Ştiri Europene – 3 noiembrie 2012 /Super Mario!

Posted on 03/11/2012 by

3


La un an de la preluarea şefiei BCE, italianul Mario Draghi a devenit cel mai puternic bancher al Europei. El nu se teme nici măcar să înfrunte Germania, cea care i-a asigurat poziţia. Ieri s-a împlinit un an de când italianul Mario Draghi, venit dintr-o ţară trimisă în repetate rânduri în corzi de pieţe din cauza problemelor financiare, a preluat cu sprijinul Germaniei preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE) de la francezul Jean-Claude Trichet. Din toamna anului trecut el a devenit unul dintre personajele centrale în lupta Europei cu o criză care ameninţă chiar existenţa monedei euro şi singurul dintre acestea care a luptat direct cu ajutorul puterii de foc de mii de miliarde de euro pe care o are BCE. Sub conducerea lui Draghi, cu banii ieftini daţi băncilor instituţia a evitat o nouă criză financiară, iar cu promisiunea sprijinului neli­mitat a scos din ghearele pieţelor Italia şi Spania. Stilul lui Draghi de a acţiona rapid şi decisiv vine din experienţa lui americană, având în vedere că a fost un director important la cea mai influentă şi cea mai hulită bancă de pe Wall Street, Goldman Sachs. Candidatura lui Draghi la preşedinţia BCE a fost sprijinită de fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy. Italianul şi-a asigurat însă postul doar după ce a câştigat şi suportul celui mai puternic politician european, cancelarului german Angela Merkel, convingând-o că va veghea asupra siguranţei fiscale. În mod formal, sarcina sa ca preşedinte al BCE este să ghideze rata dobânzii de politică monetară astfel încât preţurile să nu crească sau să scadă brusc pe termen mediu. La acest capitol, deciziile au fost corecte, scrie cotidianul american The New York Times. Predecesorul său, Trichet, s-a axat tot pe menţinerea stabilităţii preţurilor din zona euro, dar el a refuzat toate propunerile ca BCE să calmeze pieţele promiţând că va acţiona ca un creditor de ultimă instanţă. Draghi a preluat conducerea BCE pro­miţând în principiu acelaşi lucru. Însă, el a condus instituţia pe un alt drum, îmbinând măsurile curajoase cu cele precaute în eforturile de a preîntâmpina ceea ce ameninţa să devină o criză financiară.

La doar două zile după ce s-a instalat în funcţie, Draghi a coborât dobânda de po­li­tică monetară de la 1,50% la 1,25%, iar apoi în decembrie anul trecut a redus-o din nou, la 1%. În prezent dobânda de politică monetară este de 0,75%. Tot în decembrie anul trecut BCE a început să ofere sub conducerea sa băncilor europene fonduri practic nelimitate prin credite de urgenţă, însă aceasta fără surle şi trâmbiţe. Băncile au putut împru­muta oricât au vrut cu condiţia să aducă garanţii. Astfel, în total 523 de bănci au împrumutat 489 miliarde euro de la BCE la dobânzi foarte mici. Doar că băncile au preferat să-şi îndestuleze capitalul cu aceşti bani, iar fondurile rămase să le “parcheze” înapoi la BCE în loc să alimenteze cu lichidităţi economiile. Integral in Ziarul Financiar

