Anglia cucerită de morvurile vremii

Posted on 08/08/2011 by

2


Nici Anglia nu mai este ce-a fost o data. Imperiul Britanic mai exista numai in istoria secolelor care au apus. Ceea ce a ramas sunt unele ramasite si multe moravuri care sunt foarte greu de acceptat multora dintre nostalgicii vremurilor in care soarele nu apunea niciodata in marele Imperiu Britanic.

Mulţimea a “jefuit magazine la lumina zilei”, scrie cotidianul The Daily Telegraph (sustine dreapta conservatoare)  şi chiar – potrivit modei britanice – “a făcut cozi pentru a fura haine” dintr-un magazin distrus. Nimic nu scuză acest comportament ruşinos, scrie un comentator al The Guardian (mai de stanga), dar poliţia, şi mai ales unitatea pentru folosirea ilegală a armelor, trebuie de asemenea să fie atentă pentru a evita tensiunile crescânde şi pentru a organiza o anchetă referitoare la împuşcăturile care au declanşat revoltele. Altfel, locuitorii cartierelor sărace ale Londrei ar putea să simtă în mod legitim că “sunt luaţi drept criminali şi niciodată crezuţi victime”.

Poliţia atacată în timp ce Londra arde, titrează The Guardian, scriind despre revoltele din capitala Marii Britanii care s-au declanşat sâmbătă seara şi s-au răspândit la sfârşit de săptămână. Problemele au început în nord, în cartierul Tottenham, după ce protestele izbucnite din cauza împuşcării mortale a unui bărbat de către un poliţist, joi, au degenerat în incendieri. Au fost incendiate maşini de poliţie şi clădiri, şi, până luni, scrie ziarul de stânga britanic, peste 160 de persoane au fost arestate, 35 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi, iar revoltele şi jaful au pus stăpânire şi pe cartiere din sudul şi estul Londrei. Ministrul Afacerilor Interne s-a întors din vacanţă pentru a soluţiona criza aflată în creştere.

Poliţia britanica a descris tulburările drept copycat (“activitate criminală copiată”). “Aceasta este o situaţie provocatoare, cu mici zone de violenţă, jafuri şi dezordine, care izbucnesc într-un număr de cartiere”, a declarat comandantul Jones. “Am mobilizat unităţi în toată Londra şi continuăm să acţionăm rapid pentru a răspunde la orice sesizări legate de criminalitate cât mai repede”, a adăugat Jones (aici).  BBC au anuntat acum cateva momente ca peste 150 de persoane au fost arestate în legătură cu jafurile din estul şi sudul Londrei, iar 12 poliţişti au fost răniţi, pe lângă cei 26 răniţi sâmbătă seara.

Sa fie evenimentele din capitala Londrei o intamplare nefericita, sau poate o continuare a unei tendinte, in care violenta incepe sa cuprinda strada acaparand-o, din nefericire.

Advertisements