Stiri Europene – 13 decembrie 2012

Posted on 13/12/2012 by

0


Spaniolii se pregătesc pentru sărbătorile austerității. Se apropie epoca sărbătorilor de iarna, iar fervoarea cumpărăturilor din anii trecuți a fost înlocuită de frustrarea recesiunii, care adânceşte minusurile din bugetul fiecarei familii. Imaginea furnicarului de oameni care trăgeau dupa ei voluminoase sacoșe cu cadouri , a fost inlocuită de furia mișcărilor sindicale, o deja binecunoscută imagine a peisajului stradal  și a buletinelor de știri.  Acum 6 ani cănd economia iberica fierbea, sub impulsul boom-ului imobiliar,   memoria colectivă încă păstra proaspată amintirea perioadei saraciei anilor ’80 – ‘90 , care a fost depașită  în ritmul amețitor al speculațiilor imobilare. Așa se explică și bunăvoința cu care a fost primită comunitatea românească pe aceste meleaguri.   Disperarea cu care  compatrioții noștri  își părăseau țara pentru a-și căutau de lucru aici, era privita cu multă toleranță și compasiune, “Așa am fost și noi până acum câțiva ani”, obișnuiau să spună spaniolii,” până am intrat în UE, căutam de lucru prin Franța, Germania, Elveția sau Argentina, iar acum ne-am întors acasă și avem de toate”, adăugau încurajator.  O efemeră prosperitate care s-a spulberat  în doar tei ani de criza economică.

Cititi si comentati Revista Presei Europene pe portalul PoliteiaWorld

Advertisements