Europa şi riscul unui happy-end ratat. Cuprinsă de tendinţe centrifugale din ce în ce mai puternice, frumoasa „Poveste europeană” pare a se îndrepta spre un final trist. Care ar putea fi grăbit şi de rezultatul alegerilor româneşti… În Suedia şi dincolo de Canalul Mânecii din ce în ce mai puţini se arată în stare să înţeleagă generozitatea demnă de o cauză mai bună, manifestată faţă de birocraţia continentală, pe care o afişează conducerea cipriotă a UE. Ciprioţii au propus o creşte a bugetului Uniunii de nu mai puţin de 5 procente. În timp ce sudul continentului şi estul său se dau de ceasul morţii ca să facă faţă rigorilor globalizării şi se confruntă cu necesitatea de a introduce reforme deosebit de dureroase şi de a-şi prelungi la calendele greceşti programele de austeritate, Uniunea Europeană îşi auto-prescrie lux şi bunăstare. Prosperitatea deputaţilor şi birocraţilor ei ar urma să atingă un nivel fără precedent. Concomitent, problemele economice şi financiare confruntând Comunitatea sunt tot mai complexe şi tot mai greu de rezolvat. Întrucât sunt de sorginte globală, aceste probleme nici nu se pot soluţiona la nivelul statelor membre. Cum ar putea oare face faţă Bulgaria, luată izolat, concurenţei tot mai acerbe a Chinei, Indiei şi Braziliei? S-a spus şi s-a repetat frecvent că nici Germania sau Marea Britanie nu s-ar mai putea descurca de fapt, fără Comunitate. Pare ca atare tot mai clar că, spre a se aplana criza, e nevoie de o mai amplă integrare a Europei. Deloc de mirare că elitele continentale vorbesc tot mai insistent despre Statele Unite ale Europei. Cărora, înainte de a deveni realitate le-ar mai trebui însă şi legitimitate democratică. Una pe care proiectul acestor „SUE” e departe de a o avea. De altfel, însăşi UE suferă, în acest domeniu, de carenţe grave. Prea multe decizii se iau într-un mod care numai democratic nu se poate numi. Parlamentul European nu e încă defel ceea ce ar trebui să fie. Cetăţenii Bătrânului Continent se văd prea rar în situaţia de a putea face uz de instrumentul referendumului, pentru a-şi impune părerile în chestiuni pendinte. Există o incontestabilă tendinţă de hiperbirocratizare a instituţiilor comunitare, puse din păcate să se ocupe de multe şi mărunte. Pentru prea mulţi birocraţi subsidiaritatea e adesea vorbă goală, când ar trebui să fie sfântă. Din pricina lor, din ce în ce mai mulţi europeni încep să-şi piardă răbdarea cu Uniunea. De altfel, nici nu e greu să-ţi pierzi răbdarea cu Uniunea. Şi cu mai marii ei. Cât de lesne pot ei enerva a demonstrat în repetate rânduri, la antenele voiculesciene, cuplul Antonescu-Ponta. Or, iată că, în vară, când, prin intermediul lor şi a unor instituţii democratice a început demontarea făţişă a democraţiei liberale în România, intervenţia unei Reding sau Barroso a salvat, pentru un timp, statul de drept. Pe de altă parte, România, ale cărei alegeri din decembrie riscă să se încheie cu un rezultat care să anuleze demersurile salvatoare ale Comisiei Europene, nu e un caz izolat. Probleme imense în materie de aderenţă la valorile democraţiei liberale au apărut şi în state ex-comuniste care păreau a fi elevi model în sfera democraţiei liberale, precum de pildă în Ungaria. Prelungindu-se enorm, criza a scos la iveală tot ce poate fi mai rău, mai diform şi mai respingător în construcţiile politice post-comuniste din estul şi sudul Europei. Ultranaţionalismul, colectivismul şi securismul comunist nu s-au strecurat pe uşa voiculizării şi becalizării doar în USL. Integral la  Deutsche Welle

