Stiri Europene – 15 noiembrie 2012

Posted on 15/11/2012 by

0


Criza din zona euro apasă şi pe Germania. Cea mai mare economie din Europa s-ar putea contracta spre sfârşitul acestui an. Perspectivele economice ale Germaniei au devenit şi mai sumbre luna aceasta după ce majoritatea analiştilor şi investitorilor chestionaţi de Centrul pentru cercetare economică europeană (ZEW) cu privire la evoluţia economiei germane s-au arătat şi mai pesimişti decât luna trecută. Devine tot mai clar că Germania nu a fost ocolită de încetinirea economică din zona euro, şi tot mai posibil ca principala economie europeană să se îndrepte spre o contracţie în trimestrul patru. Indicatorul de încredere calculat de ZEW prin sondaj a scăzut la -15,7 de la -11,5 luna anterioară, scrie The Wall Street Journal. “Este un semn că Germania nu poate fi decuplată de recesiunile din jurul său”, a declarat Marcus Kappler, economist la ZEW, făcând referire la Spania şi Italia. El a adăugat că există riscul ca şi Germania să intre în recesiune, deşi acesta este mic. După patru luni consecutive în care prognozele economice ale Germaniei s-au tot înrăutăţit, indicatorul ZEW a crescut în septembrie şi octombrie după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a promis că va cum­păra obligaţiuni guvernamentale pe termen nelimitat pentru a ajuta ţările cu probleme din zona euro. De atunci însă, Germania a primit o serie de veşti dezamăgitoare, datele arătând că încrederea mediului de afaceri în economie scade, sectorul privat îşi restrânge activitatea şi rata şomajului este în creştere.

Cititi si comentati Revista Presei Europene pe portalul PoliteiaWorld

Advertisements