Societatea post-industrială si miturile unei modernităţi deficiente

Posted on 07/09/2011 by

1


Acum aproape 40 de ani, Daniel Bell un stimat profesor de la Harvard, publica o carte care va deveni fundamentala in viitoarele decenii. Cartea se numeste “The Coming of Post-Industrial Society”, adica “Realizarea unei societati post-industriale.” Cartea promova ideea ca intr-o societate “evoluata” are loc o tranzitie de la economia bazată pe productie la economia bazată pe servicii, o difuzie a capitalului national si al celui global si privatizare masivă. Teoria care formula existenta unei societati post-industriale sublinia fenomenele urmatoare:

  1. Tranzitia de la productia de bunuri la furnizarea unor servicii sofisticate;
  2. Ideile si metodele de implementare ale acestor idei inovatoare devin metoda principala de crestere economica;
  3. Cunoasterea (knowledge, know-how) devine o noua forma de a genera capital;
  4. Procesul de globalizare si automatizare reduce valoarea muncii manuale si provoaca schimbari sociale care conduc la micsorarea contributiei “clasei muncitoare” (“blue-collar”) si cresterea contributiei  salariatilor cu un nivel educational-profesional ridicat (“white-collar”) care presteaza servicii cu o valoare adaugata sporita cu ajutorul unor tehnologii automate sau semi-automate.

Teorie frumoasa, care a parut si  fezabila de-a lungul catorva decenii, pana cand statul “industrial” occidental si-a transferat forta de productie spre Asia de Est. Ceea ce s-a intamplat si se intampla pana in zilele noastre cunoastem cu totii.  O mare parte din industriile “traditionale,” bazate pe munca manuala sau automatizata, cu un aport manual ridicat, s-au transformat intr-un proces care arata astazi ca fiind un motiv principal in dezechilibrarea economica a marilor economii occidentale. Acest proces este cunoscut pe numele  de-industrializare. Din nefericire, prin acest proces a trecut si Romania, bineinteles din alte motive cu acelasi rezultat insa.

Acum douazeci de ani, la inceputul ultimului deceniu al secolului XX-lea, un alt profesor  american  a declarat ca  am ajuns la sfarsitul istoriei si ca democratia liberala a invins. Francis Fukuyama a scris in 1989 un eseu pe numele “Sfarsitul Istoriei”, transformat cu doi ani mai tarziu intr-o carte de succes “Sfârşitul istoriei şi ultimul om”,  carte care i-a adus notorietate internaţională, faima, glorie, probabil bani si noua o gogoasa de dimensiuni gigantice.

Ambele teorii au costat societatile democratice bazate pe ceea ce cunoastem noi sub denumirea de  “democratie liberala” sute de miliarde de dolari sau euro creand noi vulnerabilitati sau adancind unele existente. Criza actuala a fost stimulata de aceste teorii, care au creat o ideologie problematica si au mascat unele fenomene, care s-au dovedit intr-un timp destul de scurt – daunatoare.

Democratia liberala este o poveste despre oameni, despre felul cum interpreteaza evenimentele, apreciaza timpul lor  si iau hotararile care le vor influenta viata pe perioade mai mult sau mai putin indelungate. Daca oamenii vad problemele adevarate si isi gasesc lideri care sa poata sa-i scoata la liman, atunci democratia liberala va functiona, daca nu –  se va razbuna crunt pe cei care au gresit, adica  pe societatea care a ales ineficient.

orta democratiei liberale este exact si slabiciunea ei – libertatea optiunilor multiple. Aceasta libertate acorda  posibilitatea de a trisa, de a simula si de a insela vigilenta publica. Inselaciunea secolului al XXI-lea este televiziunea, care printr-o infuzie directa de stiri fabricate, mestecate si semidigerate, transfera mesajul mincinos direct in creierul obosit al omului hartuit de problemele zilnice. De multe ori omul le adopta, devenind astfel parte din vocabularul si  atitudinile lui sociale si pana la urma optiunea lui electorala.

Mass-Media  transforma problemele adevarate si stringente in lipsite de relevanta  in discursul societatii; interesele unor grupuri, de obicei financiare sau economice, se transforma in discursul public pro-contra si manipularea se va dovedi intotdeauna   mai eficienta pentru ca este bazata pe idei care au fost “servite” publicului de-a lungul timpului.

Articolul nu este de nici un fel unul care prezinta o rezolvare ce nu este incadrata in sistemul democratic. Nu putem apela nici la un despot-luminat si nici la alta metoda care ar putea avea (repercursiuni) repercusiuni mult mai grave – simplu, nu exista despoti luminati si nici nu au existat in istoria moderna a omenirii.

Articolul propune insa o atentie sporita la anumite fenomene care prezinta un progres artificial si la o mai buna metodologie prin care se pot atinge tinte sociale avand in vedere ca nu exista nici sabloane si nici formulari savante la realitatile in care traim.

Publicat de mine pe platforma Contributors pe data de 22 octombrie 2010.

Advertisements