Statele Unite şi Europa, interes reciproc inegal. Mai sunt patru zile până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Analizăm în cele ce urmează relaţiile dintre Statele Unite şi Europa şi trebuie spus că ele nu sunt marcate de o pasiune reciprocă. Mai precis, Europa se interesează mult de America, dar America mai puţin de Europa.  Bătrânul continent nu a figurat printre priorităţile diplomatice ale lui Barack Obama, în cei patru ani cît a durat mandatul său el a efectuat în jur de 10 vizite în zona Pacificului şi numai un singur turneu diplomatic important în Europa. Numeroşi comentatori pun în evidenţă acest adevăr, Statele Unite întreţin relaţii economice importante cu Europa, strategic vorbind Europa este aliatul numărul unu al Americii în cadrul Alianţei Atlantice, dar privirile americanilor se îndreaptă cu precădere spre alte zone ale globului. Este interesant de constat că la dezbaterea de pe 22 octombrie dintre Barack Obama şi Mitt Romney, dezbatere axată pe probleme de politică externă, numele Europei nu a fost pronunţat practic de loc. De 45 de ori a fost menţionat Iranul, de 34 de ori Israelul, dar nu Europa. Unii comentatori consideră chiar că în mintea lui Mitt Romney numele Europei are mai degrabă o conotaţie negativă, el şi-a avertizat chiar concetăţenii că America riscă să o ia pe calea Greciei dacă îl va realege pe Barack Obama. Sigur, comentatorii îşi nuanţează analizele şi spun că de fapt există o mare diferenţă între nivelul de interes pe care îl are electoratul american faţă de Europa şi cel pe care îl au responsabilii politici americani. Iar alegerile prezidenţiale în Statele Unite au fost întotdeauna o competiţie care s-a dus pe terenul problemelor interne şi nu internaţionale. Există acest paradox uluitor cînd vine vorba de America: totă lumea este cu ochii pe ea, mai ales cînd au loc prezidenţialele, dar americanii nu sunt de loc preocupaţi de restul lumii cînd merg la vot, ci de problemele lor imediate, de condiţiile lor de viaţă, de starea economiei, de şomaj. Focalizarea mondială asupra Statelor Unite este însă una de înţeles, aş spune chiar normală, dat fiind că America joacă acest rol de lider planetar, de primă economie a lumii, de primă putere militară şi diplomatică, de furnizoare de produse culturale pentru toată planeta. In cei patru ani cît s-a aflat Barack Obama la putere el s-a interesant de Europa mai ales în contextul crizei economice şi bugetare de pe vichiul continent, şi le-a dat de mai multe ori diverse sfaturi europenilor pentru a se mobiliza şi a relansa creşeterea economică. Cum în toţi aceşti ani economia americană s-a dovedit fragilă, Washingtonul s-a temut că o recesiune gravă în Europa ar fi fost de natură să afecteze şi Statele Unite. Integral la RFI

