european).
5. instituirea referendumurilor de iniţiativă populară la nivel european.Pe fondul crizei actuale, Europa trebuie să aleagă: fie o atitudine de curaj, fie declinul. Sursa originala, aduce PressEurop

Tagged: Criza Economica, Europa 2012, Italia, Structuri UE, UE, Zona Euro

Posted in: 2012 - Europa, Articole, Italia, Structuri UE, UE, Zona Euro