Ungurii vor inunda Europa cu chinezi. Ungaria este una din primele ţări care au resimţit şocul crizei mondiale, iar acum poate să-şi comercializeze propriile paşapoarte. Se presupune că o asemenea măsură ar ajuta economia ungară, care se rostogoleşte pe tobogan. O astfel de propunere a fost făcută de un grup de deputaţi din partidul conservator FIDESZ, aflat la guvernare. Aceşti deputaţi susţin că străinul care cumpără obligaţiunile de stat ale Ungariei, în valoare de 250.000 de euro şi mai mult, va putea obţine drept de şedere, iar în viitor, şi cetăţenie. Iniţiatorii ideii au convingerea că doritori se vor găsi, fiindcă paşaportul ungar permite deplasarea liberă prin Europa, plecarea chiar fără viză în SUA, Canada, Japonia, Australia. “Chinezii au dat de înţeles în repetate rânduri că noi trebuie să oferim stimuli pentru investiţiile lor în Ungaria. Dacă un chinez devine cetăţean ungar, el va putea avea mai multe posibilităţi pentru investiţii. Condiţia pentru obţinerea dreptului la examinarea preferenţială (declaraţia pentru cetăţenie) este să cumpere obligaţiuni de stat în valoare de 250.000 de euro, cu un termen de scadenţă de 5 ani. Astfel, noi vom putea atrage capital din aşa-numita lume a treia şi să ajutăm statul să-şi reducă datoriile”, crede Mihaly Babak, unul din autorii proiectului de lege. Această iniţiativă a întâmpinat critici. Astfel, unii deputaţi din Camera Comunelor din Marea Britanie au calificat acţiunile deputaţilor din Ungaria “un abuz şocant” din partea unui membru al Uniunii Europene. Acţiunile ungurilor au fost primite cu acelaşi entuziasm şi în alte ţări europene. Europa Occidentală are şi aşa destule probleme cu imigranţii din Asia şi din Africa, iar acum apare un nou val cu paşapoarte dintr-o ţară membră a Spaţiului Schengen. Multor europeni nu le convine că un număr considerabil de cumpărători de paşapoarte ungare provin tocmai din China. Ţara-de-sub-Cer este percepută cel puţin ca un concurent economic. În prezent, chinezii au pus ochii pe Islanda şi cumpără porţiuni din insula care vrea să devină membră a Uniunii Europene. Iar acum chinezii îşi pot construi o bază de expansiune chiar într-o ţară din centrul continentului, scrie publicația rusă Pravda.  Pare destul de neaşteptată o asemenea iniţiativă lansată de reprezentanţii FIDESZ. Acest partid dobândise renumele de naţionalist-moderat. În Constituţia adoptată recent din dispoziţia FIDESZ, se vorbeşte deschis despre apărarea naţiunii ungare şi a valorilor creştine. Acest lucru contravine flagrant politicii multiculturale, considerată oficială în spaţiul Uniunii Europene. Nimeni altul decât premierul Viktor Orban, vechiul lider al FIDESZ, punea practic la îndoială integritatea teritorială a ţărilor vecine, negând rezultatele Primului şi ale celui de-al Doilea Război Mondial. La indicaţiile lui, au început să se dea paşapoarte maghiarilor din România, din Transcarpatia, aflată acum în Ucraina, în Voivodina din Serbia, într-o oarecare măsură, şi în Slovacia. Însă una este să dai paşapoarte etnicilor unguri din ţările vecine şi cu totul altceva să le vinzi chinezilor şi altor bogătaşi din Asia şi Africa. Este evident că situaţia precară din Ungaria i-a determinat pe reprezentanţii FIDESZ să-şi compromită principiile. Situaţia din această ţară este extrem de gravă de câţiva ani, iar popularitatea premierului Orban a scăzut la jumătate. Integral in Capital

Marea Britanie ar putea trimite avioane militare în Orientul Mijlociu. Marea Britanie analizează posibilitatea trimiterii unor avioane militare la baze aeriene din zona Golfului Persic, pe fondul crizei legată de programul nuclear iranian şi situaţiei tensionate din Orientul Mijlociu, afirmă surse citate de cotidianul „The Independent”. Posibila mobilizare a avioanelor de vânătoare Eurofighter Typhoon intervine în contextul discuţiilor cu liderii Emiratelor Arabe Unite în scopul consolidării prezenţei militare britanice în Orientul Mijlociu. Israelul ameninţă cu posibile atacuri preventive asupra instalaţiilor nucleare iraniene, iar situaţia din Orientul Mijlociu este oricum tensionată după revoltele din statele musulmane şi pe fondul conflictului civil din Siria. Decizia de staţionare a avioanelor militare britanice în baze din Golful Persic urmează să fie luată de premierul David Cameron după discuţii cu liderii emiratelor Dubai şi Abu Dhabi, un anunţ pe această temă urmând să fie făcut în curând. Speculaţiile intervin în contextul în care ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, se află în vizită la Londra, criza iraniană fiind principalul subiect de discuţie. Guvernul britanic a îndemnat Israelul să aibă o atitudine prudentă faţă de Iran, al cărui regim islamist este suspectat că încearcă să se doteze cu arme nucleare. Eventuala mobilizare a avioanelor britanice în zona Golfului ar marca o schimbare de atitudine din partea Londrei, în contextul în care un raport publicat la sfârşitul octombrie şi citat de ziarul „The Guardian” arăta că Marea Britanie nu dorea să se implice într-o eventuală campanie de atacuri preventive a Statelor Unite împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, iar Iranul nu era considerat o “ameninţare curentă”. Adevarul.

Advertisements